După ce, încurajaţi cu braţele deschise, de „Mama Merkel", încă din primele zile ale lunii, zeci de mii de refugiaţi au dat năvală haotic în Europa, ţinta finală fiindu-le ţara cancelarului care le-ar putea asigura o viaţă fără griji şi prea multă osteneală, iată că Germania a decis să-şi revizuiască regimul de frontieră, supunându-i unor controale pe… vizitatori. Informaţia, transmisă de publicaţiile „Bild" şi „Der Spiegel", a fost confirmată de ministrul de Interne Thomas de Maiziere.
Belgia şi-a scos armata pe străzi pentru a-şi proteja cetăţenii de agresivitatea musulmanilor; în Franţa, câteva măicuţe românce ortodoxe au fost evacuate dintr-o mănăstire, municipalitatea punând clădirea la dispoziţia refugiaţilor musulmani etc., etc.
Situaţia este din ce în ce mai dramatică, refugiaţii confruntându-se nu doar cu ostilitatea europeană - motivată de murdăria, primitivismul comportamental şi violenţele fără precedent ale unor… provocatori (probabil!) infiltraţi între ei - şi mă refer acum doar la decapitarea poliţistului britanic, de către doi musulmani, în plină zi, în centrul Londrei - ci şi cu egoismul şi bestialitatea „tovarăşilor de drum", care calcă - la propriu - peste cadavre, pentru a-şi atinge scopul… economic.
În acest sens, o ştire preluată de Mediafax de la BBC anunţă moartea a cel puţin 35 de imigranţi, inclusiv 14 copii irakieni şi sirieni, în urma scufundării, în apropierea insulei greceşti Farmakonisi, a ambarcaţiunii de lemn ce plecase din Turcia. Peste 90 de supravieţuitori au fost aduşi pe insula Leros, unii dintre ei fiind atât de traumatizaţi încât nici nu puteau vorbi. Jay, unul dintre imigranţii irakieni, susţine că traficanţii sirieni de la bordul ambarcaţiunii au scufundat-o intenţionat, folosind un ciocan pentru a face o gaură în carenă, în dorinţa de a atrage atenţia armatei elene de pe insula Farmakonisi. Imigranţii plătiseră câte 1.250-2.500 de euro de persoană pentru un loc în barca supraaglomerată. Mulţi au rămas blocaţi în barcă în momentul scufundării şi, deşi a reuşit să salveze câteva persoane, Jay se simte vinovat pentru că nu i-a putut ajuta şi pe ceilalţi: „Am văzut copii murind, femei murind, şi nu am putut face nimic". Majoritatea supravieţuitorilor sunt îngrijiţi acum în hoteluri din Leros, unde psihologii încearcă să îi ajute să treacă peste această traumă. Jay speră să ajungă în Marea Britanie, pentru a se alătura familiei sale, care deja locuieşte acolo. Dar el nu vrea să fie tratat ca refugiat în Marea Britanie. „Nu vreau nimic, nu vreau bani, vreau doar să fiu cu ei. Sunt bărbat, am mâini, pot munci", a precizat el.
Se vorbeşte foarte mult despre refugiaţii porniţi către Bătrânul Continent, dar aproape nimic despre o altă categorie - care nu şi-au putut permite costurile unor asemenea... deplasări hazardate, sau nu şi-au dorit asemenea aventuri, oameni educaţi, cu situaţie materială bună înainte de război, profesori, medici, care vobesc franceza, engleza, care pot comunica într-o societate civilizată, care practică profesii liberale.... În tabăra de la Zaatari, de exemplu, se adăpostesc foarte mulţi ţărani săraci din Deraa - leagănul revoluţiei siriene -, care nu ştiu decât să-şi lucreze bucăţica de pământ de care sunt indestructibil legaţi şi care, în niciun caz nu visează să-şi vândă legumele pe tarabele din Berlin, ci să cadă sau să plece Bashar-Al-Assad, ca să se întoarcă acasă.
Toate categoriile de sirieni, fugiţi din calea războiului civil, sunt cazaţi în acele tabere mari de prin vecini, în ţări, ce-i drept, nu atât de bogate ca Arabia Saudită, Quatar sau Yemen, dar încă neafectate iremediabil de conflicte. Unii au rămas cu desăvârşire singuri, restul familiilor fiind ucise în atacurile criminale asupra populaţiei civile întreprinse de Isis ori de armata turcă. Sunt nefericiţi cu adevărat, oameni normali, care nu decapitează, nu incendiază, nu violează, nu aruncă hrana de la Crucea Roşie sau apa oferită de poliţişi, nu înjură creştinătatea şi nu ameninţă să invadeze lumea, instaurând Califatul Islamic, deci.. nu se văd la televizor ori pe Facebook, nu şi-au propus să cucerească Europa, stau cuminţi în deşert, în taberele instalate de ONU departe de lumea dezlănţuită, în Turcia, Liban sau Iordania. Vor doar să se termine războiul şi să se întoarcă acasă în siguranţă, câţi au mai rămas, s-o ia de la capăt! Pentru ei, în aceste tabere, ONU şi ONG au organizat activităţi culturale, sociale, au construit machete din gips ale monumenteleor distruse de Isis: templele din Palmyra, citadela din Alep... Au biblioteci ambulante, sunt vizitaţi de universitari curajoşi, care întreţin viu spiritul civilizator şi speranţa într-un altfel de viitor.
Profesorul universitar francez Jean-Pierre Filiu, arabolog, s-a campat, împreună cu studenţii săi alături de ei, la sfârşitul lunii iulie a acestui an, în tabăra de la Zaatari, din nord-estul Iordaniei, unde acum se află 80.000 de asemenea nefericiţi – conform datelor furnizate de Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi.
„Luând temperatura" la faţa locului, se poate discuta altfel despre ceea ce se petrece cu adevărat în viaţa acesor oameni, cel mai adesea prezentată distorsionat, ruptă din context, de presă şi pe reţelele de socializare.
Profesorul Jean-Pierre Filiu le-a vorbit despre relaţiile internaţionale şi istoria Siriei, cei mai mulţi auditori cunoscând o altă realitate, o altă istorie a propriului popor, învăţate, ca şi la noi, nu demult, din cărţi scrise cu pana... învingătorilor. Oamenii aceia s-au bucurat să vadă şi altceva decât au fost învăţaţi să creadă, dar, poate... prea târziu. Scenariul este arhicunoscut.
Un fapt este cert: toată lumea caută soluţii pe refugiaţi. Nu totdeauna cele mai inspirate!
Germania şi Franţa propun centre de triaj -„centres d'identification et d'enregistrement"" - „hotspots", la porţile Europei, cu scopul de a-i deosebi pe cei care chiar au nevoie de azil politic de ceilalţi - migranţii economici.
Conform publicaţiei „Le Figaro", acestea ar trebui organizate în zonele unde refugiaţii vin de pe mare: în Italia, Grecia, Balcani. În acelaşi timp, ONG-urile cer garanţii că aceste centre nu se vor transforma în lagăre sau închisori la porţile Europei.
Ungaria, după cum cunoaşteţi, şi-a făcut deja zid (gard de sârmă, de 175 de kilometri!) la graniţa cu Serbia şi deja, din noaptea de 14 septembrie, arestează orice trecere ilegală.
Se pare că idea zidurilor devine endemică…, ne întoarcem la mentalitatea - nu şi la măiestria - constructorilor antici chinezi, dar niciun zid contemporan nu se va dovedi la monumentalitatea şi forţa brandului asiatic pentru a stăvili invaziile musulmane, reuşind, eventual, să le temporizeze ori să le subţieze rândurile - un exemplu în acest sens fiind zidul de la frontiera bulgaro-turcă, finanţat de UE.
Berlinul cere relocarea refugiaţilor şi a azilanţilor în toate ţările Uniunii Europene, dar, în vreme ce Franţa a acceptat să mai primească 24.000 de migranţi pe parcursul a doi ani, „Mama Merkel" se izbeşte constant de refuzul, în bloc, al Grupului de la Vişegrad: Slovacia, Republica Cehă, Ungaria şi Polonia, care nici nu acceptă discuţia, suportând, totuşi, în caz extrem, o cotă de refugiaţi creştini!
În fine, ... suntem (prea) mulţi, şi de multe feluri. Un ochi râde, celălalt plânge. Este o situaţie care depăşeşte cele mai fanteziste minţi, pe care cred că doar Dumnezeu o va rezolva!
Să sperăm că noi, românii, nu ne vom afla printre victimele colaterale, chiar fiind acceptaţi, „de silă de milă", fiindcă acum mahării au nevoie de noi, într-un Spaţiu Schengen - strecurătoare, total lipsit de... şarm şi de siguranţa preconizată iniţial!
*
Ultima oră. Ministrul Afacerilor Externe ungar a anunţat ieri că, pentru a împiedica afluxul de migranţi, care, în ultimele zile, a bătut toate recordurile estimate (5.809 - duminică, 9.380 - luni), Ungaria are în plan o nouă fortificare a frontierelor sale - de data aceasta cu România, pe o distanţă rezonabilă, pornind de la punctul de joncţiune cu Serbia (practic, de unde se încheie gardul de sârmă realizat până acum). Graniţa statului vecin cu Serbia este complet blocată de poliţia ungară în punctul de trecere Röszke. Pe de altă parte, Europa va trece la măsuri coercitive, deoarece criza migraţiei tinde s-o depăşească. Un nou naufragiu al unui vas plecat spre Grecia, ieri dimineaţă, s-a produs în largul coastei sud-estice a Turciei, producând moartea a 22 de refugiaţi, între care patru copii. Poliţia turcă de coastă a reuşit să salveze 211 persoane.
