Şapte situri din România aflate pe Lista UNESCO

Distribuie pe:

Nu demult, a apărut, la Editura Monitorul Oficial, Albumul trilingv (română, franceză şi engleză) „România - În patrimoniul UNESCO".

Regăsim aici, aşadar - în prezentarea academicianului Răzvan Theodorescu şi Atenei Groza -, cele şapte situri din România aflate pe Lista UNESCO. Ele sunt (cu fotografiile realizate de George Dumitru): Cetăţile dacice (Sarmizegetusa Regia, Costeşti - Cetăţuie, Costeşti - Blidaru, Luncani - Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna); Centrul istoric al Sighişoarei; Cetăţile săseşti (Câlnic, Prejmer, Viscri, Dârjiu, Saschiz, Biertan, Valea Viilor); Bucovina (cu ale sale mănăstiri Arbore, Umor, Suceviţa, Pătrăuţi, Probota, Suceava, Voroneţ); Mănăstirea Hurezi; Bisericile de lemn din Maramureş (Bârsana, Budeşti - Josani, Deseşti, Ieud-deal, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz, Surdeşti) şi Delta Dunării.

„România - În patrimoniul UNESCO" este o carte de suflet pentru toţi românii, dar şi o carte care ne prezintă străinilor altfel decât prin clişeele mass-media. 

Lasă un comentariu