LIBER LA CONSTRUCŢIILE... ILEGALE!

Distribuie pe:

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 100/2016, intrată în vigoare în decembrie anul trecut, prin care Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) era obligat să oprească lucrările la construcţiile care se ridică nelegal, a fost respinsă de Parlament prin Legea nr. 86/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 313, din 2 mai a.c., care va intra în vigoare azi, 5 mai 2017.

Prin urmare, OUG nr. 100/2016, emisă în scopul reducerii corupţiei şi dezordinii din construcţii, care le-a impus inspectorilor în construcţii o serie de noi atribuţii, printre care şi obligaţia de a opri construcţiile care se ridică ilegal, dar şi majorarea amenzilor (de la maximum 10.000 de lei la maximum 50.000 de lei) în astfel de cazuri nu se va mai aplica!

Pe lângă amenzile mai mari, OUG nr. 100/2016 a adus mai multe categorii de fapte sancţionabile, printre care iniţierea sau aprobarea documentaţiilor de urbanism care au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii nelegal construite (lipsite de autorizaţie de construcţie sau care nu respectă prevederile autorizaţiei), avizarea unor documentaţii de urbanism incomplete, semnarea unor documentaţii care conţin date eronate, aprobarea unui plan urbanistic de detaliu care derogă de la documentaţia de urbanism aprobată, modificarea documentaţiilor de către autorităţi fără a mai relua procedurile de avizare şi nerespectarea prevederilor privind informarea şi consultarea populaţiei.

Totodată, ISC i s-a oferit posibilitatea să amendeze instituţiile care nu emit avizele în termenele legale şi care întârzie nejustificat investiţiile.

În plus, OUG nr. 100/2016 includea şi ideea de „vot motivat al consilierilor locali", astfel încât aceştia să nu mai poată vota aprobarea unor documentaţii în funcţie de foloasele pe care le-au primit sau le vor primi în acest scop.

Degeaba, însă! Prin respingerea acestei ordonanţe de urgenţă, construcţiile ilegale merg mai departe...

 

Lasă un comentariu