De fiecare dată, atunci când amintim de Regiunea Autonomă Maghiară, noi, românii ardeleni, adăugăm și sintagma „de tristă amintire"! O sintagmă absolut necesară, tocmai pentru a o încadra în acel, tot de tristă amintire, „obsedant deceniu" românesc al „erei ticăloșilor", al timpului terfelirii demnității umane românești. O sintagmă alăturată unei Regiuni Autonome Maghiare, chiar de tristă amintire, acea pagină neagră din istoria românilor ardeleni, cadoul făcut, în august 1952, de „tătucul popoarelor", Iosif Vissarionovici Stalin, maghiarilor din Ardeal, într-un moment de clară răzbunare împotriva unor conducători români care, atât cât puteau, se opuneau dictaturii staliniste și scenariilor rocambolești de culise, croite, la cererea și cu sprijinul unor lideri unguri, sub steaua rubinie a Kremlinului.
De ce „de tristă amintire"? Să apelăm la documente! Într-o sinteză informativă a Direcțiunii Generale a Securității Statului, Direcția Regională Mureș, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din 31 iulie 1952, în legătură cu anumite manifestări ale minorităților naționale, mai corect spus ale unei singure minorități, cea maghiară, în legătură cu Proiectul de Constituție și înființarea Regiunii Autonome Maghiare, sunt cuprinse opiniile unor maghiari și a doi evrei privind cele două evenimente. Vom recurge la reținerea câtorva doar dintre aceste „opinii", pentru a ilustra, cu documentul vremii în față, starea de spirit, atât de vecină cu ura oarbă, a celor încurajați atunci de tendințele autonomiste, în totală neconcordanță cu psihologia și trăirile românilor ardeleni din zonă. Un fost conducător al Partidului „Crucea cu Săgeți",
Taidler Dezideriu (Târgu-Mureș), era de părere că „Pentru noi ar fi cel mai bine, dacă această regiune s-ar atașa Ungariei, deoarece numai atunci am fi siguri că putem, pe deplin, folosi limba noastră". Un alt membru al Partidului „Crucea cu Săgeți", Biro Venczel (Târgu-Mureș), spunea că, prin „orice Constituție sau Regiune Autonomă Maghiară, nu o să fie o viață, așa de fericită, cum a fost în timpul ocupației horthyste" (n.n., pe timpul Diktatului de la Viena din 30 august 1940). Fost conducător al aceluiași „Partid al Crucilor cu Săgeți", Bozsoki Geza (Reghin), susținea că „Proiectul de Constituție a fost elaborat în urma ordinului Moscovei, care se face, în același timp, în toate țările pe care le domină (...). Nu precizează că administrația autonomă maghiară se va face în limba maghiară, deoarece Tratatul de Pace de la Paris prevedea că, unde locuiește o populație de altă naționalitate, mai mult de 30% la un loc, teritoriul va fi administrat pe ambele limbi. Aceste prevederi nu sunt respectate din partea guvernului de astăzi, deoarece în fruntea țării sunt naționaliștii români!". Kovacs Laurențiu (Bereni), fost membru al Partidului Reînnoirii Maghiare, merge și mai departe cu o susținere elucubrantă: „Acum se face, din nou, Ungarie în nordul Ardealului și va fi, iarăși, cum a fost între anii 1940-1944". Kenteleki Adalbert (președintele Sfatului Popular din Gheorgheni), care, după publicarea noului proiect de Constituție, „în localul Sfatului Popular Raional nu mai vorbește românește cu funcționarii români care nu cunosc limba maghiară, deși aceștia nu înțeleg instrucțiunile primite (...). Față de mai mulți funcționari a susținut că Regiunea Autonomă Maghiară nu va fi subordonată Guvemuhi Republicii Populare Române, ci va fi o republică autonomă și se va conduce independent". Referent tehnic la același Sfat Popular Gheorgheni, Szekely Iuliu susține că noul proiect de Constituție „trebuia neapărat să atașeze la noua «Republică» și regiunea Cluj, precum și alte regiuni unde este populație maghiară, fiindcă nu are niciun rost să fie și administrație românească în locurile unde domiciliază populație aparținând minorității naționale maghiare". Învățătorul Ilyes Adalbert (Gheorgheni) declara că „Toate liceele cu limba de predare română trebuie să plece din Gheorgheni, deoarece n-au ce căuta în Regiunea Autonomă Maghiară, unde vor fi numai licee maghiare, iar cele românești vor pleca în România". (Tot așa se petreceau lucrurile în decembrie 1989 și după aceea). Frizerul Hajla Ștefan (Gheorgheni): „De acum înainte, întreg Ardealul de Nord va fi autonom și va avea un guvern separat, nemaiținând legături cu Bucureștiul, făcând toată corespondența în limba maghiară".
Vom continua redarea opiniilor unor maghiari, tocmai pentru a vă convinge cam ce doreau unii în tărtăcuța lor aia seacă și cum gândeau în viitor, în iulie 1952, conaționalii maghiari din viitoarea Regiune Autonomă Maghiară, despre soarta românilor ardeleni. György Ladislau (Gheorgheni): „Toți românii vor trebui sa plece din Regiunea Autonomă Maghiară, deoarece aceasta va fi independentă!". Pap Alexandru (Mihaileni), instigându-i pe tinerii Tanko Ștefan, Tanko Geza și Magyari Nicolae să cânte cântece șovine maghiare: „Acum se poate, deoarece aici este Ungaria!"; Bardoczi losif (Odorhei): „Cu această Constituție vom scăpa «de valahii» din regiunea Stalin!"; Kenyeres Ladislau (funcționar la Sfatul Popular Sâncrai, Raionul Odorhei): „Secuii din nou au țara lor, au primit autonomie și se vor conduce singuri, independenți, astfel scapă de români!"; Both Eugen (Odorhei): „Românii vor trebui să plece din acest teritoriu"; Feher Aladar (Odorhei): „Până în prezent, în Ardeal, unde trăiesc 3,5 milioane de maghiari (n.n. ce minciună, ce exagerare!), nu a fost just că a fost administrație românească, însă acum vom scăpa de toți funcționarii români, de la data de 11 august 1952"; Csiki Lazar (Tușnad Băi): „Cu ocazia votării noii Constituții, autoritățile administrației române vor trebui să părăsească teritoriul Regiunii Autonome Maghiare, deoarece această Constituție a fost înfăptuită în urma presiunii făcute de anglo-americani, care vor ocupa, în curând, teritoriul Regiunii Autonome Maghiare"; Barabas Ileana (funcționar la Sfatul Popular Ciuc): „Acum or să fie foarte multe locuri vacante în instituțiile de stat, deoarece românii vor fi expulzați din teritoriul Regiunii Autonome Maghiare, iar la ședințe și mitinguri, precum și în administrație, va fi folosită numai limba maghiară"; Szep Carol (Miercurea Ciuc), avocat, văzând scris numele unei stații CFR în limba română, i-a sărit muștarul: „Acea tablă, cu inscripția românească, va fi arsă!"; Vegh Carolina (arhivar la Tribunalul Miercurea Ciuc); „De acum înainte nu-mi va fi frică să fac dosarele cu ața în trei culori maghiare, deoarece va fi, din nou, Ungaria!"; Cima Iosif (Miercurea Ciuc): „Cu ocazia înființării Regiunii Autonome Maghiare, toți românii vor fi schimbați din posturile lor, iar în locul lor vor fi încadrați maghiari (...)
Drapelul RPR (Republica Populară Română) nu va mai fi arborat, ci numai drapelul maghiar"; Orodi Ioan (Miercurea Ciuc): „După noua raionare, toate legile care au fost în vigoare vor fi schimbate, iar la Târgu-Mureș vor exista ministere separate și va fi arborat numai tricolorul maghiar, ceea ce înseamnă că, încet-încet, vom aparține Ungariei"; Vad Andrei (Gheorgheni): „Românii care nu au învățat limba maghiară, până în prezent, nu au ce căuta în Raionul Gheorgheni și nici în Regiunea Autonomă Maghiară!"; Gall Ludovic (Ditrău): „Regiunea Autonomă Maghiară nu va face parte din RPR, ci va fi alipită Ungariei"; Varga Andrei: „Ardealul de Nord va fi cedat Ungariei, iar hotarele Regiunii Autonome Maghiare vor fi așa cum au fost în anii 1940-1944!"; Soos Francisc (student, anul II, IMF Târgu-Mureș): „În regiunile unde predomină populația maghiară va fi constituită o Republică Autonomă Maghiară, cu capitala la Târgu-Mureș. Limba oficială va fi maghiara. (...) Ar fi foarte bine dacă toată populația românească din această Republică Autonomă Maghiară ar fi expulzată din ea, pentru ca aici să trăiască numai maghiarii!".
Să ne mai mirăm, oare, de ce românii nu vor nici să mai audă de Regiunea Autonomă Maghiară, de tristă amintire, nici măcar în gând? Pentru că, de fiecare dată când vorbesc despre autonomia pe criterii etnice, a așa-zisului Ținut Secuiesc, azi, sunt invocate, de cei care vor destructurarea statului național, unitar român, „modele" precum Tirolul de Sud, Catalonia, mai nou Kosovo, potrivite pentru realitatea românească precum nuca în perete, fiind vorba despre o cu totul altă gâscă în altă traistă! De pildă, provincia Kosovo, care și-a declarat unilateral independența, salutată în Parlamentul de Ia Priștina cu explozii de aplauze și urale, ca o izbândă asupra sârbilor, a vârât, de fapt, un ghimpe în inima Europei. Prin independența unilaterală (asta o doresc și ungurii în cazul Transilvaniei autonome!), leagănul sârbilor, de adâncă trăire sentimentală și națională, s-a năruit, încălcându-se principiile fundamentale ale dreptului internațional, prin crearea unui nou stat, în interiorul altuia, prin secesiune unilaterală! „Kosovo Polje" („Câmpia Mierlei"), „inima Serbiei", ajunsă provincie independentă, prin voință unilaterală albaneză, rupea integritatea teritorială a unui stat suveran și independent, membru al ONU! Un dispreț total față de Serbia, prin triumful unui vis al separatiștilor albanezi, realizat prin „Planul Ahtisaari", cu gândul la nașterea Albaniei Mari.
Separatiștii maghiari doresc aici, pe pământul românesc al Transilvaniei, refacerea defunctei Regiuni Autonome Maghiare, tocmai cu gândul la Ungaria Mare! Totul, prin secesiune unilaterală, contravenind principiului integrității teritoriale și suveranității - piloni fundamentali ai dreptului internațional. Conform unor scenarii rocambolești, o nouă Regiune Autonomă Maghiară a „scăunașilor", sub chipul așa-zisului Ținut Secuiesc, înseamnă un prim-pas pentru autonomia teritorială a Transilvaniei! Oare nu UDMR a votat, pe timpul acela, în Parlamentul României, pentru independența provinciei Kosovo, aflându-se, paradoxal, chiar la guvernare?! Spunea atunci Marko Bela că „precedentul trebuie urmat în toate țările cu minorități!", Kosovo fiind, după el și ai lui, „un model de urmat"!
Apoi, românii trebuie să aibă o memorie bună! Nu se spune, oare, că „somnul rațiuni naște monștri!"? Și se mai spune: „Iertăm, dar nu uităm!"! Suficient este să citim și să recitim cartea regretatului Constantin Mustață - „Teroare în Ardeal", cu subtitlul „Imposibila uitare", cartea zbuciumului trăirilor românilor ardeleni în mijlocul viforelor, al suferințelor, al durerii și al jalei noastre în teritoriile cedate Ungariei fasciste și horthyste după Diktatul de la Viena din 30 august 1940.
Să nu uităm noi, românii, nici prima variantă de autonomie teritorială, idee fixă a separatiștilor de azi, cea a „Republicii Călata", avându-l, ca naș, pe arhitectul fascist Kos Karoly, un gând negru tocmai al Crăciunului anului 1918, o republică autonomă, cu constituție, cu monedă proprie, drapel și imn - așa cum iredentiștii, neorevizioniștii, extremiștii și șoviniștii separatiști de azi concep, în mințile lor bolnave, așa-zisul Ținut Secuiesc, forma cosmetizată a fostei Regiuni Autonome Maghiare. Din păcate, umbra „Republicii Călata" i-a urmărit pe cei care, în anul 1952, apoi în 1956, pe timpul evenimentelor din Ungaria, s-au gândit și ei la o republică, dacă nu măcar la o regiune autonomă, numită „Uniunea Româno-Ungară", cu capitala la Arad, avându-l prim-ministru pe Aladar Szaboszlai, un preot romano-catolic, ministru al Apărării fiind un vânzător de neam - locotenent-colonelul Constantin Drăgăniță, comandantul unității de tancuri din Caracal, soțul fiicei și ginere al lui Alexandru Moghioroș!
Nu uită românii, când vine vorba despre autonomia maghiară, nici crimele din perioada 1940-1944, de la Pechea și Crăiești (Covasna), uciderea bestială a protopopului Aurel Munteanu din Huedin, omorurile oribile de la Ip, Trăznea, Mureșenii de Câmpie și Sucutard, de la Moisei și Sărmașu, nici pogromul din Ardeal, plecând de la acel îndemn la crimă „Nincs Kegyelem!" („Fără milă!") al fanaticului Daday Lorand (Ducsö Csaba), nici masacrele de la Prundu Bârgăului, de la Podul Hărcana - Turda, Aita Seacă, comise de cei crescuți în „cultul barbariei". Așadar, ca toate cele amintite să nu se mai repete, noi trebuie să păzim, cu demnitate, chiar cu prețul vieții, harta Țării, pământul și integralitatea ei, limba, credința, ființa națională, moștenirea de milenii a românilor, în fața celor care sapă la temelia statală a României.
Autonomiile dorite de UDMR, PCM, PPMT, de maghiari, azi sunt o formă de luptă împotriva Tratatului de Pace de la Trianon, a conceptului românesc de „stat național", act al unei justiții a istoriei, care dădea consacrare juridică internațională, la 4 iunie 1920, noului statut teritorial și politic al Statului Român! Tocmai acest adevăr ei îl vor demolat prin stupide autonomii! Numai că - așa cum spunea și seniorul Corneliu Coposu - „noi stăpânim Ardealul! Avem hotar statornic! Nu avem pământ de târguit!".
Numai că, uneori, ciudate sunt și cărările istoriei! După telegrama din 8 martie 1945, semnată de dr. Petru Groza și Gheorghe Tătărăscu, trimisă lui Iosif Vissarionovici Stalin, prin care se cerea ca guvernul URSS și înaltul Comandament Sovietic să împlinească dorința poporului român de a se regăsi în granițele Transilvaniei, din care o parte i-a fost pe nedrept răpită, fapt fără precedent, LV. Stalin a răspuns, în 24 de ore, consfințind instaurarea, în Transilvania, a administrației Guvernului Român. Preluarea oficială are loc la 13 martie 1945, în cadrul unor festivități oficiale de la Cluj, Vâșinski folosind formula „Unirea Transilvaniei cu Patria-Mamă - România!". Numai că, „având avizul consilierilor sovietici", tot la ordinul „tătucului Stalin", care juca la două capete, conducerea comunistă, unde maghiarii băteau cu pumnul în masă, introduce ideea creării R.A.M. (Regiunea Autonomă Maghiară), la 12 iunie 1952, fiind adoptată prima variantă, în urma propunerilor consilierilor sovietici, a unei Regiuni Autonome Maghiare „cu legături mai mult formale cu Bucureștiul", în care „politica de deznaționalizare a românilor a atins cotele cele mai înalte". La 11 august, maghiarii consemnau o victorie a revizionismului maghiar, obținută împotriva Statului Român! „O victorie a stalinismului în Transilvania de Nord-Est!".
Ce spuneau maghiarii de atunci, când se crea Regiunea Autonomă Maghiară, v-ați convins. Unul regretă că „nu va fi o viață, așa fericită, cum a fost în timpul ocupației horthyste", pe timpul Diktatului de la Viena; un președinte de sfat popular refuză să mai vorbească limba română cu funcționarii români care nu cunosc limba maghiară; un altul vrea ca „în RAM (Regiunea Autonomă Maghiară) să fie doar licee maghiare, cele românești să plece în România"; „cei care nu vorbesc ungurește să părăsească Regiunea Autonomă Maghiară, care va fi independentă, deoarece aici este Ungaria" și astfel „scăpăm de români, de valahi!". „Administrația română trebuie să plece! - clama unul -, pentru a scăpa, începând cu 11 august 1952, de funcționarii români, care vor fi expulzați din teritoriul RAM, aici unde, din nou, va fi Ungaria", unde „drapelul RPR nu va mai fi arborat, ci numai drapelul ungar, ceea ce înseamnă că, încet-încet, vom aparține Ungariei!". Se cânta imnul Ungariei și cel secuiesc, precum și azi, prin județele Harghita, Covasna și Mureș, mahării nu mai răspundeau la salutul funcționarilor români, se clama „Ardealul de Nord va fi cedat Ungariei, iar hotarele RAM vor fi așa cum au fost în anii 1940-1944", „capitala regiunii va fi la Târgu-Mureș, limba oficială va fi maghiara și ar fi foarte bine dacă toată populația românească ar fi expulzată din RAM, pentru ca aici să trăiască numai maghiarii!".
Asta doreau, ei atunci, asta vor, și azi, separatiștii-autonomiști, pe drumul de la Regiunea Autonomă Maghiară la așa-zisul Ținut Secuiesc, autonomie teritorială pe criterii etnice. Parcă nimic nu s-a schimbat! Comportamentul maghiar din RAM semăna, pur și simplu, cu acela al unui ocupant: propagarea deznaționalizării, denigrarea românilor, sfidarea respectării și aplicării legii, iredentismul, șantajul, favoritismul. Să nu mai vorbim de cocoțarea, în toate funcțiile importante, și înainte de august 1952, și după aceea, a maghiarilor. Mulți ani, la nivelele 1 și 2, conducerea Regiunii Autonome Maghiare a fost formată doar din maghiari, pe ici pe colo, fiind, formal, și câte un român! Asta n-o mai vor românii! Așa se face că, în februarie 1968, a cam înțărcat Joiana, iar Regiunea Autonomă Maghiară a fost desființată! Totuși, sistemul privilegiilor a rămas, în continuare, darnic. Ar fi timpul să știe și ei, separatiștii, iredentiștii, extremiștii, autonomiștii, neorevizioniștii, șovinii că a cam trecut baba cu colacii!
(Comunicare prezentată, la Miercurea Ciuc, la 19 septembrie 2014, la cea de-a X-a ediție a sesiunii jubiliare de comunicări științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei: Istorie. Cultură. Civilizație", text pe care-l publicăm, în acest editorial, după cartea de publicistică „Veghe", la cererea mai multor cititori ai „Cuvântului liber")
