Nimeni nu contestă că… Din păcate, reforma clasei politice - un pariu pierdut! Încă, tinerii politicieni se lasă manevrați ca niște marionete, nu privesc spre România reală!

În politica dâmbovițeană - ca, de altfel și în cazul UDMR -, dacă vrei să te căpătuiești, intrarea „în sistem" e grea. La început, trebuie să faci orice. Fără prea multe comentarii, căci altfel devii suspect. Asta în prima fază, căratul genții este inevitabil, iar cei slabi, cu prejudecăți, nu pot răzbate nici până la primul ghișeu. În plus, trebuie să fii jovial, nu morocănos, să îți ții la curent șeful cu bârfele de prin sediu, minister, agenție…

Apoi, cu timpul, cântă gaia, poți avansa. Unde? La organizația de tineret, pe la filiale. Dai din coate, te faci că lucrezi, mai te lingușești puțin, încerci să te faci important. Dacă șeful te apreciază, te introduce, încet, încet în sistem. Dar trebuie să taci, să asculți. Faci anticameră, zâmbești, nu pui întrebări (eventual, spui: „Am înțeles, să trăiți!"), execuți orbește totul. Apoi începi să prinzi gustul Puterii, să realizezi că există și o altă lume. Lumea celor aroganți, care se ascund în spatele imunității și care confundă bugetul de stat cu propriul portofel. Și așa, poți ajunge consilier, apoi expert parlamentar sau director prin vreun minister, cu puțin noroc, chiar șef de agenție, secretar de Stat ori ministru chiar. Treptat, crezi că a venit și vremea ta, când poți face pasul spre lumea celor care se consideră stâlpii societății.

Milioanele de români nu știu nimic din ce se întâmplă „sus", doar, eventual, bănuiesc! Cei ajunși „stâlpii societății" - prin „meritele" enunțate - nu pot gândi cu mintea lor, nu pot vota după noțiunile lor despre bine și rău, nu pot decât să mimeze docilitatea față de partid. Nu au dreptul decât să voteze. Contează doar cât timp fac jocurile celor care îi dirijează, care îi privesc și îi tratează ca pe un singur vot în ecuația Parlamentului. Unul necesar stabilității partidului, coaliției.

Să fim bine înțeleși. Toate cele de mai sus, ne-au venit în minte urmărind, pe micile ecrane - dar cunoscând și direct, de la fața locului - cum se face campanie electorală și mai ales cum (și de ce) unii tineri (gen Boureanu, Macovei, Preda etc. etc.) au sărit ca arși atunci când șeful mare sau interesele partidului era(u)… atacat(e).

De aceea, credem că reforma clasei politice reprezintă un pariu pierdut. Tinerii necopți, cu pregătirea îndoielnică, au fost cooptați în posturi cheie pe principiile enumerate mai sus. Schimbarea mult clamată nu reprezintă decât o demagogie. Moștenirea celor hârșiți în politică, trebuie dusă mai departe de învățăceii lor. Învățăceii care au înțeles repede că minciuna uneori convinge, tupeul propulsează, iar incompetența nu contează cât timp ea există în politică la toate nivelurile.

Concluziile se impun de la sine. Vremea schimbării se apropie. Ar trebui să vină. Iar ei, cei „vechi" și cei „noi" vor părăsi, mai repede, ori mai târziu, scena în vacarmul mulțimii aprinsă pe culmea disperării. Nimeni nu mai poate invoca atunci scuze. Nici chiar ei care se vor ascunde în spatele tinereții. Nu este prea târziu ca cei manevrați ca niște marionete să ridice privirea din pământ, să privească spre România reală, cea care le dă votul, îi propulsează în posturi înalte, dar care nu mai acceptă minciuna și fățărnicia la infinit.

Apropo de România reală: Pleacă tinerii, rămân… mahării!

Ne întrebăm, adeseori, de ce ne pleacă tinerii? Cei cu școală, dar care n-au intrat în politică? Dar, de ce ar rămâne în țară? Recentele studii ale Institutului Național de Statistică și ale Institutului European de Statistică - Eurostat - relevă clar că România, cu un procent de 20,7% deține un trist loc doi în Europa, în privința șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani. Mai mult, anul trecut, un alt raport al Băncii Mondiale arăta că peste 80% din tinerii români doresc să plece definitiv din țară. Un dicton latin sună cam așa: „Non scolae, sed vitae, discipium" (Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață). Oare, ținând seama de cifrele (procentele) de mai sus, în România, tinerii chiar învață (se pregătesc) pentru viață?

Din păcate, clasa politică este insensibilă (și) la problemele tinerilor. Ce-i drept, cândva, PSD a lansat programul „Familia tânără - prioritate economică și socială", care cuprindea un set de măsuri și politici publice concrete, destinate scăderii substanțiale a șomajului în rândul tinerilor. Printre aceste măsuri se numărau acordarea de facilități fiscale pentru agenții economici care angajează tineri sub 35 de ani, adaptarea programei școlare la nevoile reale ale tânărului care va intra pe piața muncii după terminarea studiilor, facilități la acordarea creditelor pentru cumpărarea unei locuințe pentru tinerii sub 35 de ani.

Am fi curioși să știm, însă, câte din aceste măsuri - fără îndoială, apreciabile - s-au aplicat cu adevărat?!

Însă, dacă tinerii pleacă pe capete, pentru marii mahări - care, în 25 de ani, au făcut averi cât americanii în…200 de ani! -, România („țărișoara lor iubită!") este ca un lipici. Păi, cum să plece ei din țara în care, precum Făt-Frumos din poveste, în numai câțiva ani, și-au cumpărat (construit) case, cu câte 8-10 camere, vile, case de vacanță, câte 2-3 limuzine și au conturi grase în bănci?! În ce altă țară ar mai putea face ei asemenea averi, fără să-i întrebe nimeni de sănătate? Iar, dacă, în ultima perioadă, pe unii-i mai întreabă DNA, procurorii rămân cu întrebările, iar mahării (gen Videanu etc. etc.) cu averile! Trist!

Lasă un comentariu