Declaraţi sfinţi pe 15 august 1992, de către Biserica Ortodoxă Română, domnitorul şi prinţii Brâncoveni sunt sărbătoriţi în fiecare an pe 16 august, pentru a nu coincide cu manifestările consacrate omagierii Sfintei Maria (Adormirea Maicii Domnului).
Căutând informaţii mai deosebite despre martiriul domnitorului care a înfruntat cu inimaginabilă tărie suprema durere de a-şi jertfi, indirect, propriii copii pe altarul credinţei strămoşeşti, am găsit un text extrem de interesant al unui contemporan creştin sirian. Îl voi reda, însă, ceva mai târziu.
Ştim din istorie că Brâncoveanu a preferat moartea sa şi a fiilor săi, pe care i-a susţinut moral să rămână demni până la capăt, conform înaltului rang de moştenitori la tron. Raportul veneţianului Andreea Memno confirmă legendara ofertă a sultanului de a trece la Islam, în schimbul vieţii tuturor: „Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, fură întrebaţi dacă voiesc să se facă turci, şi atunci vor fi iertaţi. Glasul cel înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu răsună şi zise înspăimântat de această insultă: «Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut am pierdut. Să nu ne pierdem însă şi sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seamă de moarte»".
Rând pe rând, Brâncovenii au fost decapitaţi. Primul a fost ginerele, Enache Văcărescu, apoi Constantin, Ştefăniţă, Radu şi Mateiaş. Cel mai mic dintre fii, care avea doar 16 ani, ar fi avut un monument de slăbi-ciune şi ar fi fost gata să treacă la islam. Un alt cronicar, Maria del Chiaro, spune însă că a fost convins de tatăl său să moară creştin. „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să ne salvăm sufletele noastre şi să ne spălam păcatele cu sângele nostru". În doar 15 minute, familia pe linie bărbătească a Brâncovenilor a fost distrusă. Cadavrele lor au fost aruncate în Bosfor, iar capetele înfipte în pari, timp de patru zile, în faţa Seraiului.
Istoricii consemnează că trupurile au fost scoase de câţiva creştini şi îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lângă Ţarigrad. „În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămăşitele domnitorului şi le-a îngropat în Biserica «Sfântul Gheorghe Nou» din Bucureşti. A aşezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura ţării, fără nicio pisanie, iar deasupra a pus o candelă de argint.
Pornind, între altele, şi de la inscripţia de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Drăghiceanu a făcut, în 1914, senzaţionala descoperire a mormântului voievodal: «Cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o viaţă», îi scria el savantului Dimitrie Onciul."
În 2014, Patriarhia Română, a instituit „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni" , la împlinirea a 300 de ani „de la mărturisirea lor de credinţă pecetluită cu sânge".
Aşadar… „De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!" - au fost ultimele cuvinte ale domnitorului român Constantin Brâncoveanu, înainte de a fi decapitat alături de fiii săi şi de cel mai credincios sfetnic, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani.
Ne amintim că Brâncoveanu şi-a început domnia sub semnul apariţiei Bibliei în limba română: „Biblia de la Bucureşti", în anul 1688. „Şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi şcolilor din Muntenia, dar şi din Transilvania."
Conform crestinortodox.ro, a dat Bucureştiului o nouă Academie Domnească, transformând şcoala de la Sf. Sava în „Colegiu public pentru pământeni şi străini", cu o programă asemănătoare instituţiilor de grad superior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărţi în limbile română, greacă, slavonă, georgiană şi chiar arabă. A ctitorit Bisericile de la Potlogi şi Mogoşoaia, Mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni, Biserica „Sf. Gheorghe Nou" din Bucureşti, unde odihnesc sfintele sale moaşte.
Menţionam la începutul acestei evocări faptul că, legat (şi) de martiriul Brâncovenilor, am găsit un text tulburător, mai exact un apel al unui creştin sirian, de mult aşezat în vatră şi împământenit, mai „român" decât mulţi dintre cei care îşi poartă conştienţa şi conştiinţa identitară pe ecusoane, la paradă: domnul Nawaf Salameh, patronul Fundaţiei Alexandrion. Iată mesajul domniei-sale, cu menţiunea că demersul meu nu are nicio conotaţie subliminală de promovare a vreunui produs al distileriilor Alexandrion. Nu aceasta este tema. Omul de afaceri sirian este dublat de un intelectual cu bogat şi profund bagaj informaţional:
„Dragi prieteni,
Fără a omite, în vreun fel, rolul hazardului în viaţa noastră, sunt încredinţat că fiecare dispune de un soi de şansă primordială prin care putem ajunge la împlinirea de sine şi cunoaşterea sensurilor existenţei. Cred, cu mare convingere, că această şansă provine din însăşi educaţia primită în familie şi, în particular, din educaţia noastră spirituală. Pentru a-i asigura succesul acestei şanse, trebuie să-i alăturăm capacitatea de a învăţa din lecţiile trecutului şi clarviziunea faptei bune, deoarece a discerne între bine şi rău este semnul virtuţii pentru omul matur, credincios valorilor creştine.
În casa părinţilor mei, din Marmarita, în care am deprins rosturile vieţii, am avut mereu în faţa ochilor, de când mă ştiu, o frumoasă icoană în stil bizantin a Fecioarei Maria. Iubita noastră mamă ne-a transmis fiorul credinţei sale în ambianţa spirituală marcată de imaginea acestei reprezentări a Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu şi, întotdeauna, îndemnurile, sfaturile şi mărturisirile sale se întregeau minunat cu faptele sale pline de evlavie şi bunătate. Pentru noi, chipul mamei oglindeşte dintr-o perspectivă aparte o frântură din aura acelei icoane dragi. Pentru ea, icoana fecioarei Maria era pavăza casei, un punct central al familiei noastre, în care, sufleteşte, ne vom regăsi cu toţii, fraţi şi surori, indiferent dacă ne despart mii de kilometri.
Recent, am aflat că, potrivit unui vechi obicei, în ziua de 15 august, românii pun flori la icoana Maicii Domnului pentru că, apoi, ele vor fi bune de leac. Vreau să vă spun că la fel procedează şi creştinii sirieni, ştiu din propria familie. Poate că, datorită acestei credinţe în puterea icoanei, mama ne vorbea cu atâta pasiune despre smerenia şi bunătatea Fecioarei Maria, a cărei viaţă şi lucrare dumnezeiască le preţuia mai presus de orice.
Pe timpul studiilor de rezidenţiat efectuate la Atena, perfecţionându-mi şi cunoaşterea limbii elene, am descoperit că, după transcrierea în această limbă, numele Maria se traduce «Aleasa, iubită de Dumnezeu». Atunci mi-am spus că, în toate culturile lumii, Maria este un nume sfânt şi trebuie să aibă, în conştiinţa oricărui creştin, semnificaţia de Mamă ocrotitoare şi binecuvântată.
Rosturile lucrurilor nu le desluşim dintr-o dată şi trebuie să treacă un timp anume pentru a ajunge la ele. În 1994, când am început să construiesc fabrica de la Pleaşa, nici nu bănuiam, măcar, că, la numai 10 kilometri de locul respectiv, la Mânăstirea Ghighiu, se afla, la loc de mare cinste, Icoana Maicii Domnului Siriacă, dăruită lăcaşului în 1958 de Episcopul Vasile Samaha al Antiohiei. Ani de-a rândul, în drumurile către fabrică, am trecut pe lângă mânăstire fără să cunosc de existenţa icoanei. Am descoperit-o, într-un moment tragic pentru familia mea, la puţin timp după moartea mamei, Reda pe numele său, a cărei comemorare am marcat-o chiar la Ghighiu. Războiul ne împiedicase să participăm la înmormântarea mamei, iar descoperirea icoanei şi slujba de la Ghighiu ne-a adus un licăr de mângâiere...
Cu mai bine de 300 de ani în urmă, în ziua Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1714, când ar fi împlinit 60 de ani, strălucitul domnitor al Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, avea să intre în galeria martirilor Bisericii Ortodoxe împreună cu iubiţii săi fii, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi credinciosul său sfetnic Enache Văcărescu. Nu greşesc dacă afirm că epopeea brâncovenilor înnobilează întreaga istorie a neamului românesc şi conferă valoare nepreţuită artei şi culturii române. Din respect şi admiraţie pentru istoria Brâncovenilor, pentru martirajul lor, am înfiinţat Gala Premiilor Brâncoveanu, care, în 2016, va fi la cea de-a treia ediţie consecutivă. Pe 16 august vom comemora Martirii Brâncoveni, aşa cum se cuvine, printr-o slujbă ce se va oficia într-una din frumoasele ctitorii ale legendarului voievod, iar în ultima decadă a lunii septembrie ne vom reîntâlni, cu toţii, la ediţia specială a Galei din acest an, în cadrul căreia un punct aparte va fi dedicat memoriei lui Antim Ivireanu de la al cărui martiraj se împlinesc 300 de ani. Sfântul Antim Ivireanu a lăsat în urma sa o operă care nu ar fi fost cu putinţă fără înţelegerea, contribuţia şi dăruirea, dovedite în timpul îndelungatei sale domnii, de către Constantin Brâncoveanu. Aceste două personalităţi de talie europeană vor fi omagiate, în cadrul Galei, ca semn de recunoaştere şi preţuire a vredniciei şi sacrificiilor lor închinate culturii şi artei româneşti.
Invitaţii noştri, ca la fiecare ediţie a Galei, sunt personalităţi din toate domeniile de activitate, iar eforturile noastre de a-i strânge laolaltă pe cei mai remarcabili promotori ai culturii noastre sunt perseverente şi statornice. De altfel, cele mai preţioase câştiguri ale Galei sunt rodul entuziasmului şi străduinţei tuturor celor implicaţi în acest proiect şi constau în identificarea şi promovarea excelenţei din sferele de activitate culturală, artistică şi educaţie ce dau conţinut şi identitate specifică valorilor naţionale româneşti.
De asemenea, în această ediţie specială a Galei, ne propunem să lansăm mai multe iniţiative menite să dezvolte interesul oamenilor pentru aprofundarea reflecţiei asupra diversităţii şi vechimii de veacuri a rădăcinilor comune pe care s-au construit legăturile dintre creştinii de pretutindeni, în vremurile de pace, dar şi în epocile marcate de conflicte şi războaie. Exemplul oferit în acest sens de epoca lui Constantin Brâncoveanu este unul deosebit, fascinant!
Să ne îndreptăm privirile cu speranţă şi dragoste către icoana Maicii Domnului din casele şi din inimile noastre şi să ne bucurăm de pacea şi viaţa noastră paşnică, datorate acestui minunat popor credincios care este poporul român!
Nu uitaţi, dragi prieteni, să puneţi flori la icoana Sfintei Fecioare Maria, la vremea schimbării de anotimpuri... ele sunt bune de leac, de suflet!"
Excepţională lecţie de morală este acest discurs al distinsului intelectual sirian, text a cărui lectură o consider un privilegiu spiritual necesar într-un timp atât de torsionat de întrebări şi deznădejdi. Mulţumesc, domnule Nawaf Salameh! Aţi demonstrat că scara valorilor este una singură, ca şi Adevărul Absolut, din orice punct al Universului am privi.
(Sursa: Facebook, adev.ro/nt594f)
