Orice localitate își are „oamenii" săi cu care se mândrește și care o reprezintă în orice împrejurare. Oameni de bună credință există pretutindeni, oameni „de seamă" de asemenea, dar important este ca aceștia să fie conștienți de rostul și rolul lor, de menirea pe care o au în colectivitatea pe care o reprezintă. Un asemenea OM a fost și Vasile Netea, fiu al satului Deda, om de mare acțiune culturală, preocupat permanent de prezența activă a intelectualului în procesul de educație, aflat în strânsă legătură cu tradițiile și interesele satelor noastre românești.
A văzut lumina zilei, la 1 februarie 1912, într-o familie de țărani modești. Tatăl, Grigore Netea, era originar din Deda, iar mama sa, Lucreția, născută Onigaș, era din Gledin, o localitate din apropiere, care aparține comunei Monor din județul Bistrița - Năsăud. Casa în care s-a născut Vasile Netea era una veche, țărănească, având „un târnaț și două camere". Acesta era blazonul nobiliar pe care învățatul dedean l-a purtat și cu care s-a mândrit întreaga viață. Copilăria i-a fost tulburată din cauza Primului Război Mondial, când toți bărbații au fost nevoiți să plece pe front pentru a apăra libertatea poporului român și a realiza unitatea națională a tuturor românilor. Și tatăl lui Vasile, ca toți ceilalți, a plecat la război, iar mama sa, rămasă singură, a trebuit să fugă din calea urgiei, astfel că a plecat la Gledin, ducând copilul cu ea, unde avea o soră. S-a întors abia la terminarea războiului, când Grigore Netea a venit acasă teafăr, spre a-și continua viața împreună cu familia sa.
A început să învețe la școala din Deda unde era învățător Ioan Borșianu, reputatul dascăl al Văii Mureșului și participant la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Încă de atunci tânărul Vasile Netea își arată calitățile sale deosebite de copil foarte capabil și harnic, anticipând parcă tot ce avea să fie mai târziu, gândindu-ne la strălucita carieră și rezultatele deosebite în munca intelectuală. A urmat apoi cursurile Școlii Normale din Târgu Mureș, la Blaj și la Cluj a făcut diferența de liceu, respectiv cursurile universitare în cadrul Școlii Normale Superioare, după care a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București. Anii petrecuți la București au fost, de altfel, nu numai ani de intens studiu și de formare intelectuală, ci și de afirmare a personalității lui de luptător pentru cauza națională. După obținerea licenței, s-a înscris la cursurile de doctorat, pe care le-a urmat cu aceeași perseverență în muncă, cu aceeași seriozitate și cu același deosebit talent al său. În 1948 a absolvit aceste cursuri cu „Magna cum laudae", teza de doctorat având titlul „George Barițiu. Viața și opera". Această lucrare a fost premiată de Academia Română în anul 1968.
În 1929 a fost numit învățător la școala din comuna Teaca, județul Bistrița - Năsăud, unde a funcționat până în 1930, iar în următorii doi ani a profesat această nobilă meserie la școlile din Icland și Lunca Bradului. După satisfacerea stagiului militar (1933 - 1934) și-a continuat activitatea în domeniul învățământului, fiind învățător câte un an la școlile din Sânișor, Ierbuși și Deda. Anul 1937 reprezintă un moment de cotitură în viața lui Vasile Netea, deoarece s-a căsătorit cu Lucreția Cazan, fiica vestitului preot ortodox din Filea, Gheorghe Cazan, care era președintele Cercului cultural Filea din cadrul Despărțământului Reghin al ASTREI. În perioada 1938-1940 a funcționat ca învățător la Târgu-Mureș și Deda, dupgiului, la București. În această perioadă a participat la luptele pentru eliberarea Transilvaniei primind decretul de veteran în războiul antifascist. A fost angajat până în 1947 în cadrul Ministerului Învățământului Public, trecând din nou apoi la catedră până în 1952, funcționând la diferite școli din București, când a fost arestat și întemnițat pentru prima dată (1952 - 1955). La ieșirea din închisoare a adus acasă cămașa sa de pușcăriaș, cu 31 de petece, care acum se găsește la Muzeul Național de Istorie din București. După câțiva ani, timp în care a funcționat ca profesor în București, a fost din nou arestat și închis (1959 - 1963). În total, a fost privat de libertate 8 ani, trecând prin închisorile din Malmaison, Jilava, Bragadiru, Râmnicu Sărat și Botoșani. După ce a fost grațiat, în 1963, a fost numit cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" al Academiei, unde a activat până în 1975, perioadă în care a beneficiat de mai multe călătorii de studii în Ungaria, Cehoslovacia, Germania și Italia. A fost secretar de redacție al publicației „Revue Roumaine d'Histoire", membru al Societății de Științe Istorice și al Uniunii Scriitorilor din România. A colaborat la principalele publicații istorice și literare românești, distins de Academia Română în două rânduri : Premiul „Gheorghe Asachi" (1944) și Premiul „N. Bălcescu" (1967).
În ultima parte a vieții, Vasile Netea s-a îmbolnăvit grav de diabet, boală care i-a afectat la început inima, iar apoi și ochii. După grele suferințe, cărturarul, istoricul și profesorul Vasile Netea a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de 6 martie 1989, lăsând în urma sa un gol deosebit în sufletele celor care l-au cunoscut. Corpul său neînsuflețit a fost depus la biserica Boteanu din București. Uniunea Scriitorilor a pus la dispoziție carul funerar cu care rămășițele pământești ale lui Vasile Netea au fost transportate la Deda. Aici a avut loc slujba de înmormântare, unde au fost prezenți foarte mulți prieteni și apropiați ai lui Vasile Netea : membri ai Uniunii Scriitorilor din București, Cluj, Târgu- Mureș, reprezentanți ai Bibliotecii Județene Mureș și mulți alți prieteni și cunoscuți. Slujba de înmormântare a fost săvârșită de un sobor de 21 de preoți.
Privind retrospectiv asupra vieții lui Vasile Netea, putem spune că a trăit în condiții destul de vitrege.
S-a impus în primul rând ca om, iar apoi ca intelectual al neamului nostru. Vasile Netea a trecut în eternitate, dar memoria sa este cinstită așa cum se cuvine de
către obștea dedeană. Liceul din localitate îi poartă numele, elevii au inițiat în anul 1996 o revistă, „Vanet", care ființează și astăzi, al cărei redactor-șef este profesorul de limba și literatura română, Gheorghe Dărăban, iar anual se organizează în liceu „Zilele școlii dedene" în prima săptămână din luna februarie. Este o mică contribuție întru cinstirea memoriei lui Vasile Netea, alături de manifestările organizate de factorii locali și județeni în cadrul simpozionului anual intitulat „Tradiție și continuitate cultural - istorică pe Valea Superioară a Mureșului", al cărui inițiator a fost Vasile Netea. Vasile Netea a cunoscut toate vicisitudinile vieții, dar după fiecare lovitură a reușit să se ridice deasupra lor, să se impună și să devină un om de valoare al acestei țări, un om de cultură, un adevărat cărturar român. A avut foarte mulți prieteni, a știut să facă, dar și să păstreze prietenii prin comportamentul său, prin maniera sa de a fi, impunându-se ca un model de om. A știut să se facă respectat, respectându-i pe ceilalți, a iubit pe cei din jur, ca să fie iubit la rândul său de către aceștia, a apreciat ca să fie apreciat, a muncit serios pentru a se realiza pe plan intelectual și a făcut-o cu un deosebit succes. Vasile Netea reprezintă pentru obștea dedeană un punct de referință, tinerii dedeni fiind mândri de ilustrul lor înaintaș. Vasile Netea a murit, dar numele său va dăinui veșnic în conștiința oamenilor de suflet din Deda și din întreaga țară.
