Reacţia Nadiei după ce România a ratat finala pe echipe de la Mondialele de gimnastică: „Am simtit o mare panică în interiorul echipei"

Distribuie pe:

România a ratat, pentru prima dată de la Jocurile Olimpice din 1972, intrarea în finala unei competiţii importante, sportivele noastre având prestaţii sub aşteptări în calificările Campionatului Mondial de la Glasgow. Cea mai mare gimnastă din istorie, Nadia Comăneci, spunea că panica a fost elementul care a destabilizat echipa României, iar, după ce şi-au încheiat evoluţiile, fetele au izbucnit în plâns.

„Mă simt atât de tristă pentru ce s-a întâmplat, pentru că totul a început cu accidentarea Cătălinei Ponor şi nu e aici. Am fost cu echipa când şi Anamaria Ocolişan s-a accidentat la gleznă şi am simţit o mare panică în interiorul echipei. Şi, chiar dacă încerci să nu te gândeşti la asta, e greu să nu o faci. Am avut puţin timp cu ele şi le-am spus: Sunteţi aici după atât de multe ore în sală, hai să vedem ce puteţi mai bine, să nu aveţi în minte că vreţi locul 1 sau 2, doar faceţi ce puteţi mai bine. Simţeam că sunt panicate. Toate au plâns. Mi-a părut rău pentru ele. Voi fi ca o mamă şi le voi consola, pentru că nu poţi face nimic mai mult. Trebuie să aştepţi şi să vezi. Ar putea să aibă o altă şansa să arate cine sunt. E un an greu pentru ele şi sper că vor încheia cu un zâmbet aceste Mondiale", a declarat Nadia Comaneci pentru site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.

Conform aşteptărilor, echipa feminină de gimnastică a SUA şi-a adjudecat titlul suprem pentru a cincea oară, devansând cu aproape cinci puncte echipa Chinei. Bronzul a revenit Marii Britanii, care ia pentru prima oară o medalie mondială, devansând Rusia.

Lasă un comentariu