Adus sub escortă un fost deputat urmărit internaţional

„Fostul deputat Mihai Tânjală a fost adus în ţară, de poliţiştii din cadrul Interpol România" (sursa: AGERPRES). În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu Biroul Naţional Interpol Cayman, în colaborare cu Ministerul Justiţiei, la 20 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Interpol România au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a lui Mihai Tânjală, condamnat la cinci ani închisoare, pentru infracţiuni de corupţie, dat în urmărire internaţională, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Giurgiu. Procedura de extrădare din Insulele Cayman, a început anul trecut, în luna octombrie, când cel în cauză a fost arestat provizoriu, în vederea extrădării către România, în baza Tratatului dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, extins şi pentru Insulele Cayman.

Lasă un comentariu