LUMINA SĂRBĂTORII ÎNVIERII

Distribuie pe:

Motto: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump sângele Tău".

În aceeaşi noapte cele două biserici surori, ortodoxă şi greco-catolică, au sărbătorit învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Aşa s-a întâmplat şi în zilele premergătoare învierii la Biserica Greco-Catolică cu hramul „Regina Sfântului Rozar", situată în strada Ciucului nr.18, preot paroh Ovidiu Comes, aceasta fiind a treia biserică din municipiul nostru.

În Joia Mare, aici, la această frumoasă biserică, împodobita de sărbătoare, de către familia Ioan şi Lidia Moldovan, au avut loc Deniile, prin care am luat la cunoştinţa de suferinţele Domnului Iisus, prinderea şi vinderea Lui şi schingiuirile la care a fost supus de către oamenii stăpânirii.

În Vinerea Mare a avut loc Prohodul Domnului, care ne-a adus aminte de coborârea sa de pe cruce şi al cărui suflet a coborât la Iad de unde a slobozit pe cei drepţi.

Sâmbătă, înainte de marea sărbătoare, creştinii s-au adunat înainte de miezul nopţii la biserică pentru a participa la cel mai înălţător moment din viaţa creştinătăţii - Învierea Domnului Iisus Hristos. Acest lăcaş de rugăciune a fost construit şi sfinţit în anul 1996, preot protopop fiind părintele Grigore Dogar, care a pus mult suflet pentru a ridica această biserică în acest cartier al municipiului nostru.

„Veniţi de luaţi lumină", a fost îndemnul preotului paroh, Ovidiu Comes, iar după o scurtă slujbă săvârşită în faţa bisericii, creştinii au pornit pe traseul străzilor Ciucului, Voinicenilor şi Agricultori, făcând înconjurul bisericii.

Toţi cei prezenţi au intonat, pe parcursul întregului traseu, troparul ceea ce a dat un plus de frumuseţe evenimentului sărbătoresc.

S-a menţionat faptul ca familia Lidia şi Ioan Moldovan a oferit Sfintele Paşti. Cântăreţii bisericeşti Gheorghe Bordaş şi Teodor Andone, cât şi corul bisericii, condus de către Violeta Toma, a dat un plus de frumuseţe prin cântecele interpretate.

Făcând referire la evenimentul acesta înălţător, preotul paroh Ovidiu Comes, spunea: „Suntem deja în Duminica Luminată, ziua frumoasă a duminicii când ne salutăm cu „Cristos a Înviat", iar răspunsul este „Adevărat că a Înviat".

La sfârşitul nopţii Luminate a Învierii s-a cântat: „Hristos a Înviat din morţi / Cu moartea pe moarte călcând / Şi celor din morminte / Viaţă dăruindu-le".

Lasă un comentariu