EVENIMENTELE INTERNAȚIONALE CARE AU CONDUS LA DECLANȘAREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL ȘI PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA CONFLAGRAȚIE (XIV)

b) Defensiva

Luptele ce s-au dat apoi de trupele Corpului I (de Olt) pe înălțimile Robului, Pietrosului, Veverița, Gorganul, Murgașul, Vladul, la vest de Olt, vor rămâne adânc săpate în istoria neamului. Aceste înălțimi au fost pierdute și câștigate de nenumărate ori, în intervalul 20 septembrie și luna octombrie și cu atâta este mai de admirat acțiunea trupelor noastre cu cât ele fiind obosite, istovite, mai mult neînarmate și inferioare numeric, țineau piept, cu mult succes adeseori, unui dușman superior și ca număr și ca înarmare și ca pregătire.

Pe când luptele pe aceste înălțimi, la apus de Olt, se duceau cu toată strășnicia, inamicul văzând că pe acolo nu poate pătrunde în țară, a strecurat o coloană de 6-7 batalioane alpine și cu artilerie, tot de munte, pe la Scara și Scărișoara, la izvoarele Argeșului, la o depărtare de vreo 30 km răsărit de Olt. În această parte, trupele noastre păzeau granița pe cel mult vreo 15-20 km la răsărit de Olt- mai mult nu se puteau întinde, neavând suficienți luptători. Terenul stâncos, neumblat și prăpăstios al masivului Făgăraș oferea o oarecare siguranță. Totuși trupele speciale, din cele mai bune, dușmane, au putut străbate și au reușit să intre în țară, coborând pe văile Argeșului și Topologului, cu direcția spre Sălătruc și Tigveni. Luptele date în această regiune la Fața Sf. Ilie, Mâsgavul, Clăbucetul, Poiana Spinului, Zănoaga, Călugărul, Mormântul, Cărbunarul, de trupele trimise să închidă și această poartă a țării, în cursul lunii octombrie și până la jumătatea lunii noiembrie, toate au fost acoperite de glorie. Inamicul voia să treacă cu orice preț și cât mai repede, motiv pentru care a adus elita trupelor sale, numai trupe germane, bavareze și un întreg corp alpin special pregătit în luptele montane. Înarmarea acestor trupe dușmane era greu de imaginat. Este de ajuns să arătăm că un batalion avea câte 18-24 mitraliere; tunuri de munte de calibru 100, rachete luminoase, puști mitraliere și grenade în număr nelimitat, precum și echipament special pentru marș și lupte în munți. Trupele noastre nu aveau mai nimic din toate acestea. Două luni încheiate s-au ținut luptele lanț aici și de multe ori dușmanul a fost nevoit să dea înapoi, să lase în mâinile noastre prizonieri, materiale și tunuri. Două luni pentru a cuceri cam 30 km de adâncime, cu niște pierderi mai mult decât dureroase, nu înseamnă victorie pentru dușman, ci mai degrabă pentru noi.

Dar dușmanul avea putința să se reconstituie și să-și completeze pierderile, să-și înlocuiască unitățile mult prea obosite cu altele proaspete în număr nelimitat. Luptătorii noștri erau mereu aceiași pe întreaga perioadă a lunilor august - noiembrie, fiind o adevărată minune că mai aveau puterea de a lupta - chiar prizonierii-ofițeri inamici s-au arătat uimiți de cele văzute.

Multe victorii au avut trupele noastre, în perioada aceasta, de defensivă pe munți, dar cea mai frumoasă dintre toate a fost victoria de la Jiu, între 13-16 octombrie 1916, cea a Armatei I, obținută atât asupra unor trupe austro-ungare cât și, în special, asupra Diviziei 11 bavareză care a fost aproape complet distrusă.

Încă de la începutul lunii octombrie, inamicul strânsese forțe numeroase în valea Jiului, între Petroșani și frontieră, în scopul de a pătrunde în țară pe această vale în scopul de a îndepărta apărarea de pe creasta munților și cât mai mult de minele de cărbuni de la Petroșani. Sunt semnalate, în intervalul dintre 6-10 octombrie, peste 30 de batalioane de infanterie inamice și cu foarte multă artilerie de toate calibrele.De asemenea s-a văzut și o divizie de cavalerie. Toate aceste forțe se pregăteau să atace forțele noastre din dreapta și din stânga Jiului care nu atingeau împreună nici 20 de batalioane, cu efectivele scăzute și cu un număr de guri de foc foarte redus.

(va urma)

Lasă un comentariu