Schimbarea modelului de dezvoltare este necesară și pentru a elimina una dintre cele mai negative caracteristici ale economiei noastre: ineficiența seculară.
Istoria modernă a României nu a dovedit în niciuna dintre principalele ei etape de dezvoltare, fie ele feudale, capitaliste sau comuniste, că a găsit modelul și calea sigură și stabilă de dezvoltare, civilizare și modernizare a economiei și societății sale.
Documentele studiate ne-au arătat adevărata stare de fapt a economiei românești de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Realitatea istorică ne-a dezvăluit o Românie cu imense decalaje de dezvoltare față de marea majoritate a statelor europene și ne-au temperat mult entuziasmul față de mitica perioadă de așa zisă dezvoltare și prosperitate dinaintea celui de al doilea război mondial.
Ineficiența seculară a economiei Țărilor Românești, și mai apoi a României, am simțit-o ca pe dominantă a istoriei noastre în tot ceea ce am studiat și în tot ceea ce am încercat să formulăm ca principii de politici economice atunci când, viața ne-a pus în situația de a conduce procese esențiale ale tranziției la economia de piața, cum au fost procesele marii privatizări sau ale creării pieței de capital. Aceeași prezență malefică a ineficienței noastre seculare o resimțim și formelor extensive de creștere economică și a contribuit la întârzierea trecerii la forme intensive de dezvoltare și de valorificare a resurselor. Arhaismul practicilor economice, nivelul modest al productivității agricole, precaritatea acumulărilor economice și sociale, clivajele sociale și slăbiciunea statului s-au constituit în factori care au limitat drastic procesele de modernizare economică și socială în perioada dominației otomane, contribuind la accentuarea decalajelor dintre țările Române și alte părți ale Europei. Secolul XIX este considerat de mulți autori ca fiind acela al „Renașterii sau al Trezirii naționale". „Perioada de la 1848 încoace demonstra un important progres economic comparativ cu ceea ce fusese înainte. În același timp, economia și societatea cunoscuseră un puternic proces de modernizare pe cele mai diferite planuri, totuși, comparativ cu alte țări din vestul Europei, datorită stăpânirilor străine asupra aproape jumătate din teritoriile românești aflate sub dominația imperiului austro-ungar și a celui rus, ca și a unor rămășițe de natură precapitalistă, societatea românească avea o economie slab dezvoltată, predominant agrară, cu o acum, în efortul de relansare economică și de ieșire din criză.
Dovada științifică de necontestat a acestei ineficiențe seculare, a decalajelor de dezvoltare pe care nu reușim să le înlăturăm am primit-o prin munca de mai bine de doisprezece ani și prin talentul de cercetător pasionat al unui istoric, domnul profesor universitar doctor Bogdan Murgescu. Publicată în mai 2010, această lucrare face, pentru prima dată în România analiza trendului de dezvoltare economică a țării de la 1500 până la 2010, evidențiind procesul îndelungat dar, din păcate, sigur și constant, de acumulare de decalaje la nivelul economiei românești față de marea majoritate a țărilor europene.
Astfel, se arată că „au existat unele limite structurale ale procesului de modernizare din Țările Române în secolele XVI-XVIII. Una dintre ele, este considerată a fi precaritatea randamentelor agricole, cauzată de arhaismul tehnicilor agricole folosite. Aceasta a limitat capacitatea de a produce hrană și a contribuit la menținerea mecanismelor malthusiene de limitare a creșterii populației. Densitatea încă modestă a populației a fost coextensive industrie insuficientă și un sistem bancar abia închegat, dependentă într-un înalt grad de capitalul străin".
Având în vedere cele de mai sus, se poate considera că, pentru a evalua bilanțul de ansamblu al dezvoltării industriale înainte de 1914, ar fi mai potrivit să se compare nivelul producției românești pe cap de locuitor cu cel realizat în alte țări europene. Se pot găsi date statistice mai ales pentru producția de cărbune, petrol, fier, oțel, țesături de bumbac și de lână, pânzeturi, lemn, bere și energie electrică.
Comparația arată că România se situa mult sub media europeană, dar asemenea comparații ar fi incomplete dacă nu ar ține cont de faptul că în preajma Primului Război Mondial, peste 63% din valoarea producției industriale din România era dată doar de două ramuri: industria alimentară și industria chimică (prelucrarea petrolului).
(Va urma)
