Ne pregătim pentru aniversarea centenarului Marii Uniri. Pentru noi, maghiarii care trăim aici, România este singura ţară natală. Prin urmare, din comportamentul nostru faţă de România şi faţă de poporul român nu poate lipsi empatia! (V)

Consecinţele absolute şi fatale ale empatiei. Defăimarea ruşinoasă a Armatei Române care a atacat în urmă cu 100 de ani Monarhia Austro-Ungară, fiind însufleţită de versurile marşului „Treceţi batalioane române Carpaţii" pentru a-i elibera pe fraţii lor români, care erau în majoriotate în Transilvania, de subjugarea naţională, socială şi economică exercitată de politica maghiară feudală şi pentru a face primul pas hotărât spre înfăptuirea Marii Uniri.

Chiar şi cei care cunosc în linii mari istoria secolului al XX-lea a ţărilor din Europa Centrală (România, Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia) au auzit, referitor la Primul Război Mondial, izbucnit în urmă cu 100 de ani, următoarele: Cauza directă a declanşării conflagraţiei şi care a avut loc în perioada 1914-1918, a fost atacul de la Saraievo, din 28 iunie 1914, când un terorist care a aparţinut unei organizaţii secrete, l-a ucis pe arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar. La îndemnul Germaniei, şi în urma protestelor împotriva atacului de la Saraievo, Monarhia Austro-Ungară a declarat război Serbiei, pe 28 iulie 1914, şi a început acţiunile militare împotriva Serbiei. Rusia a început, în 30 iulie - de comun acord cu Franţa şi Marea Britanie -, mobilizarea generală pentru apărarea Serbiei. Pe 1 august 1914, Germania a declarat război Rusiei, iar pe 3 august, Franţei. Pe 4 august, Marea Britanie a declarat război Germaniei. Astfel a început Primul Război Mondial, între Puterile Centrale: Germania şi Monarhia Austro-Ungară, şi celelalte puteri ale Antantei: Rusia, Franţa şi Marea Britanie. Războiul s-a extins, în final, asupra Europei, Asiei şi Africii, şi au participat 33 de state. Potrivit datelor statistice internaţionale, în război au căzut 10 milioane de ostaşi şi 10 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza epidemiilor izbucnite după încheierea războiului şi din cauza sărăcirii groaznice a maselor.

Evaluând situaţia raportului forţelor de război la doi ani după izbucnirea războiului şi de pe fronturi de luptă, şi văzând că Puterile Antantei, care luptă cu un efectiv imens de forţe militare, de 48 de milioane, împotriva armatei Puterii Centrale, care avea un efectiv de 25 de milioane de luptători, România a încheiat un acord cu Puterile Antantei, şi pe 27 august 1916, în urmă cu 100 de ani, renunţând la neutralitatea statală, a intrat în război pe frontul de est al Transilvaniei şi a atacat Monarhia Austro-Ungară.

De ce şi-a asumat Regatul Român intrarea în război? La această întrebare obţinem un răspuns legitim din mesajul adresat ostaşilor români şi tuturor românilor, pe 15 august, de regele Ferdinad I, în şedinţa Consiliului de Coroană, după ce a emis celebrul Ordin de zi către Oştirea Română: „Români, Războiul care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a zdruncinat adânc vechiul aşezământ al Europei şi a învederat că pentru viitor numai pe temeiul naţional se poate asigura viaţa paşnică a poporului. Pentru neamul nostru, ei au adus ziua aşteptată de veacuri, de conştiinţă naţională, ziua unirii. De noi atârnă astăzi să-i scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul de veci. În noi, în virtuţile, în vitejia noastră, stă putinţa de a reda dreptul ca o Românie întregită şi liberă, de la Tisa până la Mare, să propăşească în pace, potrivit datinilor şi aspiraţiilor noastre. Ostaşi, v-am chemat să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-i îndurăm însă greutăţile şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă, deci, demni de gloria străbună. De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi".

Din cuvintele regelui Ferdinand I, rezultă, incontestabil, că România a intrat în război în urmă cu 100 de ani deoarece forţele armate ale ţării şi-au dat seama de acea posibilitate istorică că, după încheierea Primului Război Mondial, marea masă a românilor din Transilvania, asupriţi în Monarhia Austro-Ungară, pot trăi, definitiv, într-o Românie unită, alături de fraţii lor din Vechiul Regat, deoarece, în prealabil, poate fi înfăptuită năzuinţa de secole a poporului român: Unirea cu Transilvania.

În ultimele săptămâni, în România, din aceste considerente a fost evocată, într-un cadru festiv, intrarea României în război, atât în Bucureşti, cât şi în mari oraşe ale ţării, eveniment care a însemnat un punct de cotitură, a deschis o epocă fundamental nouă în istoria întregii populaţii, în patria română. Dar, în timp ce a avut loc, la nivel naţional, seria evenimentelor oficiale, în câteva oraşe (Braşov, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca etc.), la aşa-numite simpozioane despre istoria războiului, organizate printre alţii de unii lideri ai UDMR, intrarea României în Război a fost analizată mai ales din punct de vedere maghiar. La aceste consfături s-a subliniat, în concordanţă cu unele ziare de limbă maghiară, care, în articolele lor au relatat despre aceste simpozioane, respectiv au aşezat în centrul interesului ideea potrivit căreia operaţiunile de război ale Armatei Române, care a atacat Monarhia Austro-Ungară, „a fost unul din evenimentele cu cele mai tragice consecinţe din istoria maghiarilor". („Népújság", 2 septembrie 2016)

(va urma)

Lasă un comentariu