Un nou preot, la Boiu

Distribuie pe:

După o activitate neîntreruptă de 36 de ani ca părinte paroh al satului Boiu, aparținător de comuna Albești, preacucernicul părinte Petrișor Bleahu, cu har și glas doinitor, ajuns la vârsta pensionării, a lăsat păstorirea credincioșilor pe mâna unui părinte tânăr, pe nume Irimia Mihail - Gabriel, cel care de acum încolo își va folosi tot harul preoțesc în slujirea Bisericii Ortodoxe din această mândră localitate. Încă de la intrarea în sat, flăcăii călări pe cai, înveșmântați în straie românești, l-au așteptat pe noul preot, secondându-i convoiul ce-l însoțea până la poarta sfintei Biserici, biserică ce poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Biserica a fost plină „ochi" de enoriași. La loc de cinste s-au aflat dr. Lucian Goga - prefectul de Mureș, alături de Nicolae Șovrea - primarul comunei Albești. Din partea Protopopiatului Sighișoara, la înscăunarea noului preot, a luat parte Ovidiu Dan - protopop de Sighișoara, cel care, adresându-se celor prezenți, a elogiat munca jertfelnică a părintelui Bleahu, fostul paroh, îndemnând enoriașii să-și prețuiască și să-și respecte noul părinte: „Precum vă iubiți copiii și vă rugați și postiți pentru ei, astfel să faceți și pentru părintele Gabriel!". O deosebită impresie a lăsat oficierea în sfânta biserică a celor doi frați ai noului părinte, la rându-le preoți. Cel de-al treilea frate nu a putut să fie prezent, și el preot fiind, având-o, însă, aproape pe mama lor rămasă văduvă, bucuroasă să vadă și pe cel de-al patrulea copil preot, așa cum, cu emoție în glas s-a exprimat la adresa pruncilor ei ajunși slujitori a lui Dumnezeu, „o misiune încredințată cu voia Tatălui ceresc". Protopopul Ovidiu Dan i-a înmânat noului părinte paroh Sfânta Cruce pe care este răstignit Domnul și Stăpânul vieții noastre, Mântuitorul Hristos. Părintelui nou instalat i-a fost oferită, de asemenea, Sfânta și Dumnezeiasca Evanghelie, în care sunt dăltuite cuvintele vieții, precum și cheile sfintei Biserici, „corabia", nava cu care îi va duce pe credincioși la Mântuire. „Domnul Hristos va fi cârmaciul corabiei, stindardul va fi Maica Domnului, iar sfinția Ta, slujitorul tuturor", „cel care vrea să fie mai mare între toți, acela să fie sluga tuturor".

Noul părinte s-a adresat deopotrivă tuturor, mulțumind pentru darul măritor și înălțător primit, cinstea, dragostea cu care a fost înconjurat încă de la sosire. Cuvintele calde adresate la primire l-au copleșit în trăire. La rândul său, domnul Nicolae Șovrea - primarul comunei Albești, a adresat părintelui Gabriel, un bun venit în satul și parohia Boiu. Spunând, la adresa fostului părinte, Petrișor Bleahu, că odată ieșit la pensie, intră în istoria parohiei și a satului Boiu. În numele locuitorilor din satul Boiu, al Consiliului Local și al lui personal, i-au fost transmise fostului părinte mulțumirile, prețuirea pentru tot ceea ce a făcut pentru locuitorii acestei localități. La final, din rubrica „Colțul spiritual" a „Cuvântului liber", domnul primar Nicolae Șovrea a dat citire unui înscris al părintelui Gheorghe Șincan - paroh la Tg-Mureș, intitulat „Gura asta, bat-o vina!", care vizează rolul preotului în comunitățile unde își duce veacul, transmițându-i ca povață părintelui să fie atent la comunicarea cu enoriașii, să le vorbească simplu și direct. Într-un scurt dialog noul părinte, Irimia Gabriel, de loc din Sângeorz Băi - Bistrița Năsăud, ne-a relatat că se trage dintr-o familie în care tatăl său, la rându-i, a fost preot, a slujit în mai multe parohii, a zidit 5 biserici, plecând la Domnul la vârsta de 89 de ani, împăcat cu gândul că cei patru copii preoți și-au luat Crucea purtând-o pe umeri, urcând treaptă cu treaptă spre Înalta împărăție a Lui Dumnezeu. Părintele Gabriel a absolvit Seminarul Teologic la București, Facultatea la Paris, urmat de un Master în „Științele comunicării". Prima slujire ca preot a părintelui Gabriel este cea prezentă, întrucât, după terminarea Facultății de Teologie, a slujit în sfera socială, a lucrat un timp la Radio „Renașterea" din Cluj-Napoca, apoi la Tv Trinitas, colaborând între timp și cu alte televiziuni, deci în mass-media. Reîntoarcerea spre biserică o percepe ca voia rânduită de Dumnezeu, deschizându-i-se acest drum, nu ușor, destăinuindu-ne că nimic nu se compară cu sfânta Liturghie. „Cu smerenie vreau să fiu vrednic de această numire, de oamenii care m-au primit, pentru că așa cum satul se numește «Boiu bun», și oamenii sunt buni, iar eu, ca slujitor al Domnului, nu pot, la rându-mi, decât să fiu bun și smerit", a conchis părintele Gabriel.

 

Lasă un comentariu