In memoriam - Moni, sărmășanul care făcea strunele să plângă…

Varga Emanoil (zis Moni) - viorist cunoscut și îndrăgit în zona de Câmpie, s-a născut în ianuarie 1926, în comuna Sărmașu, județul Mureș (acum orașul Sărmașu).

Copiii lui își amintesc „poveștile" despre copilăria lui, o copilărie petrecută cu… acompaniament muzical, fiind născut într-o familie de muzicanți, (tatăl era țambalist).

Spunea că toate rudele din partea tatălui cântau la un instrument. N-a înțeles de ce i s-a interzis să se apropie de țambal, dar n-a rezistat tentației. A învățat să cânte la țambal pe furiș, când părinții nu erau acasă. Tatăl său și-a dat seama că cineva umblă la instrumentul lui și a început să caute vinovatul. A recunoscut, copilul de opt ani a fost testat de tatăl său și a fost „pedepsit" punându-i-se în mână o vioară. Avea 12 ani când era dus la nunți, la jocuri, la petreceri în satul natal, dar și în satele învecinate. Povestea cum era dus în spate sau cu căruța de către țăranii ce-l doreau să le cânte.

Îl însoțea fratele lui mai mare, pus în situația să-l acompanieze la contrabas (gordonă). Pentru că acesta n-avea ureche muzicală și cânta fals, cei doi frați se încăierau. Mama lor a fost nevoită să-i însoțească și stătea cu nuiaua între ei încercând să-i disciplineze.

Și-a înjghebat apoi un mic taraf cu care cânta pe la nunți (avea 15 ani).

Se însoară în 1947, iar în 1948 i se naște primul copil. El tocmai pleca în armată în noaptea în care micuțul venea pe lume.

Sunt vremuri grele, iar familia lui se descurcă tot mai greu.

După eliberarea din armată va lucra din greu, nefiindu-i teamă de nicio muncă. Va avea trei copii, când este angajat la restaurantul din Sărmașu. Va obține atestatul de liber profesionist, pe care este nevoit să-l reînnoiască din trei în trei ani.

Și-a purtat copiii la școală, a vrut din tot sufletul să-i facă „oameni", era un tată grijuliu și foarte bun cu toată lumea.

Onest, cinstit, modest, cu bun-simț înnăscut, „Moni" muzicantul a avut parte de o viață

grea, dar înseninată de sunetul duios al instrumentului pe care-l făcea să „plângă".

Privirea, zâmbetul ce i se ivea pe față, ori de câte ori lua vioara în mână, dovedeau marea iubire pe care o avea pentru meseria lui. Talentul înnăscut l-a făcut să devină un virtuoz al instrumentului întrăgit. Povestea cum a apelat la profesorul de muzică din acea perioadă, dl Roșca, să-l inițieze în tainele notelor muzicale. Toată casa era plină de note muzicale. Copiii lui au făcut cunoștință cu Balada lui Ciprian Porumbescu, cu Rapsodia română a lui George Enescu, dar și cu Contesa Maritza de Kalman.

Localitatea Sărmașu a fost mereu reprezentată la Festivalul „Cântarea României" de către Emanoil Varga cu mica lui orchestră. De fiecare dată a câștigat primele locuri. Era apreciat la județ, dar și la nivel de țară, fiind invitat la festivaluri naționale în diferite colțuri ale țării.

Un bun păstrător al folclorului instrumental românesc, a fost vizitat de culegători de folclor autentic din Olanda, Ungaria, Japonia, Iugoslavia.

Mare a fost mirarea românilor care au fost la muncă în Ungaria, auzind cum o întreagă piață răsună de vioara lui Moni. A ajuns în țară caseta cu melodiile lui scoase de unguri. În țară a scos două discuri împreună cu alți interpreți.

Copiii lui își amintesc cât de priceput era, se lega de orice muncă: repara instrumentele muzicale, ceasuri, încălțăminte, zugrăvea, muncea pe câmp, săpa la șanțuri de dragul mișcării, ca apoi să sufere că a făcut bătături la mâinile lui atât de fine, mâini făcute pentru a mângâia „strunele de vioară".

Nefericit a fost când a constatat că niciun copil de-al său nu-i moștenește talentul. A reușit, în schimb, să-i învețe pe alții să cânte nu numai la vioară, ci și la acordeon. S-a stins din viață în februarie 1994.

Moni a lăsat în urma lui un zâmbet plăcut, o vioară și trei copii pe care i-a crescut cu toată dragostea.

 

Lasă un comentariu