Hunor Kelemen și colegii săi din conducerea UDMR săvârșesc un păcat politic de neiertat prin nerecunoașterea Centenarului Marii Uniri față de propria lor națiune

Distribuie pe:

Nu este pentru prima oară când conducerea superioară a Uniunii Democrate Maghiare din România comite un păcat politic față de națiunea maghiară din România, care nu poate fi iertat vreodată, de care nu poate fi absolvită niciodată această formațiune politică. Una din faptele lor vinovate absolut izbitoare, prin care au împiedicat ani de zile, din decembrie 1989 încoace, dezvoltarea democratică a propriei lor națiuni, a fost aceea când au refuzat să accepte sistemul pluripartit care este o condiție a democrației constituționale și au proclamat tezele lor politice absurde, potrivit cărora sistemul pluripartit nu poate fi asumat, ba mai mult, este periculos și dăunător în cazul unei minorități naționale, concret, în viața publică a maghiarilor din România. Acum, urmând cu o iresponsabilitate consternantă, cu o atitudine de mari maghiari, direcția politicii antiromânești promovată de premierul Ungariei, Viktor Orbán, acești lideri și parlamentari ai UDMR susțin sus și tare că pentru ei sărbătoarea Centenarului Marii Uniri nu poate exista, deoarece anul 1918 este considerat de maghiarii din România drept Anul Doliului, motiv pentru care ei cred că pe lângă drapelul național al României trebuie să se arboreze și un drapel de doliu. Astfel, comit un păcat politic, o infracțiune civică atât de gravă față de propria lor patrie, România, și, nu în ultimul rând, față de națiunea maghiară din România, care nu poate fi iertată nici acum, dar nici în următorii 100 de ani.

În realitate, președintele UDMR, Hunor Kelemen, face mult mai mult rău, decât oricine maghiarilor din România, care l-au trimis, pe lângă mulți alți lideri ai UDMR, în Parlamentul României, respectiv le-au asigurat membrilor UDMR, prin votul lor, multe funcții publice importante, multe fotolii de primar și viceprimar, precum și de președinți de consilii județene. Dacă în contextul apropiatei sărbători a Centenarului Marii Uniri, Hunor Kelemen ar lovi în stânga și în dreapta ca un simplu cetățean, într-o cârciumă, într-un cerc restrâns de prieteni, ar fi o problemă privată a lui și nici nu ar merita atenție. Însă, atunci, când, în calitate de președinte al UDMR, vorbește în numele întregii comunități maghiare din România, susținând, nici mai mult și nici mai puțin, că: „România trebuie să accepte că noi, maghiarii din Transilvania nu putem și nici nu vrem să sărbătorim anul 1918", această afirmație este urmărită cu atenție de opinia publică a țării și provoacă, pe bună dreptate, revolta populației române majoritare, dar - după constatările mele -și a multor compatrioți ai mei de naționalitate maghiară. Cum îndrăznește Hunor Kelemen să vorbească în numele întregii comunități maghiare din România, în condițiile în care UDMR, condusă de el, nu îi reprezintă nici pe departe pe toți maghiarii din România, și cum are curajul să afirme: „Nu vrem", „Maghiarii din Transilvania nu simt valul naționalist, generat de apropiatul Centenar". O aparență mincinoasă a făcut ca România să fie țara maghiarilor de aici". Este clar că Hunor Kelemen adoptă o atitudine dușmănoasă când susține că Hotărârea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, care prevede unirea Transilvaniei cu România, întemeierea statului român modern, a fost o greșeală, a fost o aparență mincinoasă, ba mai mult, o grimasă grotescă. Dacă Hunor Kelemen tot are asemenea afirmații, ca un maghiar îndârjit, îngâmfat, despre România, defăimând într-un mod mârșav istoria acestei țări, i s-ar cuveni săștie că pentru această „aparență mincinoasă, acestei odioase grimase" și-au sacrificat viața 335 de mii de ostași români. Și ar mai trebui săștie că acești 335 de mii de ostași români nu au căzut într-o bătălie dată pentru cucerirea imperialistă a teritoriilor, ci au murit eroic pentru eliberarea fraților lor români din Transilvania, care reprezentau o majoritate din populația Transilvaniei, de sub supremația maghiară, de represaliile hegemoniei statului maghiar, creând astfel posibilitatea pentru înfăptuirea Marii Uniri, în urmă cu 100 de ani, care i-a unificat, din punct de vedere teritorial, într-un stat național român pe românii din Ungaria cu cei din Regatul Român.

Fapta comisă de Hunor Kelemen împotriva propriei sale națiuni este considerată o atitudine incalificabilă, deoarece, în definitiv, nu numai împotriva persoanei sale cultivă neîncrederea opiniei publice române, ci compromite întreaga comunitate a maghiarilor din România. După un asemenea atac extremist și șovinist maghiar, de tip Hunor Kelemen, lansat la adresa României, este de înțeles, dacă în rândul populației române fraterne tot mai mulți cred că toți maghiarii de aici sunt de acord cu Hunor Kelemen și, în consecință, manifestă o neîncredere tot mai mare față de toate revendicările lor privind respectarea și promovarea drepturilor lor. Adică: efectul deosebit de dăunător al păcatului politic de tip Hunor Kelemen va fi resimțit cel mai puternic și mulți ani de-acum înainte de însăși comunitatea maghiară din România.

Hunor Kelemen, ca demnitar al României, și alți colegi ai săi din UDMR nu ar trebui să scape nepedepsiți din cauza păcatului politic comis împotriva României și propriei lor națiuni. De aceea sunt în totalitate de acord cu parlamentarul Marius Pașcan, care propune un proiect de lege pentru sancționarea parlamentarilor, demnitarilor României care încalcă, respectiv trădează jurământul pe Constituție depus la investirea lor în funcție. Hunor Kelemen și alți lideri ai UDMR sunt pe primul loc în ceea ce privește trădarea jurământului de învestire, deoarece după ce au jurat cu mâna pe Constituție în Parlamentul României, prin politica promovată de ei refuză să respecte și încalcă la fiecare pas prevederile constituționale. Este bine cunoscut că articolul 12, aliniatul 2 din Constituția României prevede clar că ziua de 1 Decembrie este Ziua Națională a României. De asemenea, Legea fundamentală mai prevede: În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

Pentru Hunor Kelemen și colegii săi din conducerea UDMR nu este obligatoriu - multe fapte sunt o dovadă în acest sens - respectarea prevederilor constituționale.

Dar, atunci ce caută acești „maghiari de mare onoare" în Parlamentul, în Guvernul României sau în funcțiile de primar, viceprimar și în fruntea consiliilor județene?! Ce caută ei în aceste funcții și cât câștigă, fără scrupule, datorită relațiilor și posibilităților conferite de statutul lor, și ce avere au reușit să strângă? În acest sens o dovadă elocventă este cazul lui Attila Verestóy, care de 27 de ani este senator, iar în această perioadă a strâns o avere fabuloasăși la Snagov, lângă București, a construit un palat regesc pe care l-ar invidia chiar și cei mai mari milionari americani. Pe de altă parte, primarii localităților din județele Harghita și Covasna au solicitat și obținut imediat după ce s-a ivit ocazia cetățenia ungarăși au depus jurământul de credință față de Ungaria și se declară absolut loiali față de patria ungară, în timp ce, în calitatea lor de demnitari ai României adoptă o poziție rușinoasă față de interesele fundamentale ale propriei lor țări, față de cea mai mare sărbătoare națională, Centenarul Marii Uniri.

Nu există nicio explicație, de ce îi trimite electoratul UDMR de 27 de ani, în mod consecvent, pe aceiași lideri ai Uniunii în Parlamentul României, sau în fotoliile de primar, viceprimar și președinți ai consiliilor județene, care la tot pasul încalcă cu mândrie jurământul depus la învestirea lor în respectivele funcții și se opun, prin atitudinile și revendicările lor agresive, prevederilor Constituției țării.

După atâta trădare a jurământului de învestire și după atâtea fapte vinovate săvârșite de UDMR, alegătorii care aparțin națiunii maghiare din România ar trebui să înțeleagă că liderii UDMR pentru care nu este obligatorie respectarea prevederilor Constituției nu pot fi în Parlament sau în niciun guvern al României, respectiv nu pot îndeplini funcții de primari sau de președinți ai consiliilor județene. Vom ajunge, oare, în situația în care maghiarii din România vor vota în cunoștință de cauzăși nu vor decide în cabinele de vot sub efectul campaniilor electorale antiromânești, manipulatoare ale UDMR?!

Dacă, comunitatea noastră maghiară din România nu va ajunge la acest nivel al culturii politice europene, patria noastră comună, România, va fi atacată, provocată în mod rușinos în continuare și în detrimentul națiunii maghiare din România, de lideri de genul lui Hunor Kelemen.

Lasă un comentariu