Penitenciarul din Târgu-Mureş va fi modernizat

Distribuie pe:

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marius Vulpe, a declarat, luni, că în cadrul discuţiei pe care a avut-o cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au fost discutate posibile modificări legislative care ar ajuta ieşirea din penitenciar a deţinuţilor. „Am discutat şi despre posibile modificări legislative care ar ajuta ieşirea din penitenciar a deţinuţilor, dar lucrurile acestea nu sunt în competenţa penitenciarelor. (…) Am discutat despre alte posibilităţi legislative de relaxare a eliberării condiţionate, dacă există, dacă se pot adopta, sigur că nu este atributul nostru. Orice demers legislativ care relaxează supraaglomerarea din penitenciare ne interesează şi, atât cât putem, susţinem. Noi doar am prezentat şi am înaintat Comisiei Juridice statistici şi într-un caz şi într-altul, în funcţie de fiecare infracţiune, câţi deţinuţi ar beneficia sau nu de acele prevederi. Sunt circa 2.700 de deţinuţi care ar beneficia de acel proiect (de proiectul graţierii -n.r.) dar fără faptele de corupţie ar fi circa 2.300", a declarat Marius Vulpe, după discuţia avută luni cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Patru penitenciare vor fi modernizate în perioada următoare.

„S-au stabilit penitenciarele acelea, sunt Giurgiu, Deva, Codlea şi Târgu-Mureş. În funcţie de firmele care vor veni la licitaţie, de proiectele care sunt întocmite, vom demara în cel mai scurt timp. Avem buget alocat, avem resursele necesare. Vorbim doar de crearea de noi locuri de cazare în plus faţă de ce avem acum, care automat vor degreva penitenciarele supraaglomerate. (…) Calupul din proiect este pe 2016-2017 şi ne aşteptăm la circa 850 de locuri noi de cazare", a declarat directorul ANP, citat de Mediafax.

Lasă un comentariu