Azi, 22 martie ZIUA MONDIALĂ A APEI

Distribuie pe:

În urma deciziei adoptate de Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro din 1992, ziua de 22 martie a fost desemnată drept „Ziua Mondială a Apei". Evenimentul este marcat, în fiecare an, în întreaga lume, ONU propunând o temă de relevanţă internaţională pentru a sensibiliza populaţia planetei asupra importanţei apei şi a managementului corespunzător al resurselor, în contextul creşterii semnificative a cererii de acces la apă şi la serviciile în domeniu.

Tema abordată în acest an este „Apa şi activităţile umane", supunându-se atenţiei necesitatea promovării unor politici care să asigure o reală protecţie a surselor de apă, în situaţia în care, potrivit statisticilor, 768 de milioane de oameni nu au acces la apă, iar 2,5 miliarde de locuitori ai planetei nu sunt conectaţi la sisteme de canalizare.

Într-un comunicat dat publicităţii cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, ing. Ioan Mihail Blaga, arată că instituţia pe care o conduce depune eforturi considerabile în domeniul managementului resurselor de apă la nivelul bazinului hidrografic Mureş, documentele strategice aflate la baza acestor activităţi fiind Planul de Management, Planul de Amenajare şi Planul de Management al Riscului la Inundaţii, în concordanţă cu politicile euro pene în domeniu.

Administraţia Bazinală de Apă Mureş celebrează această zi printr-o serie de activităţi desfăşurate în perioada 16-22 martie, constând în vizite ale elevilor la subunităţile Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, la baraje şi prize de apă, acţiuni de ecologizare şi igienizare pe cursurile de apă, baraje şi acumulări, întreprinse de salariaţii instituţiei împreună cu elevi, reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, beneficiari ai ajutorului social, cetăţeni. Ieri, 21 martie, a fost programată o şedinţă festivă a Comitetului de Bazin Mureş.

„Ziua Mondială a Apei este pentru noi un bun prilej de a readuce în atenţia opiniei publice problemele legate de necesitatea protejării resurselor de apă şi de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle şi responsabilităţile noastre, ale celor cu atribuţii în protejarea şi valorificarea resurselor de apă. O apă curată ne oferă şansa la o viaţă mai sănătoasă, dar calitatea vieţii se reflectă şi în comportamentul faţă de apă al fiecăruia dintre noi, în direcţia protejării şi conservării calităţi ei", menţionează, în documentul citat, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş.

Potrivit Ondrill.ro, care citează site-uri specializate, doar 2% din apa planetei este proaspătă (dulce), iar 1,6% din ea este blocată în calotele glaciare, rămânând 0,4% pentru supravieţuirea omenirii în continuare, în situaţia în care 70% din suprafaţa Pământului este acoperită cu apă. * O treime din femeile planetei pierd zilnic 200 de milioane de ore colectând apa, timp echivalent cu cel pe care femeile nord-americane îl petrec în fiecare zi la cumpărături .* Pentru a produce o coală de hârtie sunt necesari 10 litri de apă, iar pentru fabricarea a 500 de grame de plastic se folosesc 91 de litri de apă.

* În ţările în curs de dezvoltare, în fiecare an 3,6 milioane de oameni mor din cauza unei boli legate de apă. * Mai multe persoane au telefoane mobile decât toalete.

* În SUA se cheltuiesc, anual, 61 de milioane de dolari pentru cumpărarea de apă îmbuteliată.

* Potrivit statisticilor, de la începutul acestui an, la nivel global, au fost consumaţi peste 14,6 miliarde de litri de apă şi s-au înregistrat 185.673 de decese cauzate de boli răspândite prin apă. * Banca Mondială anticipează că până în 2025 două treimi din populaţia globală va rămâne fără apă potabilă. 

Lasă un comentariu