Vasile Goldiş - Corifeu al Marii Uniri şi Părinte al Patriei!

Distribuie pe:

Sunt doar două titulaturi pe care le-am găsit despre subiectul dezbătut ieri la Casa Memorială „Avram Iancu", unde Craiul Munţilor a şi locuit, iar spiritul său încă domneşte în acel loc, Asociaţia Cultural-Patriotică, numită şi Casa Iancului, unde, săptămânal, miercuri după-masa, se desfăşoară întâlniri de acest fel. Ţin să-i felicit pe cei care trimit mesajele cu informări, deşi am primit în fiecare săptămână şi am ajuns doar acum, îmi iau angajamentul să particip mai des, fiindcă realmente merită. Căci luptători de frunte suntem noi şi fii de mari eroi, cum spune cântecul de la începutul întâlnirii, ca şi Imnul de Stat „Deşteaptă-te, române!", nelipsit de asemenea. De la Horea încoace am avut parte de mulţi patrioţi, şi-a început discursul domnul preşedinte al Asociaţiei, Ioan Berţa, pe care trebuie să-i cunoaştem, fiindcă, spunea domnul Lazăr Lădariu, dacă ar face un sondaj numai în oraşul nostru, mare minune dacă zece dintr-o sută ar şti cine a fost Vasile Goldiş, Auraş, de fapt, mentor şi edificator al Marii Uniri de la 1918. Se crede că cineva a lucrat efectiv la subminarea acestui erou naţional, crede domnul Berţa, care a povestit publicului curios, că a fost un pedagog renumit, dar şi mare gazetar, dar mai ales omul căruia efectiv i se datorează Unirea de la 1 Decembrie 1918. Ca dascăl a fost editor de manuale, a fost ministrul Cultelor şi Educaţiei, cel mai vertical, după cum aflăm, şi loial faţă de stat şi popor. Nu a făcut compromisuri, deşi se afla în mijlocul grămezii de bani, pe vremea când în Transilvania era covârşitoare majoritatea românilor, chiar în perioada imperiului austro-ungar! Deşi a fost invitat de cea mai mare universitate din Budapesta să predea acolo şi a scris un întreg tratat despre limba maghiară, a fost un caracter pe care nu-l putea cumpăra nimeni. A fost un adevărat căutător de aur, de unde i se trage şi numele Goldiş. A studiat şi la Budapesta, în maghiară, şi la Viena, în germană, dar nu şi-a trădat neamul, cum fac reprezentanţii acestor limbi în ţara noastră, acum! A predat istoria şi a fost sublocotenent în rezervă, e considerat un titan al neamului românesc, dar şi al Europei. A fost un ziarist formator de opinie, radical şi un mare patriot, important luptător transilvănean care, practic, a făurit Marea Unire. Un om din şirul celor mai reprezentativi înaintemergători care au făcut ceva pentru naţiunea noastră. E păcat că ne uităm valorile, au concluzionat domnii Lazăr Lădariu şi Ioan Berţa. Gazdă ospitalieră a fost doamna Emilia Lazăr, iar din audienţă au făcut parte, de data aceasta, profesori, dar şi economişti. Din informaţiile de la domnul Lădariu mai reţinem că Vasile Goldiş a fost preşedinte al Astrei, alături de Andrei Şaguna, Timotei Cipariu, George Bariţiu, mare român, considerând că în Astra s-au plămădit valorile transilvane. Este considerat părinte al naţiei şi, totuşi, sărac în mijlocul grămezii de bani, cum am mai scris. S-a evidenţiat prin dreptate, muncă, cinste şi omenie, adică exact ce lipseşte conducătorilor de acum. Să ridicăm „ziduri umplute cu suflete" a fost îndemnul din această seară, ca un adevărat cenaclu. Nimic nu se naşte fără sacrificiu. Domnul colonel Teodosiu a citit poezia „La arme!", a lui Eminescu, scoasă abuziv din manuale, cineva constatând că şi celebra „Doina" a poetului naţional se află în acelaşi mare pericol! În final, a citit poezie Mircea Dorin Istrate. Eu vă îndemn să participaţi la aceste întâlniri de suflet, în fiecare miercuri, de la ora 17, la Casa Iancului!

Lasă un comentariu