Un profesor american în vârstă de 30 de ani, a scris o carte despre dragoste. În viaţa lui, însă, nu a fost amorezat de nicio fată. Când a terminat cartea, s-a dus cu ea la un birou de dactilografie, să i-o bată la maşină, ca s-o poată da la tipografie. Acolo, era o domnişoară drăguţă, care a luat manuscrisul să-l dactilografieze. Privirile ei l-au răscolit. Spre uşurinţa ei, el s-a oferit să-i dicteze. În realitate, el se simţea bine în prezenţa ei, se amorezase de ea. Stările de bucurie şi fericire, pe care le simţea acum, erau cu totul diferite de ceea ce el a scris în carte. Dragostea din carte era rece, moartă, ceva de domeniul închipuirii. Dragostea ce o trăia era vie, caldă. Tot aşa, mulţi fac teorie despre dragostea creştină, dar teoria lor e rece, nu-i mişcă, nu-i încălzeşte nici pe ei, nici pe alţii. Numai când cineva întâlneşte pe cel ce a fost dragostea întrupată, atunci, dintr-o dată, viaţa i se schimbă şi ajunge să cunoască binecuvântatele stări, pe care le dă dragostea. Dragostea nu e teorie, ci practică, vieţuire.
