Lansare de carte: „Ani de zbucium", de Ilie Șandru

Joi, 10 martie 2016, a avut loc, în prezența unui numeros public care a umplut până la refuz sala Bibliotecii Municipale „George Sbârcea" din Toplița, lansarea celei de-a 20-a cărți a scriitorului Ilie Șandru, romanul istoric „Ani de zbucium". Alături de cadre didactice, preoți, alți intelectuali din localitate, prieteni ai autorului, printre care și foști elevi, mai tineri sau mai în vârstă, s-au simțit onorați de a fi invitați la această deosebită manifestare a topițenilor oameni de cultură și presă din Târgu-Mureș și Sfântu Gheorghe. Activitatea a fost deschisă de prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural „Miron Cristea", care a dat citire caldului și emoționantului mesaj adresat autorului de prefectul județului Harghita, Adrian-Jean Andrei și directorul instituției de cultură toplițene, publicistul Vasile Gotea care a prezentat sumar scrierile profesorului Ilie Șandru. Despre romanul „Ani de zbucim" au vorbit pe larg scriitorul și publicistul Lazăr Lădariu, redactorul șef al cotidianului „Cuvântul liber" din Târgu-Mureș și invitații din Sfântu Gheorghe: prof. Ligia-Dalila Ghinea de la Colegiul Național „Mihai Viteazul", dr. Ioan Lăcătușu de la Centrul European de Studii Covasna-Harghita. Vorbind spre finalul manifestării despre scriitorul Ilie Șandru și cartea sa, am ținut să spun următoarele:

O nouă carte scrisă în stilul caracteristic al lui Ilie Șandru, prin îmbinarea evenimentelor și personalităților istorice reale cu aducerea în prim-planul acțiunii a unor personaje și acțiuni imaginare, respectând însă în totalitate adevărul istoric. Desigur, ca fiecare scriitor, își propune în faza inițială alcătuirea structurii noului roman, a scheletului, să-i zic așa, având la temelie evenimentul istoric. Pentru aceasta strânge cu acribia istoricului izvoarele istorice - documentele, informațiile și scrierile științifice referitoare la evenimentul respectiv, formându-și o părere completă a desfășurării și cauzalităților care au determinat desfășurarea evenimentului, construindu-și în acest fel acea structură istorică a „romanului" de la care nu se va abate sub nici un motiv. (Pentru acest roman a studiat volumele de Acte și Documente privind Revoluția română de la 1848, scrierile istorice „Constantin Romanu Vivu", de Vasile Netea, scrierile lui Ioan Ranca despre Avram Iancu, „Vremuri de osândă - Revoluția de la 1848-1849 din perspectiva unui orășel transilvan" de Alexandru Ceușan, propriile documente și scrieri despre Patriarhul Elie Miron Cristea, Adunarea secuilor de la Lutița din octombrie 1848). Aceasta este partea în care își dovedește formația și înclinația sa de istoric autentic. Pe acest schelet, repet, fără a schimba sau deplasa nici un oscior din construcția istorică a volumului, va țese cu imaginația și talentul său literar firele intrigii, va pune carnea, care va da forma operei, o va rotunji și finisa, îi va da culoare, sentimente și comportamente umane și, nu în ultimul rând, îi va da puterea cuvântului prin personajele reale ale istoriei și cele de „ficțiune" create de autor.

Și pentru a ancora în realitatea spațială acțiunea sau derularea evenimentelor, autorul descrie și personajele sale se mișcă într-un spațiu real, foarte detaliat redat toponimic, încât cititorul de pe Valea Mureșului superior, de la Ditrău și Sărmaș, până la Săcalul de Pădure și Monor, de la Galații Bistriței și Năsăud la Toplița, Ieci (Brâncovenești) și Călimănel se simte în propria vatră și solidar cu acțiunile strămoșilor lui. Cartea devine pasionantă, istoria fiind povestită altfel decât didactic, din altă perspectivă și viziune, dar care nu schimbă sub nici o formă adevărul istoric al temei alese de romancier.

În actualul roman scriitorul ne poartă cu dezinvoltură prin intermediul unuia sau altuia dinte membrii familiei Cristea, că este Vasile, Ionaș, George sau Ilie nu este foarte important, în atmosfera istorică transilvană a sfârșitului de secol al XVIII-lea și a celui de-al XIX-lea, prin regimentul grăniceresc românesc al Năsăudului, prin Adunările Naționale de la Blaj din Duminica Tomii (18/30 aprilie 1848) și de pe Câmpia Libertății (din 3/15 mai-5/17 mai 1948) unde s-a hotărât acel punct 16 care afirma, clar și hotărât, dorința națiunii române de a se opune unirii Tansilvaniei cu Ungaria ,,până ce națiunea română nu va fi națiune constituită și organizată cu vot deliberativ și decisiv în camera legislativă". Și ne mai poartă prin Reghinul jefuit de Gărzile secuiești, prin Legiunea a XII-a a revoluționarilor români condusă de Constantin Romanul Vivu și faptele lor de arme de pe Valea Mureșului, ne mai vorbește de isprăvile generalului Bem cu ale sale „tribunale de sânge", de urmările hotărârii adunării secuilor de la Lutița, a răzbunărilor, jafurilor și incendierilor săvârșite de ei în campania lor de pe Valea Mureșului, de Legiunea a II-a „Auraria Gemina" a lui Avram Iancu sau Legiunea lui Simion Balint în bătălia de la Fântânele, de reprimarea revoluției de armatele imperiale ruso-austriece la 13 august 1849 la Șiria. Totul, atât de simplu și firesc, atât de atractiv și accesibil, încât însușirea istoriei de către cititor se face ușor, cu interesul și pasiunea aflării desfășurării intrigii.

Cartea lui Ilie Șandru mai are însă și alte merite. Suplinește abandonarea de către guvernanții români, în ultimile două decenii, a predării în școală a istoriei naționale. Este vorba de modul în care este tratată Istoria românilor în școala românească, după anul 1995, în toate ciclurile de învățământ - primar, gimnazial și liceal prin reducerea numărului de ore afectate săptămânal Istoriei Românilor, cât și al reducerii drastice a conținutului materiei. În acest sens la clasele VII-VIII și XI-XII din patru ore/săptămânal de predare destinate Istoriei Românilor numărul acestora a fost redus la două pentru clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, deci cu 50%. Astfel s-a ajuns la situația de-a dreptul scandaloasă ca marilor voievozi români, într-un manual ce se cheamă ,,istoria românilor" să li se rezerve doar câteva rânduri! (Mircea cel Bătrân și Iancu de Hunedoara 15 rânduri, Vlad Țepeș - 7 rânduri, Ștefan cel Mare - 5 rânduri, Mihai Viteazul - 4 rânduri). De fapt disciplina Istoria Românilor nu mai există, ci numai disciplina Istorie. În luna trecută s-a mai făcut un pas în școală pentru ștergerea-reducerea în continuare în rândul tineretului școlar a identității românești: Limba Latină va fi eliminată din programa școlară la clasa a VIII-a; se interzice creșterea la două ore săptămânal a disciplinei istorie la clasele V-VII, se reduce cu o oră disciplina Limba Română la clasa a V-a.

Cred, de asemenea, că această carte a apărut la momentul oportun, acum când apar tot felul de „istorii" care contestă originea, vechimea și continuitatea poporului român în spațiul transilvan. Un scurt citat dintr-o asemenea „istorie" cred că este semnificativ.

Prezența românilor în Ținutul Secuiesc a fost observată pe vremea regatului, în principal, după cum arată locuințele de vară pe care le-au construit în zonele limitrofe (după cum demonstrează denumirea de localitate Olahfalu - Căpâlnița n.n. - din Scaunul Odorhei, apărută la începutul secolului XV), dar și pe platourile superioare. Numărul acestora crește în paralel cu câștigarea de teren de către raporturile feudale, începând cu a doua jumătate a secolului XVI, și pe teritoriile din interiorul Ținutului Secuiesc.

Deci istoria românilor în școlile românești este tratată ca o cenușăreasă de către guvernanți, chiar pe cale de desființare, iar alte „scrieri" o deformează. Acestea sunt motivele pentru care susțin că apariția cărții lui Ilie Șandru este meritoasă, benefică, necesară și oportună în contextul actual și face un adevărat serviciu cunoașterii istoriei naționale. Cărțile lui Ilie Șandru trebuie tipărite în zeci de mii de exemplare, date drept premii la sfârșitul anului școlar unui număr cât mai mare de elevi, premii la diferite alte concursuri sau manifestări extrașcolare. Dacă aș mai fi la catedră și aș profesa în această zonă aș preda o mare parte a lecțiilor din istoria românilor și cu ajutorul cărților cu tematică istorică ale profesorului Ilie Șandru. Poate școala, deoarece autorul nu a predat istorie, a pierdut prin Ilie Șandru un excelent profesor de istorie pentru câteva generații de elevi, dar a câștigat neamul românesc un scriitor, un literat istoric care servește muza Clio atunci și acolo unde este mai mare nevoie de ea. Felicitări Domnule profesor Ilie Șandru pentru actuala carte, sănătate, putere și spor la muncă pentru a ne bucura cu noi și noi cărți de istorie cel puțin până la 100 de ani, așa cum ai promis la școala din Voșlăbeni, în decembrie 2015, la aniversarea unui sfert de mileniu de învățământ românesc. La Mulți Ani!

A mai primit felicitări pentru activitatea sa profesional-scriitoricească și urări de sănătate la cei aproape 81 de ani, pe care-i va aniversa la 20 martie, de la foști elevi, prieteni și interpretele Livia Harpa și Carmen Antal-Cujbă, care, drept surpriză, i-au dedicat „Cântecul Iancului".

Autorul, vădit emoționat, a vorbit la finalul manifestării despre procesul creației operei sale, tematica abordată, personajele imaginate și greutățile, mai cu seamă materiale, ale aparițiilor pe piață și în librării ale cărților publicate. A încheiat prin a mulțumi celor care au vorbit despre noua sa apariție editorială, care i-au urat viață îndelungată și tuturor celor care au participat la această împlinire a sa, lansarea cărții cu numărul 20.

 

Lasă un comentariu