Marele poet umanist Grigore Vieru a fost şi un mare scriitor patriot, iar prin opera sa a imortalizat copiii şi mamele lor. Acest eminent poet şi scriitor patriot s-a născut la 14 februarie 1935, în satul Perenita, de pe malul stâng al Prutului, în fostul judeţ Hotin, dintr-o familie de plugari români, din părinţii Pavel şi Eudochia Vieru.
Pe acest celebru patriot l-am cunoscut în anul 1988, la fosta Librărie „Romulus Guga", distrusă, în 2006, după ce am plecat la pensie, de nişte escroci şi afacerişti fără scrupule.
În acel an 1988, i-am lansat marelui poet Grigore Vieru cartea de versuri lirice, Rădăcina de foc, la Librăria „Romulus Guga", în premieră pe ţară, carte publicată la Editura Universul din Bucureşti. După lansare, la un simplu protocol, am devenit „frate Ioane" pentru celebrul poet şi scriitor Grigore Vieru, iar el era pentru mine un maestru.
Cu Grigore Vieru am avut ocazia să mă întâlnesc destul de des după anul 1989, atât la Târgu-Mureş, cât şi la Chişinău, trăind, împreună cu el şi cu familia, cu Doina şi Ion Aldea Teodorovici, două momente celebre, pe care nu le voi uita câte zile voi avea. În primăvara anului 1992, le-am avut, ca oaspeţi, în casa mea din Târgu-Mureş, pe aceste personaje celebre. Tot în acele zile, m-am aflat, împreună cu marele poet Lazăr Lădariu, la prezentarea patriotică a Imnului Transilvaniei (care azi nu se mai prea cântă), în sala de protocol a hotelului Grand, pe versuri de Grigore Vieru. Partea artistică şi muzicală a aparţinut Doinei şi lui Ion Aldea Teodorovici.
Al doilea moment, de neuitat, a fost în vara anului 1992 la Chişinău, unde am condus, împreună cu T.A Enăchescu, un grup de excursionişti donatori de carte română pentru şcolile din Basarabia. La apariţia grupului nostru, am fost întâmpinaţi cu multă duşmănie de rusofonii din Basarabia şi nu am primit cazare la hotelurile din Chişinău. Am apelat la Grigore Vieru, care, împreună cu Doina şi Ion Aldea Teodorovici, ne-au condus într-o zonă mirifică, de basm, pe malul lacului Ghidighici, unde am cântat împreună cu aceste personalităţi romanţe, cântece patriotice şi de veselie, pe care nu le-am întâlnit în viaţa mea.
De ziua naşterii marelui poet-patriot Grigore Vieru, mă simt dator să prezint, succint, câteva date despre opera sa literară. Grigore Vieru debutează editorial, student fiind, în anul 1957, cu o plachetă de versuri pentru copii - Alarma, apreciată de critica literară ca un început de bun-augur.
În 1958 este absolvent al Institului Pedagogic Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. Tot în acest an îi apare o nouă culegere de versuri pentru copii, Muzicuţa. La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa Nacu, profesoară de română şi latină. În acelaşi an, Grigore Vieru este numit redactor la revista Nistru, apoi îi apar două plachete de versuri, tot pentru copii - Făt-Frumos curcubeul şi Bună ziua, fulgilor.
În 1963, din nou, îi apar două cărţi pentru copii - Mulţumim pentru pace (volum de versuri) şi Făguraşii (volum combinat de versuri, povestiri şi cântece). Marea surpriză apare în 1964, când publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu. După un an, în 1965, îi apare cartea de Versuri pentru cititori de toate vârstele, pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului, în domeniul literaturii pentru copii şi tineret.
În 1967 publică poemul Bărbaţii Moldovei, cu o dedicaţie specială pentru naţionalistul Nicolae Testimiţeanu, dar întreg tirajul de carte este retras şi interzis a-l mai publica.
Revanşa lui Grigore Vieru vine în 1968, când îi apare cartea de versuri Numele tău. Încă din anul apariţiei devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană, iar trei poeme din volumul de mai sus sunt intitulate Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi, două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi lui Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În 1969 tipăreşte Duminica cuvintelor, o carte mult îndrăgită de preşcolari, iar în 1970 scoate de sub tipar Abecedarul, după o luptă aprigă pentru apariţia lui, luptă la care s-au angajat şi dascălii basarabeni. Cel mai frumos abecedar pe care l-au văzut vreodată a fost considerat o lucrare naţionalistă de către autorităţi.
În 1973 îşi realizează marele vis trecând Prutul, pentru a participa la întâlnirea cu redactorii revistei Secolul XX: Dan Hăulica, Ştefan Augustin Doinaş, Geo Şerban etc. Cu această ocazie vizitează mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Văratic, întorcându-se din acest periplu cu un sac de cărţi şi face la Chişinău următoarea mărturisire: Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu o viaţă întreagă am visat să trec Prutul.
În 1974, la invitaţia lui Zaharia Stancu, trece, din nou, Prutul, vine în România şi face un periplu prin Transilvania cu un volum de versuri Aproape, care îi apare tot în 1974. În 1975 publică un volum de versuri Steaua de vineri şi o culegere de cântece pentru copii, Clopoţeii. După apariţia celor două lucrări se rupe gheaţa tăcerii dintre scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului.
În 1980 îi apare un nou Abecedar pentru copii, Albiniţa, ingenios ilustrat, precum şi un nou volum de versuri Fiindcă iubesc şi o culegere de cântece pentru copii Să creşteţi mari!
O altă surpriză editorială este apariţia, la Editura Albatros din Bucureşti în 1981, unei selecţii de poezie, prefaţată de regretatul Marin Sorescu, Izvorul şi clipa, iar în anul următor este lansat filmul muzical pentru copii Maria Mirabela al eminentului regizor Ion Popescu Gopo.
În 1989 apar primele scrieri profund sociale ale poetului, precum Taina care mă apasă şi poemele Un secol grăbit şi Imn globului pământesc. La împlinirea celor 50 de ani, Grigore Vieru a pregătit un spectacol literar-muzical la Palatul Naţional din Chişinău, dar, datorită acestui lucru, i se interzice să mai publice ceva o bună perioadă.
Prima carte tipărită cu litere latine a fost Rădăcina de foc, lansată şi la Târgu-Mureş, pentru care i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii - Diploma de Onoare Andersen.
În 1992 îi apare volumul de cântece Răsai, precum şi Imnul Transilvaniei, realizat împreună cu Doina şi Ion Aldea Teodorovici, iar Academia Română îl propune pentru Premiul Nobel. În acel an, chiar şi casa de discuri din Moscova scoate discuri cu versuri de Grigore Vieru. În 1993 este ales membru corespondent al Academiei Române.
În anul 1994 publică, la Editura Scrisul Românesc, o creaţie muzicală de excepţie Rugăciuni pentru mama şi Doinatoriu. Tot în acelaşi an, prin lucrarea Dreptatea istorică, va blestema poeţii şi compozitorii care vor îndrăzni să ridice mâna asupra imnului naţional Deşteaptă-te, române!
Din anul 1995, culegerile de lirică şi poezie pentru copii au apărut de-a lungul anilor în Franţa, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria, Belarus, Tadjikistan, Azerbaijian, Kirghistan, dar şi în multe alte ţări.
În 1996 este decorat de mai multe ţări, iar în România este laureat al mai multor publicaţii literare. Un fenomen ce-a uimit lumea este faptul că, de Rusalii, poetul pune o placă comemorativă pe mormântul mamei lui şi pentru el cu următoarele epitafuri: Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil, iar pentru sine: Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi. Sensul epitafului e - A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă, iar mai simplu ca iarba, ce poate fi?!
În 1997 îi apare un volum antologic Acum şi în veac, iar în 1999 îi apare un omagiu adus poetului fără pereche, Mihai Eminescu. Tot în acelaşi an publică volumele de cântece şi versuri pentru copii Izbăvirea şi Acum şi în veac.
În 2000 este decorat cu Medalia Guvernamentală a României, Eminescu - 150 de ani de la naştere, iar apoi, în 2001, îi apare ediţia a IV-a cărţii Acum şi în veac, iar în 2002, ediţia a III-a a cărţii Strigat-am către tine.
La 5 decembrie 2005 Grigore Vieru a suferit un accident suspect, destul de grav, care i-ar fi putut curma viaţa. Duşmanii lui Grigore Vieru nu s-au mulţumit până nu i-au curmat viaţa. Celebrul patriot Grigore Vieru a fost la 15 spre 16 ianuarie 2009, victima unui accident similar cu cel a familiei Doina şi Ion Aldea Teodorovici, despre care nu am capacitatea morală şi sufletească să o pot relata, deoarece şi sufletul meu este răvăşit de atâtea tragedii pe care le-am trăit şi le mai trăiesc, când mă gândesc de ce atâţia mari patrioţi români plătesc cu viaţa pentru opiniile lor pline de adevăr şi de dragoste de ţară!
