Cu gând luminous să intrăm în Catedrala unei Românii reîntregite!

Trăitor al „Golgotei Transilvaniei", în acel mereu recurs la memorie și la istorie, spre acea neuitare a durerilor Neamului, în acea mereu întoarcere la izvoare, marele istoric Vasile Netea spunea, într-un articol intitulat „Ziua cea Mare: „1 Decembrie va rămâne ziua de slavă și de închinare a tuturor așteptărilor și a tuturor biruințelor românești (…) Viața noastră de glorie și de lumină începe de la 1 Decembrie 1918".

Ca zi de slavă, de închinare, de biruință românească, de glorie și de lumină este cuprins 1 Decembrie 1918, marea sărbătoare a românilor, acum când ne apropiem, tot mai mult de Centenarul Unirii și de făurirea României Mari, și în cartea „Sfințenie și vecie. Reflecții la Centenarul Marii Uniri", avându-l coordonator pe poetul dr. Valentin Marica, apărută la Editura „Cezara Codruța Marica".

Aici, unde-i azi, iarba verde de acasă, românii ardeleni au luptat pentru drepturile lor, urcând mereu acea „Golgotă a Transilvaniei", într-un recurs la memorie și la istorie. „Albastre erau pădurile Transilvaniei,/ iarna fugărise vulpile roșii în vii,/ peste sate treceau cei trimiși să susțină, la Alba, vrerea mulțimilor/ și țara era în marea ei sărbătoare, Ioane, mai știi?// Vorbeam despre năpăstuirile și umilințele noastre de veacuri,/ începute mai înainte ca voievodul Mihai să fi trecut peste munți,/ iarba inimii lui risipită-n Câmpiile Turzii/ a pregătit națiunea română pentru marile nunți" - scrie poetul Eugeniu Nistor în poezia „Sub lumina Marii Uniri".

Bărbați ai Neamului, dăruiți Patriei Române, aici, la Porțile Răsăritului așezați de Dumnezeu sub acești nalți stejari născuți din durerile Neamului, ridicau România Mare. În „Argument", scriitorul Valentin Marica, coordonator al cărții, face următoarea precizare: „Prin ceea ce s-a scris despre 1 Decembrie 1918 e preamărită istoria ca lumină sublimă; istoria, „ca suferință mângâiată", cum o numea Nicolae Iorga, sau cum spunea Vasile Goldiș, istoria precum o «cărare a civilizațiunii», ducând spre desăvârșire. Sau cum scria Mircea Vulcănescu, Ziua de 1 Decembrie exprimă «neastâmpărul de a cădea, cu greutate, în cumpăna clipei hotărâtoare». „Cei de atunci au simțit evenimentul ca având tărie românească și suflu divin, fiind stăvilar la luptă".

Deodată cu vremea aici, înălțați din leagănul Sarmizegetusei Regia, loc al închegării Neamului românesc, din credință și speranță românii și-au făurit sabie și scut, pentru împlinirea marelui vis. Iar de dincolo de visare erau nevăzutele bucurii ale Ardealului, unde cheamă încă tânguirea fluierului Iancului, sub sceptrul iubirii de neam. „Veșnică pomenire celor ce-au iubit/ Neprihăniți, senini până la moarte,/ Căci din adâncurile bunului pământ / Iubirea-nvârte lumea mai departe", scria Ioan Alexandru în cartea de poezie „Imnele Transilvaniei", versurile preluate pe coperta a patra a cărții „Sfințenie și vecie. Reflecții la Centenarul Marii Uniri".

„Marea Unire de la 1918 - spune cercetătorul, membru al Uniunii Scriitorilor din România, dr. Vasile Lechințan - nu poate fi înțeleasă astăzi, fără a cunoaște și înțelege trecutul neamului românesc, secolele de robie feudală, datorate Constituțiilor medievale, românii transilvăneni plătind un greu tribut de jertfe pentru idealurile unității, libertății și demnității lor naționale și sociale". Ei, acei înaintemergători, întrebându-se odată cu Eminescu, Înaltul Domn al Limbii și al Poeziei noastre românești: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?", știau bine, încă dinainte, răspunsul: O Românie Mare, o unire a Transilvaniei cu Țara-Mamă, atât de așteptate. Ei au fost cei care au urcat treptele credinței dăinuitoare a Transilvaniei, făcând parte din destinul, din menirea acestui popor.

Pentru prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, președintele Senatului Universității „Petru Maior" din Târgu-Mureș, „1 Decembrie 1918 este opțiunea politică europeană a elitei românești". Înaintemergători, precum Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voievod, Teodor Mihali, Ștefan Cicio-Pop, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ion Flueraș, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Basiliu Surdu, Tiron Albani, Iosif Renoiu, toți au trudit pentru împlinirea acestui mare vis al românilor transilvăneni. Era „acel puternic sentiment, acel impact emoțional, într-un moment istoric - spune Cornel Sigmirean - în care solidaritatea națională și dorința de unire erau văzute ca o izbăvire după ani de umilințe (…) Elita politică românească era mandatara unei stări de spirit și autoarea punerii în practică a unor principii care guvernau organizarea păcii după Primul Război Mondial".

Atunci, la 1 Decembrie 1918, au sunat clopotele Învierii Neamului, neam care n-a învățat zbuciumata noastră istorie din cărți, ci au trăit-o! Acest sentiment tutelar îl întâlnim în gândirile dr. Ioan Lăcătușu, Maria Holbură, Nicolae Balint, Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, Mircea Daroși, Ilie Șandru, Ioan Sabău-Pop, Mănuț Maximinian, Georgiana-Adina Simion, Mircea Bujoreanu, Ana Pandrea, Florin Bengean, Teodora-Alina Roșca, Al. Florin Țene, Vasile Gâurean, Elena Stan, Vasile V. Filip, Veronica Oșorheian, Jenița Naidin, Ilie Bucur Sărmășanul, Susana Iurian, gânduri cuprinse în această carte.

Și când te gândești că unii, așa-ziși „intelectuali" români, doresc să schimbe Ziua Națională, „că-i într-o lună, în care-i prea frig, că ar fi bine să fie mutată în lunile mai-iunie, sau la vară, că-i cald și bine!".

„Rememorările, documentul, cunoașterea adecvată a evenimentului istoric, atitudinea coexistă cu fiorul pe care doar rugăciunea îl poate avea, Marea Unire este simțită - scrie Valentin Marica - ca fiind marea Înviere a ființei românești, superlativul ei absolut".

Această carte este o întoarcere pe pământul Albei Iulii, însoțită de umbrele înaintemergătorilor, în ruga întâistătătorilor, a slujitorilor sfintelor altare, cu gândul luminos că intrăm în Catedrala României reîntregite.

Lasă un comentariu