CÂTEVA REFLECȚII

La câte probleme avem cu toții, doar scandalul din UZP (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România - pentru cei care nu știu) ne mai lipsea. Substratul acestei oțăreli de prost-gust, modul în care el a fost instrumentat cu o extraordinară știință a strategiei și tacticii manipulării, ca și consecințele lui grave au fost excelent expuse în luările de poziție sobre, concise, precise, ponderate și civilizate, semnate de confrații Miron Manega și Șerban Cionoff. Merită citite cu mare atenție.

Eu îmi propun, în cele ce urmează, să atrag atenția asupra unor detalii privind acuzele aduse președintelui Doru Dinu Glăvan în legătură cu acțiunile întreprinse de domnia sa în legătură cu eliberarea adeverințelor în baza Legii nr.8/2006, prin care și ziariștii au căpătat statut de creatori, la fel ca scriitorii, oamenii de teatru, muzicienii, artiștii plastici.

Sunt membru al Uniunii Scriitorilor, al Uniunii Teatrale din România (UNITER) și al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT), primesc prin UNITER o Indemnizație de Merit mai mare decât indemnizația de ziarist. Meritele mele au fost deja recunoscute prin „Premiul pentru întreaga activitate de critic și istoric teatral", acordat de UNITER și prin Ordinul „Meritul Cultural", acordat de Președintele României. M-am înscris în UZP pentru că am apreciat activitatea pe care Uniunea o desfășoară de când Doru Dinu Glăvan a fost ales în fruntea ei, notorietatea ei crescând exponențial în acest timp, și consider că - după ce am publicat în reviste culturale și ziare cotidiene, după ce am prezentat la posturi de radio și TV mii de cronici teatrale și cinematografice, interviuri, articole de analiză și de sinteză pe probleme culturale - este normal și o onoare să fiu alături de unii dintre cei mai buni ziariști din România. Deci, nu sunt și nu am fost „omul lui Doru Dinu Glăvan", nu l-am vizitat niciodată acasă, nu am participat cu el la niciun chef, ne-am întâlnit doar în Studioul de Radio Reșița, la sediul UZP sau la diverse manifestări culturale și ziaristice.

Observațiile pe care le am de făcut trebuie să le încep prin a face o foarte succintă prezentare a istoriei UZP, pentru că aceasta ne va ajuta să înțelegem ulterior câteva lucruri extrem de importante. Chiar esențiale.

UZP a luat ființă la 11 ianuarie 1919, pentru a uni într-o singură mare familie profesională pe toți ziariștii din România Mare. Activitatea Uniunii s-a dezvoltat an de an. În 1937, când regele Carol II a suprimat multe ziare, asociații și sindicate, reunind toate organizațiile profesionale în Frontul Renașterii Naționale, UZP a scăpat, deoarece era membră a Federației Internaționale a Ziariștilor cu sediul la Paris, iar regele nu voia să se pună rău cu un for internațional atât de puternic și de influent. A scăpat, dar a devenit inactivă. În 1943, Uniunea, deși tot inactivă, a fost suspendată de guvernul Antonescu, pentru că a refuzat să-i excludă din rândurile sale pe ziariștii care au publicat în presa de stânga și pe cei care erau evrei. A fost reactivată, în 1945, sub titulatura „Ziariștii Asociați". În 1955 a primit denumirea de Uniunea Ziariștilor, pentru ca, în 1990, să revină la denumirea inițială. Semnificativ este faptul că niciodată când și-a reluat activitatea întreruptă sau suspendată, nici în 1945, nici în 1955, nici în 1990, deși de fiecare dată a trebuit reînscrisă la tribunal în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, nu s-a considerat că este vorba de o nouă asociație. S-a apreciat de fiecare dată că este vorba de aceeași Uniune a Ziariștilor, înființată în 1919, în a cărei vechime intră inclusiv anii în care nu a activat.

Și acum să revenim la prezent.

La 1 aprilie 2017, la Adunarea Generală de la Vidraru, s-au aprobat criteriile pe baza cărora se aprobă dosarele pensionarilor care solicită indemnizația aprobată prin Legea nr. 8/2006. Între aceste criterii figurează și obligativitatea de a avea o vechime neîntreruptă de 5 ani în UZP.

Nu înțeleg de ce s-a stabilit acest criteriu, din moment ce legea nu prevede nicio vechime în Uniunea de creație din care trebuie să facă parte solicitantul. Nici pensia și nici această indemnizație nu se acordă pentru că ești membru al respectivei Uniuni, ci pentru că ai fost ziarist. Trebuie să fii membru al Uniunii doar pentru a exista un for profesional care să ateste calitatea ta de ziarist. Din câte știu, niciuna dintre celelalte Uniuni, ai cărei membri beneficiază de prevederile Legii nr. 8/2006, nu a stabilit un asemenea criteriu de vechime în Uniunea respectivă. Dar, evident, din moment ce el (criteriul) există, trebuie respectat. Problema este, însă, cum se stabilește această vechime. Există ziariști pensionari care au fost membri ai Uniunii noastre până în 1990, dar nu s-au mai reînscris ulterior. Alții s-au reînscris, dar după pensionare n-au mai plătit cotizația. Toți aceștia au mulți ani vechime în UZP, dar la un moment dat și-au suspendat calitatea de membru, așa cum și UZP-ul, în câteva momente din existența sa, și-a suspendat activitatea, dar vechimea ei a rămas. Tot așa, și cei care se reînscriu acum în UZP, de fapt își reiau calitatea de membru și trebuie să beneficieze de întreaga vechime pe care o au în UZP, indiferent în ce perioadă au câștigat-o.

Da, cel care nu a fost niciodată membru UZP, acela nu-și poate cumpăra vechimea plătind cotizația pe 5 ani. Și consider că președintele Doru Dinu Glăvan a greșit numai și numai în cazurile în care a semnat adeverințe pentru cei aflați în această situație. Dar mai consider necesar și ca obligativitatea vechimii în UZP să fie imediat eliminată și orice ziarist pensionar, care se înscrie în UZP, să poată beneficia imediat și necondiționat de indemnizație, așa cum se întâmplă cu noii membri ai celorlalte Uniuni de creație.

O idee susținută de Comisia de atestare, cu care nu pot fi de acord, este aceea că ziarist profesionist (deci care să poată beneficia de indemnizație) este doar acela care a fost încadrat în muncă la un organ de presă. Este o idee absurdă. Pretutindeni în lume, inclusiv în România, au fost și sunt mari ziariști, unii chiar celebri, care nu au fost niciodată angajați într-o redacție. Asta nu înseamnă că ei sunt sau au fost niște amatori, că pentru ei ziaristica este sau a fost, cum afirmă Comisia de atestare, doar un hobby. De multe ori ei sunt mult mai profesioniști decât cei angajați, pentru că profesionalismul nu ți-l conferă calitatea de angajat, ci valoarea cu care îți exersezi activitatea de ziarist. Se pare că membrii acestei comisii și cei care le țin isonul nu au auzit încă de ziariștii freelancer. Dicționarul esențial de neologisme al limbii române, întocmit de trei cercetători științifici ai Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti" al Academiei Române, apărut în anul 2009 la Editura Corint din București, definește freelancerul ca fiind „colaborator (extern) la un ziar, la un post de radio sau la televiziune". Pe internet există însă o prezentare exhaustivă a freelancerului, de aproximativ 4 pagini A4, din care voi cita doar fraza introductivă: „Jurnalistul freelancer e pe cont propriu, lucrează pentru una sau mai multe redacții în același timp, dar nu este angajat (sublinierea mea) și nu lucrează full-time. Este propriul manager, își organizează timpul (aproape) așa cum crede de cuviință, iar banii pe care îi câștigă depind de cât de mult și cât de bine muncește". Cât privește pe cei care sunt îngrijorați că nu se știe dacă un asemenea om a contribuit sau nu la fondul de pensii, vreau să-i liniștesc: dacă primește pensie, înseamnă că a contribuit. Iar cum indemnizația se plătește prin Casa de Pensii, pe cuponul de pensie, o primește doar cel care primește pensie.

Și încă ceva: primul președinte al UZP, ales în această funcție în unanimitate de cei 50 de ziariști care au înființat Uniunea în 1919, Heinric St. Streitman, nu a fost niciodată angajat în vreo redacție. Consilier în Ministerul de Externe, era un mare om de cultură, admirat și respectat de toți ziariștii pentru articolele sale extraordinare, publicate în multe ziare și reviste importante, era licențiat în filosofie și doctor în științe fizico-chimice, avea o librărie celebră care era și o veritabilă galerie de artă. Dar, repet, nu a fost niciodată angajat într-o redacție. Actuala noastră Comisie de atestare i-ar fi respins cererea de intrare în Uniune. O asemenea comisie, formată din oameni reduși la minte și necunoscători ai realităților din lumea jurnalistică, îndrăznesc să îl judece pe Doru Dinu Glăvan? Și permiteți-mi

o întrebare, nu retorică ci concretă, domnilor membri ai Comisiei de atestare: îl excludeți din UZP pe domnul general Mircea Chelaru? E adevărat că domnia sa scrie excelent, dar nu a fost niciodată angajat într-o redacție!

Domnul colonel Ion Petrescu, tartorul puciștilor anti-Glăvan, care, probabil, se și vede înscăunat președinte al UZP, scrie printre altele - într-un text cu multe acorduri incorecte, cu greșeli de limbă și ortografie - că „cetățeanul Glăvan […] a pus jurnaliști informați unilateral, tendențios, să îi denigreze pe cei care au decis să stopeze abuzurile sale". De unde știți, domnule colonel, cu cine a vorbit domnul președinte Glăvan și ce le-a spus interlocutorilor săi? De ce credeți că aceia care îi „denigrează" pe țuțării dumneavoastră nu au păreri proprii? De ce considerați că toată suflarea jurnalistică trebuie să fie alături de dumneavoastră împotriva lui Doru Dinu Glăvan? Nu credeți că prea vă considerați mare și tare și asta aduce a paranoia?

În finalul diatribei sale, domnul colonel Petrescu transcrie opinii primite de la alții, opinii anti-Glăvan, bineînțeles. Mă întreb însă, de unde știu acești „ziariști cinstiți" (cum îi definește domnul colonel) despre presupusele „abuzuri" ale lui DDG, despre faptele petrecute în ședințele Consiliului Director, despre ce conțin înregistrările audio realizate cu acele prilejuri, despre cele afirmate de DDG în respectivele ședințe, care nu au fost publice, despre felul cum au votat membrii Consiliului Director, despre cât de adevărate sau manipulate și exagerate sunt acuzele din referatul prezentat de Comisia de atestare? Oare nu tocmai de la domnul colonel și acoliții săi? Domnul Petrescu și ai lui fac precum hoțul care strigă în gura mare „Hoțiiiii!!!"

Acești domni sunt nemulțumiți și de unele prevederi ale Statutului și îl acuză pe președintele Doru Dinu Glăvan că „a modificat pe ascuns Statutul". Cum pe ascuns, domnule colonel? Statutul valabil astăzi a fost adoptat de Adunarea Generală de la Vidraru și este semnat (și) de secretarul general al UZP, domnul colonel Adrian Fulea, mâna dumneavoastră dreaptă. Deci?

Asemenea oameni fără conștiință, mincinoși și manipulatori, încearcă să-l demită pe președintele Doru Dinu Glăvan, dar nu pentru că vor binele UZP (cum se străduiesc ei din răsputeri să ne convingă), ci, pur și simplu, pentru a accede ei la conducerea Uniunii.

Lasă un comentariu