Horia Roman Patapievici, un alt filosof-eseist de la Humanitas, a fost „adoptat" în „gaşca păltinişenilor" prin consacrata emisiune TV realizată de Iosif Sava. S-a ridicat pe „umerii" celorlalţi doi invitaţi ai emisiunii în cauză, A. Pleşu şi G. Liiceanu, care l-au prezentat naţiunii ca pe o tânără speranţă în cultura Cetăţii. De atunci, fără nici un fel de eleganţă în faţa esteticii seducătoare a limbajului scris, a înfierat cu o fixaţie maladiv-gregară cu precădere pe Eminescu şi în general pe întreg poporul român. Pe acest alogen impertinent, care a îndrăznit să susţină ideea falsă că „Eminescu nu mai este la modă", nu a avut nici un fel de relevanţă - incapabil să perceapă trăirea noastră pură - că numai din reeditarea operei lui Eminescu se strâng mai mulţi bani decât din toate operele cumulate ale scriitorilor români din ultimul secol! Este însă de notorietate că, pentru tupeişti, forţa argumentului nu are relevanţă, iar ruşinea este înţeleasă ca o slăbiciune de caracter! Tocmai de aceea, atât de exact, unul din cei mai străluciţi scriitori ai României a afirmat: „Patapievici a înjurat ca o haimana ordinară" (a spus Nicolae Breban). Într-adevăr, stimaţi cititori, acest mare insultător al Naţiunii Române, având o filosofie de gang, nu numai că s-a asociat mental cu Institutul Cultural Român în promovarea simbolisticii anticreştine, dar s-a şi compromis iremediabil, ca unul ce ne spune că regretă a se fi născut în sânul acestui popor, prin folosirea insistentă a unor expresii antiromâneşti pentru a căror reproducere, fiind triviale, îmi cer scuze: „România este o fecală", „inima românilor este ca un cur" etc.!
Dragi români, când aflu că acest individ, ce îşi închipuie că este un reper în Filosofie, ne tot dădăceşte pe la televiziuni, or prin conferinţe organizate de atâţia gură-cască în oraşele ţării, cuget cum de este posibil să zburde printre noi un asemenea mahalagiu cu papion, cu limbaj pe nivel de penitenciar, pentru care nu există nici un parlamentar care să iniţieze Legea defăimării românilor şi a României! Ei, atunci ar fi jale şi cu alde Patapievici...
Emil Hurezeanu, deşi nu a făcut parte din „echipa păltinişenilor", este şi el un „elitist" a cărui evoluţie, distinctă, a fost posibilă printr-o suspectă „evadare" a sa din lagărul comunist. Ieşit sub „acoperire de disident" din tenebrele securităţii, unde „zace" un dosar „cu cântec" binecunoscut lui V. Măgureanu, acest personaj apare şi în evidenţa germanilor ca fost securist (vezi Presa) „strecurat" - fără ca să aibă studii de Jurnalism - la Radio „Europa liberă" - ca redactor. Cu vocaţia lui de carierist, speculată de „organele" noastre şi nu numai, a criticat de la postul radiofonic din München - unde a fost plătit de C.I.A. - stângăciile regimului Ceauşescu şi, după executarea familiei Ceauşescu, a pozat în „salvator" al unor români înfometaţi, îndatoraţi, furaţi, alungaţi şi exploataţi pe plantaţiile de sclavi aparţinând stăpânilor imperialişti pe care acesta i-a slujit. „Misiunea" lui externă nu s-a încheiat însă, deoarece este cunoscut că serviciile secrete mai întâi te folosesc cum vor şi abia apoi te aruncă la „coşul" istoriei, pentru că ipochimenul avea să fie propus la sfârşitul anului '90 ca director al postului münchenez (dar „tranzacţia" a eşuat în urma cooperării informative dintre C.I.A. şi S.R.I.). În cele din urmă, s-a reîntors în România în postura de voce-etalon a societăţii noastre „civile"!
Mi-a fost însă dat să îl întâlnesc, prima dată, la un Simpozion ştiinţific internaţional desfăşurat în 1996 la Timişoara. Mai apoi l-am reîntâlnit, a doua oară, la o conferinţă ţinută pe tema regionalizării, în 2013, la Sibiu. M-am prezentat la locul faptei, pregătit de „atac" interogativ, având şnurul ecusonului de Presă în formă de beteală tricoloră, iar pe reverul hainei o insignă simbolizând Steagul României. Lui E. Hurezeanu, după o stufoasă logoree verbală despre cât de benefic ar fi să se revină la cele trei regiuni istorice şi ce amintiri duioase îl încearcă în România, i-am spus: „Cum s-ar explica nostalgia pe care o afişaţi, faţă de într-adevăr mirificul pământ românesc, cu informaţia că aveţi triplă cetăţenie?". Îndată, fizionomia i s-a posomorât! M-a privit şi, fâstâcindu-se verbal, mi-a replicat: „Credeţi că, afişându-vă la reverul hainei şi cu şnurul legitimaţiei în culorile naţionale, dovediţi o mai mare iubire a României?" A minţit nu fiindcă ne-a spus că nu are triplă cetăţenie, ci pentru că, mai grav, şi-a permis enormitatea să pledeze pentru fragmentarea României în trei regiuni neavând nici măcar cetăţenia română! Da! Este incredibil că acest „elitist" a zburdat efectiv prin România, nestingherit de gândul că nu îi este cetăţean, până când, înainte ca preşedintele Iohannis să îl propună ca ambasador al României în Germania, să se hotărască, după mai mult de 30 de ani, să îşi ceară înapoi cetăţenia română! „Excelenţă", decât să fi vorbit mult şi fără rost, mai bine tăceaţi şi, poate, treceaţi pentru unii drept „filosof"... Ca şi „corifeii" V. Tismăneanu, A. Mungiu, T. Baconschi, N. Djuvara, M. Dinescu, L. Boia, S. Tănase, N. Manolescu...
(va urma)
