Shirazul, perlă în deșert, cel mai frumos loc din inima Iranului, rămâne un oraș pe care nu poți să-l uiți dacă ai avut norocul să pătrunzi în lumea sa tainică. Pentru mine, farmecul său a rămas viu și nealterat, o mică părticică din viața mea, casa și locuința mea, munca neobosită, demnitatea, onoarea și mândria de a reprezenta România, răspunderea și prestigiul pentru țara mea.
Shirazul a fost capitala Persiei pe timpul dinastiei Zanol (1750-1800), centru comercial regional de peste 1.000 de ani, capitala provinciei Fars. O tăbliță de lut, veche de 2000 de ani î.e.n., demonstrează existența vieții în acest spațiu mirific, pe un deșert întins, nisip fierbinte, munți golași, mărăcini, bălării și boscheți, nomazi și beduini, păscându-și de veacuri numeroasele turme de oi și capre, măgari și cămile, care le-au asigurat supraviețuirea.
Orașul cunoscut de mine aproape în toate detaliile era un oraș cu o structură fără cusur, centrul acestuia fiind format din două mari bulevarde paralele, Zandul Mare unde luxul și eleganța le întâlneai la tot pasul: magazine, restaurante și localuri de lux, săli de cinema și spectacole. Și, în paralel, Zandul Mic în care oricine îți găsește locul, înțesat cu ateliere de tot felul: cizmărie, croitorie, brutării, reparații, aparate de uz casnic, de ceramică în culori azurii, artizanat, cofetării și locuri unde se putea mânca foarte bine, având oricând la îndemână celebrele sendvișuri calde sau reci, cu cârnați, ficat, brânzeturi, ouă, castraveți murați și foarte multe verdețuri: pătrunjel, hrean, salată verde, roșii, busuioc, mentă ș.a., „tomnițe" cu un mast sau cu un Abaly, fabricat din zer de oaie, răcoros și extrem de gustos.
Cele două mari bulevarde sunt legate între ele de străduțe și trotuare înguste și aglomerate, pe care sute de pelerini, turiști și oameni de tot felul se amestecau cu femeile locului, înveșmântate în faimoasele chodor-uri negre, cu negustori guralivi și cu prestigioși „molahi" cu turbanele lor albe sau negre, motociclete retro, trafic infernal, pisicile persane, celebrele covoare persane de peste tot, sucuri naturale din pepene galben, mere, morcovi, roșii, rodii dulci și foarte zemoase. Ieșit în oraș, în buricul târgului, întâlneam cunoscuți și prieteni care mă prezentau celor care îi însoțeau, socializarea era copleșitoare, până și copiii de școală primară săreau fără nicio timiditate pe străinii întâlniți și îi întrebau dacă sunt căsătoriți, de unde vin, unde merg și ce fac, sau de ce nu trec la islam? Nu se permite strângerea de mână amicală atunci când faci cunoștință cu cineva. Este o gafă foarte mare acest lucru, gafe pe care trebuie să recunosc, în virtutea obiceiurilor de acasă le-am făcut de mai multe ori. Mi s-au dat explicații și am fost iertat de fiecare dată, pe motivul că eram străin, altfel nu era exclus să ajung la secția de poliție.
Am constatat pe viu, locuitorii Shirazului sunt cei mai simpatizați din tot Iranul. Sunt foarte deschiși, simpatici, veseli și deci iubiți de toată lumea. În Shiraz, toată lumea zâmbește când îți vorbește, limba lor este foarte dulce, femeile au o voce melodioasă și un timbru foarte plăcut, când vorbesc parcă cântă! Întâlnirile amoroase sunt limitate prin legea care interzice hotelierilor să închirieze camere cuplurilor fără certificat de căsătorie. Cuplurile necăsătorite se pot trezi la secția de poliție, după o banală întâlnire într-un restaurant! Cine vrea distracție trebuie să se ascundă. Viața socială, petrecerile de care totuși iranienii nu duc lipsă se desfășoară în spatele ușilor închise, și pentru aceasta trebuie să ai foarte mulți bani. Dacă ești străin și ai prieteni, nu-i nicio problemă!!! Vizavi de toate acestea, industria neoficială a sexului era de mare amploare, prostituatele erau aproape invizibile, lucrând în cel mai mare secret. În cele mai dese cazuri stăteau pe anumite străzi așteptând clienții să le abordeze. Femeile bogate de vârstă mijlocie, dar și multe tinere educate, caută relații sexuale în mare secret, pe termen scurt, și ajung să angajeze bărbați pentru acest lucru. Aceasta, însă, nu înseamnă că valorile morale tradiționale nu mai există. Cultura patriarhală din Iran este puternică. Una dintre sursele de legitimitate este menținerea caracterului islamic al țării, neexistând aproape nicio fațetă a vieții intime care să nu fie catalogată și reglementată de legile islamului.
-va urma-
