Citind poeziile Vioricăi Şutu, publicate în această minunată carte, ai impresia că fiecare cuvânt împregnat în tuşul negru şi rece al literei de tipar este ca o caldă mângâiere ce vine din adâncul unui suflet atins de aripa îngerului ei veghetor, înger ce i-a pus în gând şi în rostire har şi dar dumnezeiesc.
Tăinuite ca o comoară de mare preţ, sălăşluiesc acolo, în cuibarul inimii sale, dimpreună cu toată durerea, bucuria şi fericirea vieţii ei dintru începuturi. Citite şi recitite mereu, şlefuite ca diamantele cele nepreţuite care farmecă privirea, inima şi mintea, ele au fost scoase la iveală acum şi dăruite cu toată dragostea altora, pentru a bucura şi înfiora şi alte suflete la fel de simţitoare.
Ca simplu devorator de poezie şi nu ca un critic literar, remarc cu plăcere că poezia Vioricăi Şutu este de-acum una elegantă, de înaltă vibraţie, care dezvoltă în ritm şi rimă filozofia unei idei sclipitoare unice pentru fiecare poezie în parte, ea făcând legătura directă cu viaţa şi cu toate zbaterile sale, cu trăirile pe care această viaţă i le-a dat şi i le cere mereu şi tocmai de aceea ele pot fi simţite, înţelese şi trăite la aceeaşi intensitate de fiecare cititor al cărţilor sale.
De fapt, eu cred că acesta este rostul poeziei, să unească prin intermediul ei suflete, fiinţe, care, deşi nu se cunosc, interferează sentimental, se caută şi se găsesc fie şi iluzoriu numai. Este tocmai ce ne lipseşte în această mincinoasă, rece şi urâtă lume în care trăim acum. Este balsamul, leacul vindecător al tuturor sufletelor care sunt înnegurate zilnic de toate problemele acestei trecătoare vieţi. Este cea care trezeşte sentimentele bune şi frumoase, cea care înalţă şi înnobilează, care transformă urâtul, ura, răutatea noastră în iubire şi-n iertare, cea care ne descătuşează şi ne eliberează din cleioasa tină adunată-n vreme în chinuitul, jertfitorul şi uneori hidosul nostru suflet.
Şi câtă nevoie avem acum de puţină linişte sufletească, de puţin frumos, de puţin curat, de puţină înălţare, că dacă nu avem aşa ceva, sporim cu răutatea noastră răul cel mare, care ne va cufunda în genunea plină cu toate răutăţile acestei lumi.
Viorica Şutu are meritul de a trezi, prin versurile sale, poetul din noi, stârnindu-ne dorinţa de a citi în continuare cartea până la finalul său. Ajunşi acolo, ne vom opri o clipă, vom închide ochii şi vom sta aşa o bucată de timp, lăsând să se sedimenteze în suflet picurul de bunătate şi frumos cu care ochii noştri s-au desfătat deja.
Citiţi cartea şi îmi veţi da dreptate. Păstraţi-o aproape de suflet pentru că e parte a sufletului ei cel bun, curat şi iubitor de tot ceea ce e nobil şi frumos în scurtimea vieţii noastre. Cu respect şi adâncă plecăciune mă închin în faţa fiecărui talent ce ne dă cu generozitate frumosul din el, pentru a ne înfrumuseţa şi noi, fie şi măcar pentru o clipă de visare.
