ÎN CINE MAI AU ÎNCREDERE ROMÂNII...

Distribuie pe:

Potrivit unui sondaj CURS realizat recent, citat de adevarul.ro, românii nu prea și-au schimbat preferințele în ceea ce privește încrederea în instituții, partide și oameni politici.

Biserica și Armata rămân în top

Sondajul relevă că 67% dintre români au multă și foarte multă încredere în Biserică, iar 64% au încredere în Armată. Pe locul al treilea se află primăriile, în care au încredere 35% dintre cei chestionați, însă 62% au puțină și foarte puțină încredere.

Mass-media are o cotă de încredere de 27%, BNR - 21%, Guvern - 18%. Pe ultimele locuri în top se află, în ordine, Președinția - 17%, Parlamentul - 16%, partidele politice - 10%.

Alianța PSD - PNL, utilă

După cum arată datele sondajului, alianța dintre PNL și PSD la guvernare este considerată utilă de un număr dublu de români față de alianța cu USR. Concret, doar 19% dintre participanții la cercetare consideră că alianța PNL-USR a fost una utilă, în schimb, 38% văd alianța cu social-democrații ca fiind una utilă.

Totodată, 40% dintre respondenți consideră alianța cu USR inutilă, iar 31% văd astfel alianța cu PSD.

PSD, pe primul loc

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, Partidul Social Democrat ar primi 35% din voturi (înregistrând o ușoară scădere față de luna trecută), PNL ar primi 23% din voturi (cu trei procente mai mult față de luna martie), AUR - 12% (în scădere cu două procente), iar USR - 11% (în ușoară creștere).

Pe următoarele poziții se află UDMR și PMP, ambele cu câte 5%.

*

Sondajul a fost realizat la comanda PNL, în perioada 28 martie - 11 aprilie, pe un eșantion probabilist, multistadial, stratificat, de 2.750 de repondenți în vârstă 18 ani și peste, față-în-față, la domiciliul respondenților. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-1,9% la un nivel de încredere de 95%. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu