Supraaglomerarea din penitenciare va reduce pedeapsa deţinuţilor!

Distribuie pe:

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare şi completare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă, având în vedere situaţia de supraaglomerare cu care se confruntă sistemul penitenciar din România.

Potrivit proiectului de lege, în calculul pedepsei ce poate fi considerată ca executată, se include, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, astfel: pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată.

Acordarea compensării operează din oficiu, nefiind condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută.

Această compensare se realizează în procedura liberării condiţionate, toate condiţiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului şi de către instanţă.

Propunerile şi observaţiile celor interesaţi pot fi transmise în scris până la data de 13 noiembrie 2016, pe adresa Ministerului Justiţiei (str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucureşti), pe fax, la nr. 037/204.1195, sau la adresa de e-mail dean@just.ro.

 

Lasă un comentariu