La 24 septembrie se dau lupte la Brașov, unde inamicul a suferit pierderi imense, iar la 26 trupele Armatei a II-a au ajuns pe frontiera de la Buzău la Dâmbovicioara.
Armata de nord, care ajunsese, prin lupte victorioase, la ieșirea de vest a defileurilor de pe dreapta Oltului, ocupă la 18 septembrie frontul cu dreapta fixată pe Mureș, la estul văilor Răstoliței și Iodului, cu centrul spre Eremitu la S-E de Reghin și stânga spre F. Benczek (?), Nicolești (comuna Ulieș, județul Harghita), legându-se cu dreapta Armatei a II-a în apropiere de Făgăraș, prin o divizie de cavalerie.
În noaptea de 22 septembrie dreapta Armatei a II-a fiind puternic atacată, aceasta este nevoită să se retragă spre Baraolt. Față de această situație, Armata de nord ordonă și ea retragerea forțelor sale pe înălțimile de la vestul Mureșului și Oltului.
Se spera că cel puțin acum rușii vor veni mai repede în ajutorul nostru, mai ales că începea să fie amenințată și stânga lor, din Bucovina,dar Comandantul Suprem român hotărăște să oprească Armata de nord pe linia înălțimilor de la răsărit de Olt. Rușii, însă, sosesc doar în mici subunități și foarte încet, ocupând frontul începând de la Bucovina spre sud; inamicul, foarte activ și cu forțe mult superioare nouă, atacă Armata de nord pe tot frontul reușind să împingă trupele noastre care de mai bine de 45 de zile erau în luptă continuă.
În asemenea situație, cu totul grea, Armata de nord primește însărcinarea să ocupe teritoriul național al Moldovei, acoperind comunicațiile din văile Bistriței, Trotușului superior și cu diferiții lor afluenți, ce veneau dinspre munți.
La 29 septembrie se dau lupte sângeroase la Măgheruș (jud. Harghita), unde trupele noastre de cavalerie au luptat pedestru, respingând cinci atacuri inamice. Inamicul era, însă, prea numeros și armamentul lor prea puternic pentru ca românii să poată spera într-o victorie, astfel încât trupele noastre au fost nevoite să se retragă. În timp ce în Transilvania se dădeau aceste lupte, inamicul de la sud înaintase în Dobrogea și a putut fi oprit pe frontul Rasova - Tuzla care acoperea linia Cernavodă - Constanța.
Marele Comandament Român a format în zilele de 26-27 august - după căderea Turtucaiei -, un nou comandament la sud, comandament ce avea sub ordinele sale două armate: a) Armata de Dobrogea cu trupe româno-ruse, sub comanda unui general rus, și care opera numai în Dobrogea; b) Armata a III-a română pe stânga Dunării, în țară, și care se întindea de la gura Oltului până la Cernavodă.
Față de încetineala cu care se părea că inamicul venea înspre Transilvania, față de înaintările noastre victorioase în această direcție, față de imobilizarea și fixarea trupelor inamice, în Dobrogea, pe frontul Rasova - Tuzla, s-a crezut pe bună dreptate că va fi timp suficient 8-10 zile, pentru a se da lovitura de grație acestor forțe inamice, înainte ca dușmanul dinspre Ardeal să intervină. S-a imaginat, în astfel de condiții, o manevră care ar fi putut să dea rezultate decisive dacă se făcea repede și dacă ar fi fost bine și complet pregătită, ținându-se seama de toate dificultățile ce eventual s-ar fi avut de întâmpinat și de piedicile ce fatal se puteau întâlni la orice pas. Această manevră era: a) să se fixeze inamicul, de front, în Dobrogea, prin atacuri puternice, date de întreaga armată româno-rusă din acea parte; b) să se treacă Dunărea în preajma Turtucaiei, cu o armată destul de puternică, și cu care să se întreprindă o acțiune ofensivă energică în spatele armatei dușmane din Dobrogea, fixată aici de atacurile date de armata româno-rusă; c) în Transilvania se opresc, pentru un moment, orice acțiuni ofensive.
(va urma)
