EUROVISION 2016

Distribuie pe:

Tocmai s-a încheiat finala selecției naționale realizate pentru alegerea melodiei care va reprezenta România anul acesta la prestigiosul concurs de creație Eurovision care se va desfășura în luna mai în Suedia, la Stockholm. Într-o atmosferă ancorată în tradițiile maramureșene, la Baia Mare s-au prezentat muzicieni în marea lor majoritate tineri și nu foarte cunoscuți publicului larg, care au propus linii melodice de o calitate mult mai ridicată față de edițiile anterioare. Finala a cules cele mai bune șase piese care, în viziunea juriului, dar și a noastră, ar fi putut oricând ocupa primele zece locuri în cadrul unei competiții de un asemenea calibru.

Față de anii precedenți, pentru a nu da naștere controverselor în ceea ce privește rezultatul, decizia a aparținut publicului larg, care a avut posibilitatea pe parcursul unei ore să își voteze preferații. În tot intervalul de timp în care s-a votat, membrii juriului au realizat un spectacol deosebit, aducând în ritmurile melodice moderne liniile unor melodii vechi și îndrăgite, care au făcut istorie în muzica românească. Piesa aleasă, la diferență cu un număr detașat de voturi față de a doua clasată, a fost compusă și interpretată de către Ovidiu Anton, dând dovadă nu numai de un mesaj extrem de puternic ci și de o linie melodică viguroasă și bogată. „Moment of silence" a cucerit nu numai juriul ci și inimile ascultătorilor, în cele câteva zile trecute de la finală, piesa fiind accesată pe toate mediile on-line de peste 300.000 de ori. Surprinzătoare a fost mențiunea pe care a făcut-o câștigătorul la final, când a ținut să specifice că va dedica victoria tuturor celor care consideră că pot ține în lanțuri cultura românească, cultivând iarbă seacă într-o grădină plină de flori și fructe. Lăsând la o parte orice inhibiții și fără să se cenzureze, Ovidiu Anton a ridicat mâna dreaptă în aer încheindu-și prestația strălucitoare cu un mesaj de mare impact: „Nu uitați! Suntem Lupi! Suntem Daci! Suntem aici și suntem puternici!"

 

Lasă un comentariu