Acest sfânt plăcut Domnului este ultimul și cel mai de seamă dintre proorocii Vechiului Testament, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, cel care face legătura cu Noul Testament. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe data de 7 ianuarie a fiecărui an și este ultima sărbătoare din salba sărbătorilor de iarnă, care încep cu Sf. Nicolae, Nașterea Domnului, Sf. Ștefan - întâiul martir, Anul Nou, Tăierea Împrejur și Boboteaza.
Pe Sf. Ioan Botezătorul, îl găsim încă din Vechiul Testament, prin gura proorocului Maleahi. Dumnezeu Însuși îl recomandă ca un sol, ca un binevestitor al Său, prin cuvintele: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu și va găti calea înaintea feței Mele și va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutați și Îngerul legământului pe care voi îl doriți"(Maleahi 3,1). Însuși Iisus Mântuitorul a recunoscut că acel înger, de care a vorbit Maleahi nu era altul decât Ioan Botezătorul (Matei 11, 10 ). El s-a născut din părinți foarte credincioși: Zaharia, preot al templului din Ierusalim și Elisabeta, verișoară cu Sfânta Fecioara Maria; amândoi au fost drepți înaintea Domnului, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului. Așa se explică și faptul că Bunul Dumnezeu a recunoscut faptele lor deosebite și, ca atare, la bătrânețe le-a dăruit un prunc, care avea să le ridice rușinea în care trăiau, fiindcă familiile care nu aveau copii erau considerate în acea vreme ca fiind pedepsite de Dumnezeu. Sf. Evanghelist Luca relatează acest episod, arătând că îngerul Gavriil îi va vesti lui Ioachim că va rămâne mut până ce va vedea minunea nașterii lui Ioan (Luca 1,18-20 ). Același înger îi vestește în această perioadă Sf. Fecioare Maria că va naște și ea un Prunc, Care se va chema Iisus, Fiul Celui Prea Înalt (Luca 1, 26-34 ).
La 8 zile după ce Elisabeta a născut, pruncul a fost tăiat împrejur, potrivit rânduielilor lui Moise, date poporului evreu. Preotul Zaharia, fiind întrebat cum să-l cheme a răspuns: „Numele lui este Ioan " și îndată gura lui s-a dezlegat. Sf. Evanghelii ne arată că el creștea cu timpul și se întărea cu Duhul; era îmbrăcat cu haine din păr de cămilă și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. La maturitate a început predica pocăinței în popor, predica sa având un caracter profund social, moral, religios, în scopul îndreptării oamenilor și de a merge pe calea Domnului Hristos. A avut cinstea să-L boteze pe Acela, pentru care avea cinstea să primească moartea, pe Hristos și pe care l-a iubit și slujit cu jertfa supremă. Putea să spună că el este Hristos în acele vremuri tulburi, fiindcă lumea se boteza, îl urma și-l asculta, dar ne-a făcut dovada marii smerenii spunând: „Lui Iisus, care a venit... eu nu sunt vrednic să-i dezleg nici cureaua încălțămintelor Lui ". A murit la 32 de ani, ucis din uneltirea împărătesei Irodiada și a fiicei sale, Salomeea, împreună cu slăbiciunea regelui Irod.
Astăzi, la noi în țară, sute de mii de creștini îi poartă numele; sute de biserici și mănăstiri îl au ca patron spiritual. El, după 2000 de ani, nu este uitat, tocmai pentru reforma sa morală, socială, politică pe care a făcut-o atunci, reformă care și astăzi este atât de necesară lumii întregi și, în special, poporului român și țării noastre dragi, ROMÂNIA.
„LA MULȚI ANI!" TUTUROR CREȘTINILOR DE PRETUTINDENI CARE POARTĂ ACEST NUME ATÂT DE FRUMOS, CARE NE ONOREAZĂ, DAR ȘI NE OBLIGĂ PE TOȚI.
„1001 CUGETĂRI" vol. XI
