Demarează programele „Rabla"… cu îmbunătăţiri

Distribuie pe:

Din 18 mai şi până la 16 decembrie 2017, persoanele fizice şi persoanele juridice vor putea accesa programele „Rabla Clasic" şi „Rabla Plus", acestora aducându-li-se îmbunătăţiri şi avantaje faţă de cele anterioare.

Astfel, potrivit Ministerul Mediului şi Administraţia Fondului de Mediu, prin programul „Rabla Clasic", pe lângă cei 6.500 de lei în schimbul unei maşini mai vechi de opt ani, se mai pot adăuga 1.700 de lei pentru proprietarii care vor cumpăra maşini hibrid şi 1.000 de lei pentru cei care vor cumpăra maşini cu emisii de cel mult 98 de grame de CO2.

În ceea ce priveşte programul „Rabla Plus", se vor acorda 10.000 de euro (aproximativ 45.000 de lei) beneficiarilor care vor cumpăra maşini 100% electrice, fără să aducă la schimb o maşină veche. În cazul în care vor să predea un autoturism vechi, ei beneficiază, pe lângă cei 10.000 de euro, şi de voucherul de 6.500 de lei.

 

Lasă un comentariu