CORECTITUDINEA POLITICĂ - IDEOLOGIE ŞI FENOMEN CONTEMPORAN GLOBALIZAT (III)

Nu putem încheia acest demers filosofic de factură substanţialist - panteistă, fără să evidenţiem impactul produs în timp al acestor orientări filosofice materialiste în plan social şi spiritual, în primul rând faţă de religia creştină şi creştinism în general. Asociate acestui curent anticreştin, se situează aşa - zisele mişcări spirituale, cum ar fi Biserica Unificării - Mormonii, Biserica Universală - Meditaţia Transcendentală, New Age, Biserica Scientologică şi alte asemenea mişcări, care pe fondul acestui proces de secularizare religioasă şi inversare a valorilor, mai ales a celor religioase în favoarea celor seculare, nu vizează altceva decât alienarea omului de propria-i esenţă divină, plasându-l în centrul Universului, ca propriu demiurg.

Întrucât acest concept nou este mai puţin cunoscut, având un impact major în viaţa socială şi spirituală, vom insista asupra lui, ştiut fiind că simpatizanţii acestui mod de a vorbi şi trăi susţin aceste orientări religioase, între acestea instituindu-se o pretinsă simbioză culturală şi spirituală. Dacă urmărim ideologia şi scopurile vizate, corectitudinea politică se vrea o „religie marxistă" totalitaristă, îndreptată împotriva individului, prin promovarea unor intituţii de tip corporatist, cum ar fi ONG-urile, care se observă ce urmăresc ( a se vedea în acest sens cartea coordonată de W. S. Lind, „Corectitudine politică. Religia marxistă a Noii Ordini Mondiale" - Editura Rost). După un alt autor care este preocupat de acest aspect (C. Neacşu, „Cavalerii apocalipsei. Ce este corectitudinea politică?"), prin corectitudinea politică înţelegem nu doar un curent de atitudine politică şi socială, ci şi un „nou tip de educaţie", cu scopul de a reîntoarce societatea la noi forme de tip neo-marxist, pe fondul unei aşa-zise revoluţii neo-marxiste. Ca urmare, pe acest fond „revoluţionar cultural", se va produce peste tot o răsturnare a normalităţii, o inversare a valorilor şi o nouă redefinire a realităţii prin tehnica pervertirii limbajului şi a manipulării prin limbaj, utilizând după cum remarcabil sesiza unul dintre cei mai mari sociologi români contemporani, Ilie Bădescu, un „limbaj întors pe dos", în cele din urmă un limbaj manipulator, legat de propriile lor interese înguste corporatiste, şi nu în scopul intereselor umanităţii, după cum pretind susţinătorii acestor pretinse reforme spirituale şi sociale.

Din perspectivă religioasă, care ne interesează mai mult, liderii şi adepţii acestor mişcări (despre primele curentele oculte şi pretins esoterice, ca forme ale unor pseudoreligii, am vorbit în cartea noastră Creştinismul între imanenţă şi transcendenţă, pp.376-386), întemeiate pe alte criteii decât cele religioase, cum ar fi cel al discriminării rasiale, prin promovarea arianismului - ca rasă superioară (specific fascismului şi neofascismului contemporan) şi a elitismului (din aceste curente, în scop manipulator, sunt atrase VIP-uri de primă mărime), nu urmăresc altceva decât subminarea autorităţii bisericilor tradiţionale, evacuarea religiei din spaţiul public şi a lui Dumnezeu din inima credincioşilor adevăraţi şi ai religiei adevărate. Dintr-o asemenea perspectivă radicalistă şi a ceea ce înseamnă acest nou concept al corectitudinii politice, adepţii acestor „mişcări ecumenice, consideră că religia lor, de esenţă sincretică, naturală-cosmologică şi, în ultimă instanţă, panteistă, este reformatoare şi superioară, corespunzând mult mai bine problematicii contemporane decât bisericile tradiţionale contemporane, atacul fiind îndreptat în primul rând asupra conservatorismului ortodox.

Dintr-o asemenea perspectivă discriminatorie, în spirit revendicativ şi reformator, liderii acestor mişcări radicale ai aşa - zise Epoci de aur, consideraţi drept fani ai corectitudinii politice, consideră că „aceşti eroi ai credinţei, ortodocşi, vor plăti cu suferinţe şi sânge încercarea antihriştilor de a instaura violent o nouă «ordine» religioasă, bazată pe o religie nouă (reformatoare), pe o carte pretins sfântă (sincretistă), pe unirea tuturor religiilor (ecumenism) cu scopul afirmării unei religiozităţi naturale (panteiste). Ceilalţi «credincioşi», din marea masă a ignoranţilor, vor accepta ca, prin noua religie, să practice o falsă închinare (către zeiţa mama-natură), să promoveze «sărbătorirea» ciclurilor solare, lunar, a solstiţiilor şi, printr-un concept extins de alienare, să îşi însuşească ideea ca noţiunea de păcat să fie înlocuită cu o «etică a plăcerii de a trăi, a umorului şi a exuberanţei manifestărilor carnale» (cf. C. Neacşu), specifice hedonismului, a acelor plăceri trecătoare care devansează cu mult satisfacţiile spirituale, la a căror împlinire este necesat un efort intelectual şi spiritual îndelungat, şi care se subînţelege nu poate fi substituit unei satisfacţii hedonice.

Lasă un comentariu