Mesaj patriotic al președintelui României!

Distribuie pe:

Vineri, 11 august 2017, președintele Klaus Iohannis „a transmis un mesaj cu prilejul marcării celor 100 de ani de la bătălia de la Oituz și de la luptele de la Coșna și Cireșoaia", în Primul Război Mondial. „La 100 de ani de la bătălia de la Oituz - spunea președintele României -, în numele Statului Român, a cărui existență a fost salvată de Armata Română, în luptele de la Coșna și Cireșoaia, dau cea mai înaltă cinstire eroilor care-și dorm somnul de veci pe aceste meleaguri!". Acest mesaj (sursa: AGERPRES) a fost prezentat, de consilierul de stat Constantin Ionescu, la manifestările comemorative organizate la Târgu-Ocna. „Adăugată celor de la Mărăști și Mărășești, comemorarea luptelor de la Coșna și Cireșoaia întregește cinstirea pe care o datorăm celor care, prin jertfa lor, au făcut posibilă Marea Unire. Inspirată de chemările regelui Ferdinand și de dăruirea Reginei Maria, modernizată cu sprijinul Misiunii Militare Franceze și condusă de generali și ofițeri ale căror nume stau înscrise în panteonul națiunii, Armata Română s-a împotrivit, cu succes, unor forțe copleșitoare, demonstrând forța idealului național. Din tranșeele de la Mărăști, Mărășești și Oituz s-a ridicat o țară, probând, prin glorioase fapte de arme, capacitatea poporului român de a-și realiza marile sale aspirații (…). Eroii de la Oituz și Marea Unire nu pot fi onorați mai bine decât prin desăvârșirea proiectului care a animat toate generațiile, începând cu 1848: construirea unei Românii unite, o țară a instituțiilor moderne, a drepturilor și a legii egale pentru toți. (…) Pe frontispiciul Mausoleului de la Târgu Ocna stă scris: «Spuneți generațiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria!». Este o chemare la responsabilitatea fiecărei generații, pentru continuarea operei înaintașilor. În aceste zile de pioasă aducere aminte (…), vă chem, dragi concetățeni, să edificăm o patrie puternică, prin educație și coeziune. (…) Acestea sunt garanțiile noastre de prosperitate și securitate, acesta este momentul viu, prin care cei care ne vor urma vor vedea că și noi, la rândul nostru, ne-am făcut datoria!" - a afirmat președintele Klaus Iohannis.

Așa gândește „neamțul" în fața paginii de glorie, de istorie românească! Așa judecă el, ca șef al Statului Român.

Felicitări!

Lasă un comentariu