Psihoterapeutul român Tiberiu Seeberger, citat de descopera.ro, susține că nevoia oamenilor de a fuma, de a bea sau de a mânca în mod excesiv (mai exact, dependențele sau viciile) începe încă din fragedă copilărie.
„La naștere, copilul are întreaga capacitate de iubire, numită și libido, concentrată în zona bucală. Cu ajutorul gurii și al buzelor, el se hrănește, supraviețuiește și simte iubirea și îngrijirea maternă. Faptul că acest canal este satisfăcut într-un mod neuniform poate produce fixații la acest nivel: indiferent dacă unui copil îi este foame sau nu, el primește sânul sau biberonul; atunci când dorește să mănânce, nu primește nimic, iar hrana vine atunci când el deja a renunțat să o mai aștepte, dar poate exista și combinarea acestor două modalități în perioade de timp (o lună i se dă excesiv de mult sânul sau biberonul, iar altă lună i se dă prea puțin).
Odată cu creșterea copilului, modul prin care se manifestă iubirea lui se dezvoltă, dar canalele se schimbă. Ceea ce rămâne în urmă este cantitatea de libido, care a rămas fixată.
Acestea sunt noțiuni destul de abstracte, de aceea încerc să le explic. Teoria relațională ne spune că omul, încă de la naștere, este îndreptat spre relația cu alte persoane, adică spre o intimitate psihică. La început, copiii relaționează cu ajutorul gurii, deoarece nu cunosc alte modalități de exprimare. Astfel, privim sugarul ca pe o ființă care nu este mânată de o dorință sexuală, ci de una relațională. Acesta este stadiul încrederii sau neîncrederii în mediu, deoarece, în opinia lui, la acea vârstă, se pun bazele armoniei dintre el și ceea ce îl înconjoară.
În dezvoltarea lui, copilul întâlnește la orice pas obstacole. Unele îl întăresc, dar altele îl dărâmă, aici intervenind părinții. Dacă el întâlnește un astfel de obstacol prea puternic, modul de relaționare folosit în acel moment se dovedește a fi ineficient și se retrage lăsând loc modurilor de relaționare de dinainte.
Un exemplu în acest sens este cearta, pe care o vedem de multe ori la copii, dar mai ales la adulți. Când doi adulți se ceartă, la un moment dat frustrarea devine atât de mare încât ei simt că modul de relaționare pe care îl folosesc, adică limbajul, devine ineficient. Împinși de frustrare, ei abandonează limbajul în detrimentul acțiunii și încep un conflict fizic violent.
Alt exemplu este cel al unui adult alăptat până la vârsta de 4 ani, atunci când mama i-a spart biberonul. Acum, la vârsta de 29 de ani, el a devenit un fumător înrăit, susținând că interzicerea biberonului l-a îndreptat spre dulciuri și sucuri nesănătoase, apoi spre fumat. Spargerea biberonului a reprezentat pentru el o traumă, pe care a tratat-o cu alte plăceri orale.
Prin urmare, abuzul de mâncare, tutun sau băutură devine o modalitate de relaționare orală, în funcție de cum a parcurs subiectul prima perioadă din viață", explică psihoterapeutul român.
