D'ale birocraţiei (III)

Când terminăm cu birocraţia asta dom'le, m-a întrebat cu amărăciune o veche cunoştinţă, care a fost întors de la ghişeu pentru că avea un singur rând de cerere şi de copii, iar pentru a obţine un aviz trebuie depuse două pachete de documente. Mă cunoaşte din „alte vremuri" şi ştie că nu mă împac nici cu nemernicia, nici cu treburi fără rost.

Eram la o firmă care deserveşte milioane de familii şi este în top după importanţa serviciilor prestate, dar îşi permite să trimită facturi pentru 25 (douăzeci şi cinci) de bani! S-a întâmplat să întrerupă furnizarea produsului (de necesitate vitală în zilele noastre) pentru o neplată de 15 bani sau pentru facturi trimise la adresă greşită.

Mă întorc puţin la vremurile când pe lângă obligaţii era şi bun-simţ. Mai era şi conştiinţa civică, şi cei de „după sticlă" erau interesaţi şi de mulţumirea clienţilor. Cel mai frumos a fost când puteai plăti prin autoservire cu datele prezentate de către client şi verificate la 3 sau la 6 luni de către personalul furnizorului. Se întâmpla că doi ani la rând nu mi s-a citit contorul şi nu au fost probleme. Dar dincolo de date şi bani există o comunicare sistematică între oameni, care în zilele noastre se reduce la nişte formulare tipărite cu care să nu aibă altă treabă decât să achiţi suma scrisă cu cifre îngroşate. Dacă înţelegi sau nu, ceea ce reprezintă această sumă sau ce se ascunde după unele enunţuri nu mai interesează pe nimeni. Trebuie să achiţi contravaloarea facturii şi dacă nu-ţi convine ceva poţi să depui reclamaţie (însoţită bineînţeles de un pachet de acte). Ţi se va răspunde mai devreme sau mai târziu, dar este posibil să ajungi la proces şi să-ţi găseşti liniştea, dar după o hotărâre judecătorească.

Era o vreme când controlul instalaţiilor şi consumatorilor de gaze naturale se efectua din oficiu o dată la 3-4 ani doar după un anunţ afişat la intrare sau un bilet lăsat la uşă. Astăzi primeşti câteva pagini de oferte, câteva numere de telefon, te programezi şi aştepţi. Controlul durează cca zece minute, iar completarea documentelor aproape o oră. Costul operaţiunii este pe măsură şi se cam aproape de un milion. Aceeaşi verificare s-a făcut mai înainte de către firma care deserveşte centrala termică, este cuprinsă în fişa de verificare, este plătită, dar nu se ia în considerare, ca şi cum numai cei de la E.ON prezintă încredere (mai precis aparatele lor).

Se întâmplă şi în sănătate ca unele analize să nu fie acceptate, iar parametrii să fie determinaţi obligatoriu de laboratorul care deserveşte spitalul sau cabinetul multidisciplinar. Această restricţie şi-a făcut apariţia o dată cu privatizarea unor servicii şi cu lipsa cronică de bani de la C.N.A.S.

De domeniul justiţiei, al contenciosului administrativ şi fiscal, de oficiile administraţiei publice nu îmi permite „pagina" să mai scriu. Este de râsul lumii, că trebuie să te prezinţi la mai multe şedinţe, să mai depui documente, să te muţi cu procesul de acolo-colo, ca să accepte cineva că 250 nu este egal cu 1200, că şpăgarii au scris în fals aceste documente şi pentru că procesul nu a avut finalitate principalul vinovat candidează astăzi pentru Senat.

La ce să ne aşteptăm şi când vom termina cu acest parazit care ne sufocă mai abitir ca o boală, sincer nu pot răspunde. „Mai încolo, dragă - mai încolo" - poate fi un răspuns care zice multe.

Cei care (se fac că) „sapă la rădăcina birocraţiei" şi iau bani grei pentru actualizări, optimizări, robotizări sau tipizări de proceduri sau de documente, au grijă să ne „ia faţa", dar, în esenţă, flagelul rămâne sau creşte.

Birocraţia are ca izvor reaua-credinţă omenească, hoţia şi frica de hoţi, necinstea cu afişarea corectitudinii şi puterea nestăpânită a banului. Când vom scăpa de aceste „picături otrăvite", putem spera că vom scăpa şi de birocraţie.

Cu siguranţă scăpăm de ea dacă se va chema altfel, dar efectele nocive persistă atâta timp cât există nemernicia unora. Ce ar zice domnul fost prim ministru Petre Roman dacă cineva l-ar întreba de una şi alta generate de birocraţia „democratică" pe care o promitea cu zelul fabricanţilor de promisiuni electorale?

Lasă un comentariu