Ana Munteanu Drăghici - lansare de carte

Distribuie pe:

Recent, sighișoreanca Ana Munteanu Drăghici și-a lansat cartea de poezie „Nirvana" (Editura Nico) eveniment găzduit de Sala barocă a Primăriei. Volumul a fost prezentat de Adriana Dandu, o veche prietenă a Cenaclului „N.D. Cocea, Anotimpuri", care își desfășoară activitatea în cadrul Bibliotecii Municipale „Zaharia Boiu".

„Drumurile Anei - remarcă Adriana Dandu - au fost drumurile poeziei, toate bătute și răzbătute cu înfrigurare, nestăvilită alergare, a toate căutător sufletul ei: Inundă logica pământenelor clipe/ În zborul cu aripi albastre/ Adierea necuprinsului/ Rotunjind nemurirea «Lumină de albastru». Autoarea s-a mutat în poezie și zidită între cuvinte, ca o altă Ană, locuiește în ea, precum poezia însăși. Ireversibila povară, iubirea, arderea, dorința, visul, nemurirea ca ideal, toate acestea și multe alte incertitudini existențiale vizează o stare spirituală, o transcendență meditativă ce transpare ca o nevoie de reculegere. Poemele Anei par amfore din preaplinul trăirilor, neobosită aripă de pasăre măiastră ce-și caută predominant albastrul regăsit și pierdut. Laitmotiv de un pregnant obsesiv, albastru încarcă arealul poematic în profunzimi, descătușând simfonii - „Lacrimi din sfere cerești/ Se-ntâlnesc cu plânsul din ramuri/Albastre simfonii cerești/ Se-nalță-n cuvinte din valuri (Simfonii albastre). Răzbate nostalgia clipelor destrămate într-o stoică așteptare, în care plecările, regăsirile devin nisipul clepsidrei într-o curgere continuă precum viața însăși - Mă-nveșmântă valurile/ Singurătății cântărilor/ Auzite-n inima mea/ Marea privire de stea «Marea Stea»".

Poezia Anei Munteanu Drăghici poartă, în versul simplu, căutări, regăsiri, însingurări, nostalgii, întretăieri de drumuri în împărăția cuvintelor. 

Lasă un comentariu