Deși am mai abordat acest subiect, el nu trebuie neglijat, nici abandonat. Căci scopul tuturor liderilor maghiari - fie ei așa-ziși „radicali", ori „moderați" - rămâne, în continuare, unul singur: autonomia teritorială a inexistentului, oficial, „Ținut Secuiesc". Acestuia i-au fost subsumate toate acțiunile din ultimii ani ale acestor lideri, indiferent că provin din Consiliul Național Secuiesc, din cel al Maghiarilor din Transilvania, din PCM sau, mai ales, din UDMR. Deosebirea, dacă, totuși, aceasta există, este că, în timp ce un Csapo Jozsef (oare, mai trăiește!?), Szasz Jenõ, Tõkés László sau Gazda Zoltan - ca să enumerăm doar câteva nume - au vorbit doar prin simpozioane, conferințe sau adunări secuiești (cu unguri, fără secui!) despre autonomie (reclamând-o la modul direct, rudimentar), liderii UDMR
s-au aflat mereu în Parlament sau chiar în Guvern, ceea ce le-a permis ca, spre deosebire de cei amintiți, să apeleze - în paralel cu dezbaterile din CRU - la pârghiile puterii politice (profitând și de lideri români slabi, gen Vasile Blaga ș.a.), în scopul obținerii autonomiei. Una din acțiunile de acest fel a fost elaborarea inițială a proiectului Legii minorităților naționale (de fapt, al celei maghiare!), care, după ce în forma inițială, aprobată de un Guvern slab (și antinațional), a fost respins în Senat,… zace de mai mult timp prin comisiile de specialitate ale Parlamentului. Proiect care, spunea Marko Bela la seminarul cu tema: „Autonomia, încotro?", dacă va fi adoptat, „încet, încet, vom construi un sistem de autonomii, autonomia culturală, administrativă și, în final, cea teritorială, dezideratul final al UDMR”. Deci, ăsta-i scopul final!
Numai că, în mod cu totul neașteptat și scontat, proiectul legii menționate – „fabricat” în laboratoarele UDMR (unul dintre artizani fiind Marton Arpad) – s-a confruntat (datorită prevederilor sale neconstituționale) cu refuzul majorității partidelor politice românești de a-l adopta în acea formă. De aici, iritarea „la culme” a UDMR, fapt ce l-a făcut pe Borbely László, președintele Fundației Culturale dr. Bernady Gyõrgy, să declare, la un moment dat, că „mentalitatea de turmă și ipocrizia clasei politice sunt obstacole în calea autonomiei”.
Alt moment, alt eșec: aderarea României la UE. Cu toate eforturile liderilor UDMR, demne de o cauză mai bună, de a-i influența pe oficialii UE (utilizând, inclusiv șantajul) de necesitatea adoptării, în regim de urgență, a proiectului Legii minorităților, ca o precondiție a aderării României la UE, cei de la Bruxelles au rămas impasibili, întrucât România respectă întrutotul drepturile minorităților, la standardele europene, iar, în anumite privințe, depășindu-le, chiar. Până și epistolele trimise la Bruxelles de „civicii” maghiari, și nu numai, au ajuns la… lada de gunoi! Drept care, aderarea țării noastre la UE, la 1 ianuarie 2007, a fost un fapt împlinit.
Urmarea? Radicalizarea discursurilor liderilor maghiari, inclusiv ale „capilor” UDMR. După ce, nu demult, la o ședință a CRU de la Târgu-Mureș, Marko Bela declara că: „Trăim o perioadă «de amurg» a statelor naționale, că, în România, mai sunt încă destui naționaliști, xenofobi care încearcă să împiedice amurgul statului național”, la Miercurea Ciuc, Csapo Jozsef, fostul președinte al CNS, declara, la rându-i, că (atenție!) „secuii nu mai vor să fie sclavi!”. A urmat, apoi, după eșecul de la Odorheiu Secu- iesc, „Adunarea națională de la Ditrău (cu mulți convocați, puțini… adunați), la care capetele înfierbântate ale autonomiștilor au invocat până și limba maghiară antică, demonstrându-se că prostia se poate bea și din „cupa milenară”. Mai mult, președintele CNS soma Guvernul ca să adopte statutul de autonomie a celor trei județe! Au trecut, iată, luni și ani de atunci, iar Csapo și ai săi au rămas doar cu „ultimatumul” și cu… autonomia pe buze. De Csapo nici nu se mai aude nimic!
Dar, oricât ar părea de paradoxal, în materie de discursuri radicale, nimeni nu l-a întrecut (apropo de… „moderația” sa!) pe fostul lider al Uniunii, Marko Bela. Deși a fost vicepremier al Guvernului României, el a fost primul care, în timpul vizitelor sale „de lucru” prin Secuimea (aproape fără… secui!), a vorbit, la modul imperativ, de necesitatea studierii istoriei și geografiei României în limba maghiară, de cerința ca românii din zonă – să învețe maghiara! Asta, ca să ne dăm seama cam ce s-ar întâmpla cu românii din zonă, dacă Covasna, Harghita și, parțial, Mureș, ar avea statut autonom! Ferească, Domnul! Nu tot Marko Bela a cerut, la Miercurea Ciuc – la o întâlnire cu primarii UDMR – ca maghiara să fie declarată limbă oficială regională și autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc?
Asta, apropo de deose- birea dintre „radicali” și „moderați”, de care vorbesc, în totală necunoștință de cauză, politicienii dâmbovițeni (inclusiv fostul pre- mier, Victor Ponta)! În realitate, toți sunt… o apă și un pământ!
Iar ultimele ieșiri „în decor” ale liderilor UDMR – ca și ale celorlalți – exprimă teama că, acum, după ani de la aderarea României la UE, se încheie și perioada „experimentelor”, în materie de minorități și, prin urmare, ceea ce este bun pentru Europa (inclusiv, în problema minorităților) este bun și pentru România! Drept care, aceste „zvârcoliri” ale liderilor maghiari – inclusiv prin epistolele trimise la Bruxelles – au la bază tocmai această perspectivă, UDMR-ul pierzându-și, treptat, obiectul muncii și, odată cu el, o parte însemnată din electorat.
Asta, dacă nu cumva (Doamne, ferește!) vreun iresponsabil și nedemn lider român ar încălca Constituția României, de „dragul UDMR!”. Ăștia-s mai „periculoși” decât liderii amintiți!
