În pridvorul nemuririi

În mod sigur, toţi oamenii care au trăit, sau trăiesc pe acest pământ, şi-au pus, sau îşi vor pune, mai devreme sau mai târziu, în mod inevitabil, întrebarea: „Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăşi viu?" (Iov 14,14), sau, cu alte cuvinte, „există viaţă după moarte"? De câte ori nu am auzit această expresie. Iată cum răspunde la această întrebare Sfânta Scriptură, care ne spune că nu numai că există viaţă după moarte, dar şi că există o viaţă veşnică după moarte atât de măreaţă încât „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (I Cor. 2,9). Iar Sfântul Apostol Pavel subliniază faptul că noi suntem pe pământ călători şi că „nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie" (Evrei 13,14).

Fiecare dintre noi ne-am întrebat, măcar o dată, ce se întâmplă cu adevărat când mori şi dacă lumea de dincolo există, sau e doar o amăgire a celor vii, ca efect al întrebărilor rămase fără răspuns. Se potriveşte perfect cu povestea pe care o voi relata în următoarele rânduri şi vreau să trageţi singuri concluziile.

A fost odată o femeie care a rămas însărcinată. Timp de nouă luni, cei doi copii gemeni din burtica ei, discutau. Unul era credincios, celălalt era sceptic. Cel sceptic îl întreabă pe celălalt dacă crede că există viaţă după naştere. Răspunsul este afirmativ şi începe să-i explice celuilalt că viaţa întrauterină îi pregăteşte pentru ce va urma. Crede că poate vor putea umbla în picioare, vor putea mânca cu gura şi o vor putea vedea pe mama lor. Scepticul nu poate fi de acord cu aşa ceva şi se întreabă cum ar fi posibil să mănânce cu gura când au doar un cordon ombilical scurt, să meargă în picioare când ei abia au loc acolo… mai ales să o vadă pe mama. Mama nu există pentru el, deoarece nu a văzut-o niciodată.

Dintre toate vieţuitoarele, singur omul are poziţie verticală şi de fapt, omul (antropos) ne arată acest lucru (ana-în sus, tropeo-stare) şi în acest sens amintim cuvintele Fericitului Augustin: „Uită-te în stânga şi în dreapta, dar mai uită-te şi în sus!". Spre nemurire!

Din volumul „Un suspin, o rugăciune", apărut la Editura „VATRA VECHE", 2016

Lasă un comentariu