UN EXPERIMENT LUDUȘEAN: ÎNVĂȚAREA PRIN JOC

Distribuie pe:

MOTTO: „Copilul râde: Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!" Lucian Blaga

Joi, 8 decembrie 2016, pe scena Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu" a fost prezentată sceneta „Trece vremea", un crochiu literar educativ și distractiv semnat de doamna învățătoare Ana Bordan și interpretat de elevii domniei sale din clasa I A, de la Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu". Spectatorii au fost părinți și bunici de-ai micilor actori, precum și cadre didactice din Luduș, Zau de Câmpie, Sărmașu, Valea Largă, Sânger, Tăureni, Șăulia, Miheșu de Câmpie, membre ale Cercului pedagogic al învățătoarelor de la clasa întâi din zona Ludușului. A fost o activitate integrată, cu obiective din domeniile comunicare în limba română, matematică, explorarea mediului, muzică și mișcare. S-a urmărit familiarizarea copiilor cu lumea teatrului, stimularea pozitivă a creativității individuale, a exprimări libere, îmbogățirea și prefecționarea limbajului, totul prin joc.

Micii actori de la Luduș au fost la înălțime. Experiența lor din martie 2016, când s-au clasat pe locul întâi la festivalul Județean de Teatru „Minunata lume a scenei", desfășurat pe scena Teatrului Național din Târgu-Mureș, le-a fost de mare folos. Doamna învățătoare Ana Bordan și elevii săi, părinții și bunicii copiilor au avut serioase motive să fie mulțumiți. Doamnele învățătoare invitate au recunoscut că au avut ce învăța. Ludușul și-a îndeplinit, și de această dată, rolul de centru cultural și metodic pentru o întinsă zonă din vestul județului Mureș.

Lasă un comentariu