Ajutorul anual pentru veterani, majorat la 350 de lei!

Distribuie pe:

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică (până în 22 noiembrie 2015) un proiect de act normativ privind majorarea ajutorului anual acordat veteranilor, văduvelor de război şi accidentaţilor de război în afara serviciului, pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice, energiei termice şi nevoilor casnice, de la 300 de lei la 350 de lei.

„Această majorare este motivată de creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare şi la servicii în luna iulie 2015 faţă de luna iulie 2014. Astfel, potrivit datelor publicate la Institutul Naţional de Statistică în buletinul de preţuri nr. 7/2015, preţul la combustibili, gaze naturale şi energie termică a crescut cu 5,2%, la serviciile de apă, canal, salubritate, creşterea este de 4,8%, iar pentru chirii de 1%", se precizează în nota de fundamentare a actului normativ.

În anul 2015, de acest ajutor vor beneficia 17.688 de persoane, din care 16.674 plătite de Ministerul Muncii, 513 - de Ministerul Apărării Naţionale, 500 - de Ministerul Afacerilor Interne şi 1 (una) - de Serviciul Român de Informaţii. 

Lasă un comentariu