Sărbătoare a colindului românesc, la Reghin

Distribuie pe:

Primăria și Consiliul Local Reghin, Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară" au organizat vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 17,00, un concert extraordinar de colinde, o adevărată sărbătoare a colindului românesc. Concertul a avut loc la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară" din Reghin, iar intrarea a fost liberă. Concertul de colinde, care s-a bucurat de prezența unui numeros public, a fost susținut de îndrăgita artistă a folclorului românesc Mariana Anghel și Corala bărbătească ortodoxă „Armonia" din Constanța, una dintre cele mai profesioniste corale bărbătești din lume, având dirijor pe arhidiacon dr. Ion Iulian Dumitru. Prezentă la acest eveniment de suflet și de intensă trăire emoțională, doamna ec. Maria Precup, primarul municipiului Reghin, a adus cuvânt de felicitare celor care au susținut acest memorabil concert de colinde.

Pe lângă faptul că este o reprezentantă de marcă a folclorului românesc și a cântecului popular, doamna Mariana Anghel se manifestă permanent și ca o iubitoare a poporului român și luptătoare credincioasă pentru sfântul nostru neam românesc. La acestea au îndemnat-o nu numai credința și dragostea sa adâncă față de valorile folclorului românesc, de Sfânta noastră Biserică strămoșească, ci și faptul că domnia sa s-a identificat cu toată ființa sa cu poporul din mijlocul căruia s-a ridicat. În felul acesta a știut să îmbine în chip pilduitor dragostea de cântec, de neam cu cea de Biserică, cărora le-a slujit deopotrivă și o face și pe mai departe, fără rezerve și fără încetare, bucurându-se astfel de o aleasă prețuire și de o profundă apreciere din partea tuturor celor care o cunosc. Doamna Mariana Anghel se înscrie, fără îndoială și pe bună dreptate, în galeria marilor oameni de cultură ai neamului nostru românesc, pentru profundul profesionalism al domniei sale, precum și pentru seriozitatea pe care a arătat-o în tot ceea ce a întreprins dânsa. Domnia sa se impune în societatea românească ca un model de om împlinit și de artist desăvârșit.

Corala bărbătească „Armonia" a fost înființată în anul 2001 la inițiativa arhid. asist. univ. drd. Ion Iulian Dumitru, în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea. Anul 2001 reprezintă un moment important în evoluția Coralei „Armonia", pe perioada acestuia bucurându-se de o vastă activitate muzicală. Din anul 2004, Corala „Armonia" se află sub patronajul Arhiepis-copiei Tomisului, când, alături de Înaltpreasfințitul dr. Teodosie Petrescu, este inițiată o nouă serie de concerte religioase, clasice și folclorice, susținute în diferite orașe din țară. În martie 2005, grupul coral concertează la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, în prezența Sanctității Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic. În prezent, Corala „Armonia" este compusă din 25 de membri (clerici, studenți și masteranzi ai Facultăților de Teologie și Arte ale Universității Ovidius). Repertoriul acesteia este foarte diversificat, fiind compus din piese religioase polifonice și monodice (psaltice), folclor românesc, colinde tradiționale românești și străine, cât și piese din repertoriul clasic universal. Corala și-a pus în valoare personalitatea muzicală, imprimând mai multe compact discuri și dvd-uri. Corala „Armonia" din Constanța a dus cântecul românesc pe toate meridianele globului, de la București la Londra, de la Riga la Paris, de la Roma la Cincinnati și în multe alte locuri de pe glob, fiind distinsă peste tot cu premii și medalii dintre cele mai meritorii. Cuvintele din vocabularul limbii române sunt prea sărace ca să poată exprima valoarea acestui cor. Membrii coralei au oferit la Reghin un concert de colinde de un profesionalism dus până la perfecțiune.

Acum mai bine de un mileniu, o împărăteasă din estul Europei exclama: „N-am știut dacă am fost în cer sau pe pământ". Același lucru putem să-l spunem și noi, cei care am luat parte la acest eveniment de răsunet. Am plecat cu convingerea că am întâlnit o mare artistă a folclorului românesc și cel mai bun cor bărbătesc din lume. Publicul reghinean a fost uimit și fascinat de emoția, candoarea, eleganța și noblețea pe care le-a oferit acest memorabil concert. Pentru câteva ore, Reghinul a fost capitala colindului românesc, a emoției, a sublimului, a tot ce înseamnă trăire sufletească și înălțare duhovnicească. 

Lasă un comentariu