Ponta: Am discutat eu și premierul inclusiv cu emisari ai lui Dragnea ce ne-au propus funcții de miniștri; i-am refuzat

Distribuie pe:

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a precizat luni că în cadrul negocierilor politice purtate pe tema moțiunii de cenzură, atât el, cât și premierul au discutat cu reprezentanți ai UDMR, cu lideri ai PSD, dar și cu „emisari" ai liderului social-democraților, Liviu Dragnea, care le-ar fi propus lui și lui Grindeanu fotolii de miniștri într-un viitor Executiv.

Secretarul general al Guvernului a explicat că în negocierile purtate nu a fost vorba de „o chestiune de orgolii, ci de o viziune asupra cum conduce PSD, Guvernul și țara în continuare".

„Aseară au fost câțiva colegi de-ai noștri - care cu siguranță aveau mandat de la domnul Dragnea - care i-au propus și domnului Grindeanu și mie funcții de miniștri. Și am zis: dragi prieteni, nu ați înțeles, noi nu vrem funcții de miniștri, nu asta e discuția; discuția este dacă păstrăm guvernarea pentru PSD sau, prin demisia lui Grindeanu, punem pe masa președintelui Iohannis funcția de prim-ministru. Doi, dacă păstrăm partidul unit sau dacă mergem în continuare pe acest sistem - cum deschide cineva gura, cum cineva are altă opinie, îl dăm afară. La un moment dat o să vă dați toți afară, nu mai rămâne nimeni în partid. Și al treilea lucru la care premierul Grindeanu a ținut foarte mult și îl sprijin în acest sens, că are dreptate, a spus: nu doar eu sunt vinovat, dacă Guvernul nu a mers bine, cel care mi-a dat miniștri e la fel de vinovat ca mine și atunci răspundem amândoi. Nu se poate, când amândoi avem o vină, să răspundă numai unul, nu e corect", a declarat Ponta.

Întrebat, pe de altă parte, dacă printre solicitările UDMR discutate cu el sau Grindeanu se vor regăsi unele în ședința de marți a Executivului, Ponta a negat.

„Nu, nu, nu era nimic atât de urgent, nu", a spus el.

Lasă un comentariu