Premierul Mihai Tudose a declarat, săptămâna trecută, că guvernul său va încerca să retragă dosarul Roșia Montana de la UNESCO, pentru a putea exploata zăcămintele de acolo. Pendulând penibil între logica și sensurile propriilor afirmații, el susține, pe de altă parte, că la sfârșitul anului trecut, România ar fi depus dosarul Roșia Montană la UNESCO în mod „ilegal". Așadar și prin urmare, ar fi de dorit ca ea, România, să-și retragă aplicația repejor. Oare s-or mai fi golit buzunarele unora și e rost de comisioane grase din nou? Întreb, nu dau cu parul!
Mă străduiesc să pricep ce vrea să comunice Guvernul, de fapt, căci „includerea în patrimoniul UNESCO a unui monument istoric (decizie așteptată anul viitor pentru situl de la Roșia Montană) echivalează cu o recunoaștere internațională a statutului conferit deja pe plan național și cu o vizibilitate la nivel mondial. Orice decizie luată de Guvern pentru un astfel de obiectiv este astfel adusă la cunoștința UNESCO și poate fi criticată de Comitet. Acesta s-a poziționat, în ultimii ani, în repetate rânduri, împotriva activităților miniere, ca și a exploatării de petrol și gaze, pe care le consideră incompatibile cu statutul de bun aflat în patronomiul mondial. Într-un raport din 2015, de exemplu, din 141 de bunuri de patrimoniu analizate, 18% erau afectate de exploatări. Exploatarea e însă permisă cât timp respectă în toate privințele legislația națională și nu afectează monumentul istoric."
Inclusiv ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, „omul locului", de obicei mai prudent și mai cu bun-simț, susține că „dosarul a fost depus ilegal, cum știți cu toții. Deci nu a fost aprobat de premierul Cioloș, nici de guvernul României, a fost trimis de către unul din miniștri. Deci, din acest punct de vedere, există niște vicii de procedură." Pe de altă parte, înduioșat, mărturisește că… „Eu sunt născut acolo, știu care sunt problemele, și mai știu că oamenii au trăit întotdeauna de pe urma mineritului. Nu există alte posibilități de ocupație în zonă. Deci, cred că trebuie îmbinată o politică de păstrare a patrimoniului fără exagerări și, în același timp, care să ne permită să exploatăm resursele pe care le avem. Ca să vezi!
În replică, ex-ministrul Culturii de atunci, Corina Șuteu, afirmă că: „Deja, UNESCO a confirmat că, la analiza pe care au făcut-o, dosarul este foarte bun, și este considerat complet, iar această informare a sosit la începutul anului la Ministerul Culturii.". Iar „Platforma România 100", condusă de fostul premier, Dacian Cioloș, a publicat un comunicat amplu, în care sunt combătute energic afirmațiile oficialilor actuali, fiind reluate, în același timp, și argumentele foarte solide care au stat la temeiul depunerii unei aplicații la UNESCO.
Conform comentatorului Horațiu Pepine, de la Deutsche Welle, care semnează articolul intitulat „Reluarea proiectului minier de la Roșia Montană, un plan insidios", planul a devenit transparent: mai întâi se pregătește mediatic retragerea dosarului de la UNESCO, cu pretextul unui viciu de formă; urmează apoi închiderea diferendului cu compania canadiană Gabriel Resources și, în fine, redemararea operațiunilor la Roșia Montană.
Să amintim pe scurt că Gabriel Resources a făcut plângere împotriva României la o curte internațională de arbitraj cu sediul la Washington («International Centre for Settlement of Investment Disputes») și că pretinde despăgubiri de 4 miliarde de dolari. Se teme Guvernul că va pierde procesul? Dar nici măcar nu a explicat cum ar intenționa să se apere. Dețin membrii Guvernului informații ascunse opiniei publice? Nu știm, dar putem vedea că operațiunea declanșată săptămâna trecută e de-a dreptul insidioasă, căci mizează pe impopularitatea remanentă a Guvernului «tehnocrat» Cioloș ca să promoveze un proiect nu doar impopular, ci de esență «tehnocratică». Căci ce este «tehnocrația», dacă nu o supunere a societății față de o raționalitate economică, care destituie orice considerent legat de tradiție, cultură, identitate sau ecologie?
Despre afacerea veroasă a firmei canadiene Gold Corporation, la Roșia Montană, în tandem cu mahării noștri postecembriști, scriu de ani de zile, alăturându-mă, cu armele mele profesionale și de conștiință, protestatarilor din întreaga lume. Nimic nu pare să urnească, totuși, Golemul (care se va dovedi cu picioare de lut!) corupției la nivel înalt. Și totuși... Astăzi, din nou, în sprijinul tuturor comentariilor mele și ale altor gazetari responsabili și onești, voi cita fragmente dintr-un interviu, din 2013, despre „afacerea cu aur a secolului"(mi-a fost transmis, nu eu sunt reporterul), cu domnul col.(r) Gheorghe Oancea, procuror militar. Ideile și concluziile ce se desprind din acest material sunt următoarele: „Roșia Montană este afacere de aventurier, nu proiect; un ofițer MAPN a cartografiat zăcămintele, a vândut, și a ajuns director la RMGC; Vânzarea aurului a început cu Protocolul de colaborare pentru exploatarea haldelor de steril; C.P. Tăriceanu și R. Berceanu au avizat proiectul de societate mixtă cu Gabriel Resources; au plecat, în Australia, 80 de tone de minereu pentru... expertiză; aurul de la Roșia Montană a fost dat cu 250.000 de dolari; au mărit perimetrul minei de câteva ori; suspiciune de fraudă bursieră; Afacerea Roșia Montană, în strânsă legătură cu intrarea în NATO; experții în situri istorice au tras doar un chiolhan la Câmpeni; la Curtea de Arbitraj de la Viena putem să recâștigăm totul; Frank Timiș, prin Tender - ruda sa - a reușit să deschidă toate ușile instituțiilor statului".
Așadar... „În primul rând, mi se pare o aberație această comisie parlamentară" - afirmă procurorul militar Gheorghe Oancea. - „Este o translatare a răspunderii, când e clar că Roșia Montană este o afacere, nu proiect. (s.n.) Mulți spun că e proiect. De unde? - este o afacere veroasă! E construită pe lașitatea noastră, a românilor, pe un «pumn de arginți» dat unor persoane din vremea aceea, care, din punctul meu de vedere, vindeau tot. (…) Eu, ca procuror militar în secția parchetelor militare, în anul 2002, în toamnă, am fost sesizat de Serviciul Român de Informații cu privire la săvârșirea unor fapte penale care vizau siguranța națională. (…) Certitudinea mea, pe datele efectuate în acel dosar, este următoarea: Frank Timiș, prin Gabriel Resources, a săvârșit o infracțiune de fraudă bursieră, care este o infracțiune foarte gravă, infracțiune federală în spațiul nord-american. (...) În perioada aceea, din ce îmi aduc aminte, în România, în conturile acestui Gabriel Resources intraseră vreo 75 de milioane de dolari. Acestea erau datele din dosar. La bursa de la Vancouver, ne aflam în prezența unei societăți Roșia Montană Gold Corporation, cu un dosar de listare în bună regulă, acțiuni care creșteau exorbitant vizavi de datele respective, ce trădau un conținut uriaș de aur și argint în mina Roșia Montană. A ascuns toată lumea de unde s-au recoltat probele. Ei vehiculau ideea reexploatării haldelor de steril prin metode tehnologice ultramoderne. (...) Deci, în timp ce contractul era bine mersi în vigoare, la bursă, în România contractul era în stadiu de proiect. De ce? Avem argumente esențiale: mina Roșia Montană era în continuare subvenționată de stat. (…) Găsisem o fraudă uriașă. Apăruseră, însă, Legea 78 privind actele de corupție, Ordonanța 43/2002 privind înființarea PNA (actualul DNA). Având date și indicii privind acte de corupție, de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, fals și înșelăciune, dosarul trebuia declinat la organismul competent. M-am dus la Joița Tănase, procurorul general din acea perioadă, și spun cum stau lucrurile, că trebuie să predau dosarul în urma desecretizării actelor în cazul ofițerului de la Topografie, iar pentru restul aspectelor să se continue cercetarea penală. (…) N-am mai știut nimic despre problemă vreo lună-două, cert este că mă duc într-o zi la ANRM, să discut tot ceva legat de dosar cu doamna președintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna președintă îmi spune următorul lucru... Vă reproduc textual, am încă memorie bună: «Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vizavi de modul de inițiere și derulare a contractului cu Gabriel Resources, care prim-ministru (n.r. - Adrian Nastase), printr-o rezoluție pe nota respectivă, spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în NATO».
Mi-a mai spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian, Chretien, care i-ar fi spus acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit așa ceva, am rămas perplex! (...) Concluzia mea este următoarea: atât timp cât în această afacere sunt implicați jucători la bursă americani și canadieni, și soluționarea clară a acestei cauze presupune date concrete ale dosarului de listare a societății Roșia Montană Gold Corporation la Bursa din Vancouver, fapt ce va pune în pericol interesele acestor jucători, nu se va ajunge niciodată la clarificarea lucrurilor. Singura soluționare a cauzei presupune o cooperare între autoritățile române, canadiene, dar și americane, pentru că, atunci când s-au obținut primele date despre mină, Frank Timiș a obținut și niște credite, 3 milioane de dolari, de la o sucursală a Băncii Rothschild. Așa rezultă din dosarul de la secția parchetelor militare, care, în parte, a fost declinat în favoarea PNA. Are proiectul de contract, are prețul, are tot ce vreți, și indiciile pentru a se face o cercetare generală. Dar, repet, sunt puse în pericol interesele investitorilor. (!) Problematica Roșia Montană este extrem de complexă și vizează un lucru esențial: interese străine de România. Dacă nu se înțelege acest lucru înseamnă că nu s-a înțeles nimic."
Nu mai este nimic de comentat. Se vede că nu numai prin România Justiția umblă cu capul spart! Este lesne de presupus că guvernul actual caută o reconciliere cu compania Gabriel Resources, aprobând în subsidiar demararea exploatării.
„Declarațiile sunt dozate cu prudență ca să nu trezească prea multă ostilitate dintr-o dată. Un guvern «politic» nu poate promova un proiect atât de distructiv precum cel propus de RMGC decât prin trădarea electoratului și, în cele din urmă, a întregii societăți, căci opoziția față de proiectul minier a reunit în România cele mai reprezentative grupuri sociale, de la dreapta conservatoare la stânga ecologistă, de la oameni cu atașamente locale la intelectuali cu o rafinată perspectivă culturală. Protestele din anii trecuți împotriva RMGC au arătat cât de relevant este subiectul pentru toate sensibilitățile politice românești. Or, să vii astăzi să spui că trebuie să găsești o abordare echilibrată sau «cumpănită» e o aberație, căci nu mai ai ce pune în cumpănă când «toată» societatea românească s-a exprimat împotriva exploatării de la Roșia Montană. Nu toată în sens aritmetic, cu siguranță, dar «toată» ca expresie politică și ca putere de argumentare. Din punctul de vedere al dezbaterii publice, subiectul a fost tranșat și reluarea lui de către Guvernul de azi este un act scandalos și antidemocratic."
Și, totuși, Speranța moare ultima... Noi rămânem pe poziții!
FĂRĂ CIANURI LA ROȘIA MONTANĂ! FĂRĂ CIANURI ÎN ROMÂNIA!
