Control pe teren la fermierii care au depus cererea unică de plată

Distribuie pe:

În această perioadă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură derulează controale pe teren la fermierii care au depus cererea unică de plată - Campania 2016. Acțiunea vizează toți fermierii din eșantionul de control, selectați în sistemul informatic al APIA pe baza unor factori de risc, conform prevederilor legislației europene în vigoare. Inspectorii de teren verifică, în cazul fiecărei parcele solicitate pentru sprijinul direct, condițiile de acordare a sprijinului financiar, dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate, clauza de ,,fermier activ". Totodată, se urmărește și conformitatea cu suprafața minimă a parcelei agricole, condițiile stabilite pentru a asigura faptul că parcelele declarate sunt într-adevăr parcelele pentru care fermierul este îndreptățit să solicite sprijin, cât și declararea tuturor parcelelor.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, împreună cu conducerea APIA, a dispus detașarea mai multor echipe de control în județele cu un număr foarte mare de dosare eșantionate pentru verificare. Astfel, s-au detașat de la alte centre județene 262 specialiști cu atribuții de control pe teren, fiind repartizați în 131 echipe, formate din câte doi oameni: la centrul județean APIA Alba a fost detașat un număr de 50 de specialiști, centrul județean APIA Hunedoara a beneficiat de 38 de specialiști, centrul județean APIA Caraș Severin și centrul județean APIA Bistrița Năsăud - 26 de specialiști fiecare, centrul județean APIA Bihor - 12 specialiști, centrul județean APIA Mehedinți - 8 specialiști. La centrul județean APIA Dolj au fost detașate 18 persoane, iar la centrul județean APIA Mureș 24 specialiști.
Pentru realizarea obiectivelor din Programul de Guvernare, respectiv finalizarea acordării tuturor subvențiilor aferente Campaniei 2016, subvenții a căror plată finală depinde de finalizarea tuturor controalelor pe teren, ministrul Petre Daea are în vedere o monitorizare atentă a acțiunilor desfășurate în teritoriu.

 

Lasă un comentariu