Barierele de acces în comunitate ale persoanelor cu dizabilități

Distribuie pe:

Sub egida Zilei Internaționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, APDL - Mureș și Asociația HIFA - România, împreună cu DizabNet - rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități și Fundația Transilvană Alpha au organizat, în 7 decembrie 2015, o masa rotundă, având ca temă barierele de acces în comunitate ale persoanelor cu dizabilități, cu referire la accesibilizarea mediului fizic și informațional pentru integrarea persoanelor cu dizabilități, oferindu-le șanse egale în accesul în instituții publice, școli, spitale, locuințe și la viață culturală pe raza orașului - în cartiere, în trafic etc.

Reprezentanții organizațiilor persoanelor cu dizabilități prezente au dat exemple concrete din viața lor de zi cu zi cu privire la imposibilitatea de a ieși din locuințele proprii, de a se deplasa cu transportul public, de a avea acces în instituțiile publice și la locurile de muncă și, în general, de a participa activ ca și cetățeni cu drepturi depline la viața orașului.

Împreună cu invitații prezenți - reprezentanți ai Consiliului Județean, ai IPJ Mureș, ai Biroului teritorial al CNCD - s-au dezbătut soluții concrete prin care în orașul nostru să crească gradul de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități, ajungându-se la concluzia că e nevoie de campanii din informare asupra legislației specifice, precum și de campanii de sensibilizare cu privire la problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități.

Cu această ocazie, s-au distribuit tuturor participanților materiale informative referitoare la dreptul persoanelor cu dizabilități la acces deplin la viața comunității - „Broșura informativă pentru arhitecți, urbaniști, persoane cu dizabilități și organizații neguvernamentale".

Lasă un comentariu