BANII ROMÂNIEI (XV) BANII STATULUI CAPTURAT

Tranziția a început în România într-o manieră diferită de toate celelalte țări foste comuniste.

De regulă, se consideră că diferența constă în caracterul violent al schimbării și în distrugerea simultană și aproape instantanee a structurilor și instituțiilor statale. Violența si vidul instituțional au determinat încă din primele luni ale anului 1990 apariția unor fenomene pe care le considerăm responsabile de deteriorarea dramatică a cadrului de condiții și oportunități necesare evaluării corecte a realității economice și sociale, în vederea elaborării si aplicării politicilor de reformă. Astfel, acestea au fost substanțial deteriorate de lipsa unei viziuni sintetice și globale asupra stării și structurii economice. România a fost, și din acest punct de vedere, singura țară în tranziție care și-a desființat în 24 de ore instituțiile de analiză și sinteză economică. Numai în România planificarea ca metodă științifică de evaluare și conducere economică - a fost abandonată datorită falsei idei conform căreia ar fi o metodă de conducere comunisto-ceaușistă. Nimeni nu contestă faptul - așa după cum am văzut mai sus - că vechiul Comitet de Stat al Planificării devenise o anexă politizată a CC al PCR și un nucleu al ilegalităților și al abuzurilor, dar depolitizarea si restructurarea ar fi fost o soluție infinit mai bună decât simpla lui desființare. S-ar fi putut reinstaura principiile științifice ale adevăratei planificări și s-ar fi putut realiza o strategie coerentă a dezvoltării. Așa au procedat celelalte țări și au putut să-și bazeze politicile de reformă pe o reală expertiză, furnizată de o planificare curățată de presiunea ideologiei comuniste. În absența expertizei, politica românească a fost esențial influențată, în acea perioadă de început, de amatorismul unor decidenți care au improvizat măsuri și politici de pe o zi pe alta, mai mult sub presiunea străzii și a minerilor decât a raționamentelor economice si a unei concepții strategice pe termen lung.

• O altă particularitate a tranziției în România constă în faptul că a fost minimalizat până la omitere un factor important al succesului reformelor, pe care alte țări au știut să-l folosească. Acesta este tipul de comportament economic al națiunii respective. De el depinde modul cum populația reacționează și acționează față de noile condiții, modul în care reformele reușesc să fie credibile în ochii cetățeanului și nivelul până la care cetățeanul este dispus să suporte dificultățile impuse de reformă.

Opinia conform căreia comportamentul populației române nu este unul dintre cele mai favorabile unei dezvoltări economice accelerate și unei economii cu puternice valențe concurențiale este destul de răspândită atât în literatură cât și în mediile economice. S-a acreditat ideea că românii au un comportament mai mult anti-economic decât economic, caracterizat nu numai prin atitudine mai puțin responsabilă față de calitatea muncii și față de disciplina muncii, dar și prin tentația de a consuma mai mult decât produc și de a considera valoarea consumului imediat mai importantă decât cea a unei investiții pentru un consum mai mare în viitor. Nu comentăm aceste păreri și nici nu este, aici, cazul de a prezenta argumente sau contraargumente. Subliniem, însă, necesitatea luării în considerare a unor particularități mai puțin sau chiar deloc studiate ale comportamentului economic românesc, care, după părerea noastră, au influențat într-o mare măsură rezultatul reformelor economice. O primă particularitate am numit-o „sindromul fatalismului economic" prin care înțelegem tendința de a percepe politicile și măsurile economice ca pe un dat al soartei, ca pe elemente ale naturii pe care nu le poți nici influența și nici elimina. Comportamentul economic românesc este, în acest caz, caracterizat prin efortul de a se „feri" de aceste fatalități, la fel cum te ferești de ploaie deschizând umbrela. Se caracterizează prin ingeniozitatea găsirii unor procedee și mijloace de atenuare sau chiar eliminare a efectelor unor măsuri sau politici economice. Deși, se poate spune că în majoritatea cazurilor aceste „măsuri de protecție" sunt la limita legalității, ele nu sunt întotdeauna anti-sociale, deoarece constituie „un mod natural" de evitare a abuzurilor birocratice sau „de corecție" a unor măsuri prost concepute sau neoperaționale. Acest comportament se exprimă prin verbul național „a se descurca" și, fără îndoială, a constituit unul dintre cele mai importante mijloace de supraviețuire a populației românești în perioadele complicate ale existenței sale, fie ele fanariote, comuniste sau de tranziție.

O a doua particularitate, pe care o evidențiem, este aceea a metodei de selecție și promovare a personalului.

Selecția partenerilor de activitate economică (de la o simplă conlucrare pentru o activitate gospodărească până la afaceri de anvergură) are ca prim criteriu încrederea și nu competența profesională. Nu este vorba despre „pile" sau despre ceea ce în Italia se numește „raceomandazione", care reprezintă criterii impuse de un anumit cadru relațional. Selecția pe încredere relevă o caracteristică a mediului economic românesc dificil de evaluat și de clasat la categoria avantaje sau dezavantaje. Pe de o parte, reflectă importanța acordată păstrării unității și coeziunii echipei, pe de altă parte reflectă un grad mai redus de responsabilitate atât față de calitatea activității echipei, cât și față de capacitatea ei de a rezista într-o eventuală competiție. În general, încrederea apare mai rar ca urmare a unei experiențe de conlucrare sau colaborare, dar este foarte des explicată prin relații clientelare sau de rudenie. Particularitățile istorice și culturale ale României pot, însă, explica doar în parte prezența unui comportament economic special. Explicația se cere continuată și cu alte elemente ce își au originea în perioada comunistă. Mulți dintre noi au trăit cu iluzia că după căderea regimului comunist relele și necazurile vor dispărea de la sine. Am crezut că existența lor este, în mod exclusiv, o consecință a comunismului și a totalitarismului.

Din păcate, nu a fost așa. Unele dintre relele comunismului le-am luat cu noi în tranziție, iar pe altele le-am făcut și mai rele decât erau. Așa se face că, tranziția nu numai ca a accentuat cauzele „clasice și tradiționale" ale comportamentului nostru economic, dar a și creat alte și importante cauze care reflectă lipsa de experiență și de profesionalism a noii clase politice și a proaspeților și prosperilor oameni de afaceri. După mai bine de douăzeci de ani, România se înfățișează ca o economie și o societate în care moștenirea comunistă a supraviețuit, metamorfozându-se într-un nou și original stil de viață, caracterizat prin încercarea de adaptare la noile condiții fără a renunța la vechile mentalități și comportamente.

(va urma)

Lasă un comentariu