„(…) Poezia ta este o poezie dematerializată în care totul este cuvânt şi idée, şi plutire, şi levitaţie, şi te cuprinde aproape fără să ai nevoie de un referenţial. Este o poezie care stă în sine. Fără o trimitere la concret, fără o trimitere la biografie, fără nimic. Scrii o poezie pură, dacă vrem să folosim vechea terminologie despre poezie. (…) Eu am o buurie deosebită că prin tine am câştigat un prieten şi un poet în literatura română." (CEZAR IVĂNESCU, „Scrisoare către poet"- Prefaţă la volumul „Ieşirea din cuvinte"/ „Coming out of words", de Laurian Stănchescu, trad. Ana Daniela Budică, Ed. Do-minor, Bucureşti, 2008)
„ (…) Departe de mine gândul de a face din Laurian Stănchescu un poet religios, la fel de departe şi de el acest gând. Dar încercând să explorez universul său ca pe o expresie integral a unui poet căutător nesăţios de sine în raport cu lumea, cu creaţia, am descifrat din tainele ştiinţei şi credinţei (pe care o are, dar căreia nu-i cunoaşte temeliile doctrinal), o poezie veciă cu misterul. Lectura ultimă mi-a dat abia bucuria înţelegerii (şi nu chiar în întregime) unei viziuni în care îmbină aici-ul şi dincolo-ul, timpul în mişcare şi eternitatea fixă, ponderosul şi imponderabilul (piatra şi lumina), toate ascunse în cuvinte simple, dar dense, pline de un miez care le dă o demnitate aproape orfică. Laurian Stănchescu nu este un poet post-modernist. El este una din încurajatoarele apariţii în orizontul aşteptării noastre." (Acad. ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA, Postfaţa aceluiaşi volum).
(…) Laurian Stănchescu meditează ca un poet întârziat romantic la acest subiect imposibil şi irepresibil în cimitirul nu prea vesel (cade de acord şi el) de la Săpânţa, în teizeci şi cinci de gânduri (de ce nu 33, ca să rămânem în simbolistica sacră?), făcând naveta între poezia lui Blaga (cel „iscodit" de semne!) şi poemele vizionariste şi ludice ale lui Nichita Stănescu." (Acad. EUGEN SIMION, Cuvânt înainte la volumul „Moartea nu trece de lumea cealaltă"/ „Death fails to pass the world beyond", de Laurian Stănchescu, trad. Mihai Vieru, Cuvânt de înţelepciune P.S. Lucian, episcopul Caransebeşului, Ed. Brumar,Timişoara, 2010)
în aşteptarea izbânzii luminii
în pietre se întunecă
înainte
de rugăciune
afară
în pustie
lumna posteşte
îndelung
pentru mântuire
înmulţirea luminii
Dumnezeu priveşte îndelung
pietrele în care s-a ivit credinţa
în jurul lui
copiii
aleargă
după îngerii care ies din ele
numai o aură
poate să vadă o altă aură
firul de nisip
priveam firul de nisip
şi îl vedeam pe marele nimic
atent am vrut să văd a doua oară
dar două pietre mari de moară
rupeau încet şi cu măsură veche
din două elemente nepereche
într-unul firul de nisip se subţia
şi mijlocu-i spre margine aluneca
într-altul viaţa mea se mântuia
şi marginea-i spre mijloc se mişca
soldaţi de veghe ai marelui nimic
şi viaţa mea şi firul de nisip
Săpânţa în al douăzeci şi cincilea gând
niciodată
ultima suflare
nu ne părăseşte
ea se opreşte
în cerul gurii
precum sunetul
clopotului
care
rămâne
în lemnul
clopotniţei
Săpânţa în al douăzeci şi nouălea gând
Doamne
nu mă lăsa
să trec
de moarte
poate
că dincolo de ea
lumea
nici nu a început
Săpânţa în al treizeci şi patrulea gând
în cimitirul
nu prea vesel
de la Săpânţa
pământul
s-a înălţat de pe morţi
ca un abur viu
crucile
plutesc şi ele
ca nişte
stele uriaşe de lemn
acoperind toată lumea
până se topesc
peste morţi
nimeni nu ştie
dacă aşa începe
judecata de apoi
sau
aşa se termină învierea
