O REVEDERE EMOŢIONANTĂ

Distribuie pe:

Absolvenţii Şcolii de 7 ani din comuna Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, după mai mult de jumătate de secol (1957-1958), şi-au dat întâlnire pentru prima oară de la absolvirea claselor elementare. Pentru că în satele lor de origine nu erau şcoli cu ciclul doi, şi pentru că şcoala bistriţeană era aproape, s-au înscris să frecventeze ciclul doi la această unitate de învăţământ.

Aşadar, în anul 1958 au absolvit ciclul doi, de la această şcoală bistriţeană 46 de elevi. După absolvirea celor 7 clase toţi s-au îndreptat şi au îmbră-ţişat diferite meserii, ajungând ingineri, ofiţeri şi subofiţeri, cadre didac-tice, conducători auto, jurişti etc. De atunci, când şi-au luat rămas bun de unitatea şcolară în care au învăţat, foştii colegi nu s-au mai văzut, cadrele didactice au trecut la cele veşnice, chiar şi unii dintre foştii colegi, iar o parte nu sunt de găsit cu toate strădaniile celor doi organizatori.

La strigarea „Catalogului" de către inimoşii organizatori Grigore Harja şi Toader Toderuţ au răspuns „Prezent!": Maria Dumitriu, Ana Covaci, Maria Năsălean, Grigore Sabău, Emilia Someşan, Toader Hurghiş, cât şi cei doi organizatori Grigore Harja şi Teodor Toderuţ, aceştia fiind, în total, 9 absolvenţi.

Într-o atmosferă destinsă, foştii colegi s-au îmbrăţişat şi au depănat amintiri la Restaurantul „Europa" din Târgu-Mureş, lângă o „amiază" bună şi un pahar cu vin.

În final, foştii colegi de acum 58 de ani la Şcoală de 7 ani din Teaca s-au fotografiat, iar povestirile au continuat până seara.

A fost o întâlnire deosebită, cei care au venit la această revedere acum sunt deja bunici şi au dorit ca să rememoreze împreună viaţa lor care a trecut de mai bine de jumătate de secol.

 

Lasă un comentariu